Papa Clement al XI-lea

Papa Clement al XI-lea (n. 23 iulie 1649, Urbino, Statele Papale – d. 19 martie 1721, Roma, Statele Papale), născut Giovanni Francesco Albani, a fost papă al Romei din anul 1700 până la moarte.

Clement al XI-lea
Date personale
Nume la naștere	Giovanni Francesco Albani
Născut	23 iulie 1649[1][2] Urbino, Statele Papale[3]
Decedat	19 martie 1721 (71 de ani)[4][2][5][6][7] Roma, Statele Papale[8]
Înmormântat	Bazilica Sfântul Petru din Roma
Religie	Biserica Catolică[9]
Ocupație	preot catolic
Locul desfășurării activității	Roma Statele Papale
Limbi vorbite	limba italiană[10][11] limba latină[10][11]
Activitate
Început de pontificat	23 noiembrie 1700
Final de pontificat	19 martie 1721
Predecesor	Papa Inocențiu al XII-lea
Succesor	Papa Inocențiu al XIII-lea
Semnătură
Modifică date / text

Originile familiei

De origine albaneză, străbunul său Michel Laçi, a părăsit Albania, cu cei doi fii ai săi, Gheorghe și Filip (luptători alături de Skanderbeg), din cauza turcilor, instalându-se la Urbino, în Italia, unde și-a luat numele de Albani. Gheorghe a avut doi fii, Altobelli și Annibale. Altobelli a avut și el doi fii, pe care îi chema Orazio și Carlo. Orazio s-a instalat la Roma, la Vatican, unde a fost numit senator de către Papa Urban. Carlo era tatăl lui Gianfrancesco, care deveni cardinal la vârsta de 51 de ani, apoi Papă, sub numele de Clement al XI-lea (1700-1721).

O altă ramură a familiei Albani s-a instalat la Bergamo, distingându-se prin Gian Geronimo Albani (1504-1591), canonic, autor al unor lucrări importante, care a devenit cardinal, în 1570.

Din familia Albani, au mai fost cardinali încă patru persoane: nepoții săi Alessandro (1672-1779), Annibale (1682-1751), Albani (1720-1803) și Giuseppe (1750-1834).

Papă

Stema papei Clement al XI-lea

Medalie cu efigia papei Clement al XI-lea, realizată de Ferdinando Sevo; avers, circular: CLEMENS XI• PONT[ifex]•MAX[imus]•A[nno]•VII^[12]; jos, semnătura gravorului:FERD•SEVO•F•

Gianfrancesco Albani a fost ales papă la vârsta de 51 de ani. Era un om inteligent și cult. A încercat să împace Franța, Spania și Austria, la izbucnirea războiului între ele, însă nu a reușit. După 13 ani de război, între aceste țări, s-a ajuns la păci separate, nedrepte.

A dus o luptă asiduă împotriva jansenismului din Franța, amenințând cu depunerea cardinalului de Noailles. Pentru evitarea schismei, a fost organizat un conciliu ecumenic, care însă l-a condamnat pe Papă și care a murit cu o adevărată cunună de spini, cum denumise el tiara papală, la încoronarea sa.

Surse bibliografice

• Ioan M. Bota, Istoria Bisericii Universale și a Bisericii românești, de la origini până în zilele noastre, Editura „Viața Creștină”, Cluj-Napoca, 1994, p. 240.