Pierre Teilhard de Chardin

Pierre Teilhard de Chardin (n. 1 mai 1881, Orcines, Auvergne, Franța – d. 10 aprilie 1955, New York City, New York, SUA) a fost un iezuit francez, geolog, paleontolog, fizician, antropolog și teolog. A încercat să armonizeze teoria evoluționistă cu creștinismul.

Pierre Teilhard de Chardin
Date personale
Nume la naștere	Pierre Marie Joseph Teilhard de Chardin
Născut	1 mai 1881[1][2][3][4][5] Orcines, Auvergne, Franța[6]
Decedat	10 aprilie 1955 (73 de ani)[7][8][2][3][4] New York City, New York, SUA[9][10]
Înmormântat	St. Andrew-on-Hudson Cemetery[*][[St. Andrew-on-Hudson Cemetery (Jesuit cemetery in Hyde Park, New York)|​]]
Cauza decesului	cauze naturale (infarct miocardic)
Părinți	Emmanuel Teilhard de Chardin[*][[Emmanuel Teilhard de Chardin (istoric francez)|​]]
Frați și surori	Marguerite-Marie Teilhard de Chardin[*][[Marguerite-Marie Teilhard de Chardin (French nun (1883-1936))|​]]
Cetățenie	Franța
Religie	catolicism[11][12]
Ocupație	teolog[*]​ paleontolog[*]​ scriitor paleoanthropologist[*][[paleoanthropologist |​]] preot catolic geolog filozof antropolog
Limbi vorbite	limba franceză[1][13]
Activitate
Domiciliu	Franța Republica Populară Chineză[6] New York[6] Franța[14]
Alma mater	Sorbonne Universitatea din Paris Villanova University[*][[Villanova University (Catholic university near Philadelphia, Pennsylvania)|​]] lycée Notre-Dame de Mongré[*][[lycée Notre-Dame de Mongré (Private catholic school in Villefranche-sur-Saône, Rhône, France)|​]]
Influențat de	Pavel, Origene, Grigore de Nyssa, Ignațiu de Loyola, Henri Bergson, Georg Wilhelm Friedrich Hegel
Rude	Marguerite Teillard-Chambon[*][[Marguerite Teillard-Chambon |​]]
Premii	Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*]​ (1946) Mendel Medal[*][[Mendel Medal (Villanova University award for achievement in science by scientists of religious conviction)|​]] (1937)[15] prix Auguste Viquesnel[*][[prix Auguste Viquesnel (French prize for deep Earth geological research)|​]] (1922)[16] Croix de guerre 1914–1918 (1915)[14] Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*]​ (mai 1921)
Modifică date / text

A fost profesor de geologie și de paleontologie la Institutul Catolic din Paris și președinte al Societății Franceze de Geologie. A efectuat cercetări științifice în Africa și Asia, contribuind la descoperirea sinantropului.

În anul 1950 a fost ales membru al Academiei Franceze.

Studiile

A studiat inițial geologia, fizica și chimia. Din 1908 până în 1912 a studiat teologia în Hastings (Sussex, Marea Britanie). A fost hirotonit preot la 24 august 1911, la vârsta de 30 de ani.

Activitatea

În anul 1926 a intrat în conflict cu Sfântul Oficiu, ceea ce a atras suspendarea sa de la catedra din Franța. Următorii 20 de ani i-a petrecut în China, unde a descoperit „Omul de Peking”, un strămoș al omului modern. Principala sa lucrare, Le phénomène humain, nu i-a fost publicată în timpul vieții din cauză că autoritățile ecleziastice au tărăgănat acordarea unui imprimatur („să fie publicat”), iar fără „imprimatur” Theilhard de Chardin a refuzat să-și publice lucrarea.

Concepții filozofice

Teilhard de Chardin a încercat să concilieze religia cu știința modernă. Concepția sa cosmogonică și antropologică promovează evoluționismul și transformismul, dar este în esență un organism spiritualist, asemănător cu cel al lui Henri Bergson.

A înlăturat din cosmogeneză miturile biblice creaționiste și a definit omul ca evoluție devenită conștientă de sine, însă a antropomorfizat natura și a dat o interpretare finalistă apariției și dezvoltării speciei umane. L-a considerat pe Hristos ca motorul evoluției și punctul Omega al Universului.

Gândirea sa socială condamnă individualismul, discriminarea națională și socială, înstrăinarea omului în capitalism, preconizează colectivismul, convergența planetară a energiilor umane, încrederea în viitorul omenirii și în perspectivele uriașe deschise de știință și de tehnică.

Opera științifică

Principalele sale opere sunt:

• 1955: Fenomenul uman ("Le Phénomène humain")
• 1956: Grupul zoologic uman
• 1956: Apariția omului ("L'Apparition de l'homme")
• 1959: Viitorul omului ("L'Avenir de l'homme")
• 1962: Energia umană ("L'Énergie humaine")
• 1965: Știința și Christos ("Science et Christ")
• 1973: Direcțiile viitorului ("Les Directions de l'avenir")