Sacrificiu uman

Sacrificiul sau jertfa umană este fapta de a omorî unul sau mai mulți oameni, ca parte a unui ritual religios (omoruri rituale).

"Polyxena moare de mâna lui Neoptolemus, pe mormântul lui Achille" (desen din 1900 după o camee antică)

'La Doncella', mumia fetei în vârstă

Tipologii și scopuri

Tipologia sacrificiului uman este o paralelă apropiată la variile practici ale sacrificiilor rituale ale animalelor (sacrificiul animal) și ale sacrificiilor în general. Sacrificiul uman a fost practicat în diferite culturi, de-a lungul istoriei. Victimele erau de regulă omorâte ritual, într-o manieră care era destinată să mulțumească sau să îmbuneze zeii, spiritele sau morții, de exemplu ca și ofrandă împăciuitoare, sau ca și sacrificiu în avans, când servitorii regelui sunt omorâți pentru a-și putea sluji stăpânul și în viața următoare. Practici similare se regăsesc în unele societăți tribale sub forma canibalismului sau vânătorii de capete. În Epoca fierului, odată cu evoluțiile religioase asociate (Epoca Axială), sacrificiul uman devenea mai puțin obișnuit în Lumea Veche, și începea să fie desconsiderat pe scară largă, ca și barbar, deja în vremurile pre-moderne (Antichitatea Clasică). Acuzațiile de sânge sunt acuzații false, ce țin de sacrificiile rituale.

Origine și răspândire

China

Egipt

Mesopotamia

Nubia

Preistorie

Antichitatea greco-romană

Tracii

Celții

Germanii

America precolumbiană

America de nord

America centrală

Vezi Sacrificiile umane în cultura aztecă

America de sud

Oceania și Polinezia

Iudaismul antic

Evreii practicau sacrificiul uman către Yahweh, acest ritual era numit Moloh (ritualul, nu zeul).^[1][2][3] Mark S. Smith argumentează că în perioada persană acest lucru a devenit desuet, fiind condamnat în Biblie.^[3]

În conformitate cu Tanach-ul, jertfele umane au fost interzise - în comparație cu religiile vechiorientale învecinate - timpuriu în religia mozaică. Jertfa fiicei lui Ieftae este relatată în Cartea Judecătorilor, cap. 11. Jertfirea primului născut a fost înlocuită de jertfirea unui animal. Acest lucru se află în relatarea despre jertfirea lui Isaac din Cartea Genezei cap. 22.^[4] Din perspectiva istoriei religiilor iudaismul a desființat prin aceasta sacrificiul uuman și l-a înlocuit printr-o jertfă pars-pro-toto, prin circumcizie.^[5] Acesta a fost rezultatul confruntării dintre religiile vechi canaaneene și cultele israeliene timpurii care cereau sacrificii umane.

Michael Coogan observă că în Vechiul Testament sacrificarea copiilor a fost interzisă, dar această interdicție nu era întotdeauna respectată de către evreii antici.^[6]

Perioada modernă

Chiar dacă aparent nu este legată de religie, aplicarea pedepsei capitale este deseori ritualizată și deci este dificil de separat de sacrificiul uman. Istoric, moartea prin ardere poartă aspecte legate atât de sacrificiul uman (Wicker Man, Tophet) cât și de pedeapsa capitală (Brazen bull, Tamar, tunica molesta). Oponenții pedepsei capitale pot considera toate formele de pedeapsă capitală ca fiind variante secularizate de sacrificiu uman. În mod similar, linșajul^[7], pogromurile și genocidurile sunt uneori considerate ca sacrificii umane, conform lui Theodor W. Adorno.

În vremurile moderne, chiar și practica sacrificiului animal a dispărut din toate religiile majore, iar sacrificiul uman a devenit foarte rar. Majoritatea religiilor condamnă această practică, iar legile seculare contemporane o tratează drept crimă. În contextul unei societăți care condamnă sacrificiul uman, se folosește termenul de omor ritual.

În cadrul unor mici grupuri sectare extremiste sataniste sau de alt gen, întemeiate de persoane carismatice fanatice, cu caracter psihopat mai au loc ocazional omoruri similare, în așa zis scop ritual,, cupa cum se poate vedea din unele reportaje din anii 2000 în Africa Sub-Sahariană (omoruri multiple), dar și în alte locuri din lume. Și Sati este extrem de rar văzută în India.