Pafta

From Wikipedia, the free encyclopedia

Pafta
Remove ads

Paftaua (la plural paftale) este o încheietoare ornamentală la costumele populare, confecționată de obicei din metal și formată din una sau două bucăți prinse una de alta sau fixate.[1] Potrivit arheologăi macedonene Elița Maneva „paftalele făceau parte în acea vreme (din secolul al XVIII-lea și până la începutul secolului al XX-lea) în această regiune din vestimentația femeilor, mai ales ca bijuterii de nuntă, dar și din vestimentația obișnuită, solemnă sau preoțească a bărbaților”.[2]

Thumb
Paftale într-un muzeu din Macedonia
Remove ads

Etimologie

Cuvântul este de origine persană și a intrat în limbile din zona Balcanilor prin intermediul cuvântului turcesc pafta.

Descriere

Ca elemente decorative ale cingătorilor, paftalele au dimensiuni și forme specifice. Ele sunt confecționate din metale, cum ar fi bronz sau alamă, iar variantele mai luxoase erau din argint și argint aurit, împodobite cu perle, sidef, sticlă colorată sau pietre semiprețioase.

În toate variantele, paftalele au fost o parte integrantă a vestimentației tradiționale de pe întregul teritoriu al Balcanilor.

Remove ads

Galerie

Note

Legături externe

Loading related searches...

Wikiwand - on

Seamless Wikipedia browsing. On steroids.

Remove ads