Talus
From Wikipedia, the free encyclopedia
Remove ads
Talusul (Talus) sau astragalul este unul dintre cele două oase mai mari ale tarsului. Tarsul este un masiv osos care ocupă jumătatea posterioară a piciorului și este alcătuit din șapte oase dispuse în două rânduri: în rândul posterior se află două oase suprapuse: talusul (astragalul) deasupra și calcaneul dedesubt; rândul anterior este format din cinci oase: navicularul, cuboidul și trei cuneiforme.
Talusul este un os neregulat, cubic, alungit anteroposterior; are o masă principală: corpul talusului, un gât: colul talusului, și un cap - capul talusului. Fiind un os cuboid, talusul are 6 fețe: 1. fața superioară în formă de trohlee - trohleea talusului - cu o față articulară - fața superioară a trohleei - care se articulează cu fața articulară inferioară a epifizei distale a tibiei, cu maleola medială și maleola laterală; 2. fața inferioară cu trei fețișoare articulare pentru calcaneu (fața calcaneană anterioară, fața calcaneană mijlocie și fața calcaneană posterioară); între fața calcaneană posterioară și cea mijlocie se află un șanț - șanțul talusului; 3. fața laterală cu o fețișoara maleolară laterală, care se articulează cu fața corespunzătoare de pe maleola fibulară; inferior ei se află procesul lateral al talusului; 4. fața medială cu o fețișoară maleolară medială pentru articularea cu fațeta corespunzătoare a maleolei tibiale; 5. fața anterioară formată din colul talusului și capul talusului cu o față articulară naviculară care se articulează cu osul navicular; 6. fața posterioară pe care se află procesul posterior al talusului străbătut de șanțul tendonul mușchiului flexor al halucelui; acest șanț este delimitat de un tubercul medial și un tubercul lateral; tuberculul lateral este mai mare și se prezintă adesea ca un os independent - osul trigon - legat de talus prin ligamente.
Talusul se articulează superior cu gamba (tibia și fibula) prin intermediul articulației talocrurale, inferior cu fața superioară a calcaneului prin intermediul articulației talocalcaneene (subtalare) și anterior cu osul navicular și fețele articulare talare ale calcaneului prin articulația talo-calcaneo-naviculară. Făcând parte din articulația gleznei (talocrurală), rolul său este acela de a transmite toată greutatea corporală de la osul principal al gambei, tibia, în jos spre calcaneu și anterior spre degete.
Deși de el nu se prinde (nu se inserează) niciun mușchi, prezintă o mulțime de inserții ligamentare. Este acoperit pe o suprafață de 60% de cartilaj și are o vascularizație deficitară (asigurată de ramuri provenite din cele 3 artere principale ale gambei: artera tibială posterioară, artera tibială anterioară și artera peronieră), și, ca urmare, traumatismele talusului se pot însoți de osteonecroza corpului talusului. Inervația sa este asigurată prin ramuri ale nervilor fibular profund, tibial, safen și sural.
Din punctul de vedere al anatomiei comparate, talusul omului corespunde osului tibial (astragalul) și osului intermediar de la vertebratele tetrapode.
Remove ads
Anatomia descriptivă a talusului
Capul talusului
Capul talusului (Caput tali) este segmentul distal (anterior) rotunjit al talusului, fiind unit de corpul talusului prin colul talusului. El se articulează înainte cu osul navicular, iar în jos cu calcaneul și se află în contact cu ligamentul calcaneonavicular plantar și partea calcaneonaviculară a ligamentului bifurcat. Capul talusului este oval, cu axul mare transversal. El are 2 fețe: anterioară și inferioară (plantară).[1][2][3][4][5][6][7][8]
Fața anterioară a capului talusului prezintă o față convexă, ovală și netedă numită fața articulară naviculară, care se articulează cu fața articulară posterioară a osului navicular.[9]
Fața inferioară (plantară) a capului talusului prezintă 3 fețișoare articulare, separate prin proeminențe netede: fața articulară calcaneană anterioară, fața articulară a ligamentului calcaneonavicular plantar și fața articulară a părții calcaneonaviculare a ligamentului bifurcat.[9]
Colul talusului
Colul talusului (Collum tali) sau colul astragalului, colierul astragalian Farabeuf este segmentul îngustat, înclinat medial, care unește capul talusului și corpul talusului. Are o suprafață rugoasă, cu iregularități, pentru inserții ligamentare. El prezintă 4 fețe: superioară, laterală, medială și inferioară (plantară).[1][2][3][4][10]
Fața superioară a colului talusului este neregulată, curbată medial, ciuruită de orificii vasculare. Pe ea se inserează anterior ligamentul talonavicular dorsal (Ligamentum talonaviculare). La persoanele care stau regulat în genuflexiune (pe vine) poate adesea să se dezvolte în porțiunea dorsolaterală a colului talusului o fețișoară, numită "fațetă de genuflexiune".[9]
Pe fața laterală a colului talusului se inserează ligamentul talofibular anterior (Ligamentum talofibulare anterius), această inserție extinzându-se pe marginea anterioară adiacentă a suprafeței laterale a corpului talusului.[9]
Fața inferioară (plantară) a colului talusului are un șanț adânc în partea sa medială, șanțul talusului (Sulcus tali). Șanțul talusului împreună cu șanțul calcaneului formează sinusul tarsului (Sinus tarsi), în care se află ligamentul talocalcanean interosos (Ligamentum talocalcaneum interosseum) și ligamentul cervical. Aceste 2 ligamente se inserează pe fața inferioară a colului talusului. Pe partea medială a feței inferioare a colului, înaintea șanțului talusului se află fața articulară calcaneană mijlocie, care se articulează cu fața articulară talară mijlocie a calcaneului.[9][11]
Fața medială a colului talusului este rugoasă și conține numeroase orificii vasculare.[9]
Corpul talusului
Corpul talusului (Corpus tali) este porțiunea posterioară a talusului, care reprezintă aproximativ trei sferturi din acest os. Pe el se află câteva fețișoare articulare prin care se articulează cu calcaneul, tibia și fibula. Corpul talusului este separat de capul talusului prin colul talusului. Are o formă cuboidală cu 5 fețe: superioară, inferioară (plantară), laterală, medială și posterioară. Pe fața superioară se află trohleea talusului, iar pe fața inferioară 2 fețișoare articulare pentru calcaneu, una anterioară, fața articulară calcaneană mijlocie, și alta posterioară, fața articulară calcaneană posterioară, separate de șanțul talusului. Pe fața laterală se află fața maleolară laterală, care se articulează cu maleola laterală a fibulei, iar pe fața medială se află fața maleolară medială, care se articulează cu maleola medială a tibiei. Pe fața posterioară a corpului talusului se află procesul posterior al talusului cu 2 tuberculi: tubercul medial și tubercul lateral, separați prin șanțul tendonului mușchiului flexor lung al halucelui.[1][2][3][4][12]
Fața superioară a talusului
Fața superioară a talusului este formată în cea mai mare parte de partea superioară a corpului talusului, pe care se află o suprafață articulară netedă în formă de scripete, numită trohleea talusului. Anterior de trohleea talusului, fața superioară a talusului este formată de către o mică suprafață - partea superioară a colului.[1][2][3][4]
1 - Capul talusului; 2 - Fața superioară a colului talusului; 3 - Fața maleolară laterală; 4 - Marginea laterală a trohleei; 5 - Fața superioară a trohleei; 6 - Marginea medială a trohleei; 7 - Șanțul median anteroposterior; 8 - Fața maleolară medială; 9 - Găuri vasculare; 10 - Procesul lateral.
Fața superioară a corpului talusului
Fața superioară a corpului talusului este ocupată în întregime de trohleea talusului, care este acoperită de o fațetă articulară, fața superioară a trohleei talusului.[5]
Trohleea talusului (Trochlea tali) este o suprafață articulară în formă de scripete, convexă dinainte înapoi și ușor concavă transversal, care ocupă partea superioară a corpului talusului. Ea este acoperită de o fațetă articulară, numită fața superioară a trohleei talusului, care corespunde cu fața articulară inferioară tibială (Facies articularis inferior tibiae) de pe epifiza distală a tibiei. Trohleea talusului se prelungește medial cu fața maleolară medială a talusului, care corespunde cu fața articulară a maleolei mediale a tibiei (Facies articularis malleoli medialis tibiae) și lateral cu fața maleolară laterală a talusului, care corespunde cu fața articulară a maleolei laterale a fibulei (Facies articularis malleoli lateralis fibulae). Ansamblul, format de fața superioară a trohleei, fața maleolară medială a talusului și fața maleolară laterală a talusului, se articulează cu scoaba gambieră, formată de fața articulară inferioară a tibiei, fața articulară a maleolei mediale și cea a maleolei laterale în cadrul articulației talocrurale (Articulatio talocruralis).[1][8][9][13]
În galben - suprafețele articulare acoperite de cartilaj hialin. 1 - Fața articulară naviculară; 2 - Capsula articulară a articulației talocalcaneonaviculare; 3 - Ligamentul talonavicular dorsal; 4 - Versantul anterior al crestei cervicală transversală; 5 - Segment osos peste care alunecă rădăcina medială a retinaculului inferior al extensorilor piciorului; 6 - Versantul posterior al crestei cervicale transversale; 7 - Găuri vasculare; 8 - Fosa cribriformă; 9 - Capsula articulară a articulației talocrurale; 10 - Creasta cervicală transversală; 11 - Fața superioară a trohleei talusului; 12 - Șanțul median anteroposterior al trohleei; 13 - Povârnișul medial al trohleei; 14 - Povârnișul lateral al trohleei; 15 - Marginea anterioară a feței superioare a trohleei; 16 - Marginea laterală a feței superioare a trohleei; 17 - Marginea posterioară a feței superioare a trohleei; 18 - Marginea medială a feței superioare a trohleei; 19 - Fața maleolară laterală a talusului; 20 - Procesul lateral al talusului; 21 - Șanțulul de sub fața maleolară laterală; 22 - Fațetă triunghiulară a trohleei formată de bifurcația marginii laterale a trohleei talusului; 23 - Ligamentul talofibular posterior; 24 - Tuberculul lateral al procesului posterior; 25 - Șanțul tendonului mușchiului flexor lung al halucelui; 26 - Tuberculul medial al procesului posterior; 27 - Fața maleolară medială a talusului; 28 - Unghiul de declinație (unghi în plan orizontal: corp—col—cap).
Fața superioară a trohleei talusului (Facies superior trochleae tali) este o suprafață articulară voluminoasă, în formă de scripete, aflată pe fața superioară a trohleei talusului. Ea ocupă 2/3 (adică cea mai mare parte) a suprafeței superioare a talusului și are un aspect regulat neted, fără asperități; ea e îndreptată în sus și este acoperită de un cartilaj hialin. Această față puțin mai lată în partea sa anterioară decât în partea sa posterioară descrie un arc de circa 120°, corespunde cu fața inferioară a pilonului tibial și este invers configurată față de fața articulară inferioară a tibiei (Facies articularis inferior tibiae) de pe epifiza distală a tibiei, cu care se articulează, formând articulația talocrurală (Articulatio talocruralis) de tip ginglim. Fața superioară a trohleei talusului are forma unui scripete patrulater cu axul transversal, convex dinainte înapoi (în sens anteroposterior), cu o rază sagitală a convexității de 20 mm în mediu, dar ușor concav în sens transversal, mai mult lung decât lat, care se strâmtează dinainte-înapoi, având marginea anterioară mai lungă. Aceste curburi talare au structuri omoloage de îmbucare pe epifiza distală a tibiei. Elementele acestui scripete sunt următoarele: două povârnișuri (medial și lateral), un șanț (gât) median anteroposterior și patru margini (medială, laterală, anterioară și posterioară). Șanțul (gâtul) median este îndreptat anteroposterior și mai apropiat de marginea medială decât de marginea laterală, ceea ce face ca segmentul lateral al feței să fie mai lat decât cel medial. Cele 2 povârnișuri ale scripetului, medial și lateral, sunt ușor înclinate unul spre celălalt; aceste 2 povârnișuri sunt inegale, povârnișul lateral fiind mai mare, mai lat și mai înalt decât cel medial. Marginea anterioară a suprafeței trohleare este mai lungă decât cea posterioară și este variabilă în contur: aceasta poate fi dreaptă, ușor concavă, convexă în întregime sau are forma unui "S" alungit. Marginea medială și marginea laterală sunt semicirculare și au aspectul unor segmente de cerc. Marginea medială a suprafeței trohleare are aproximativ o direcție sagitală (cu sens anteroposterior), este dreaptă, puțin mai joasă decât cea laterală și netedă în contur. Marginea laterală este îndreptată oblic anterior și lateral și este puțin mai înaltă decât cea medială. Aceasta este, de asemenea, mai ascuțită în segmentul mijlociu și, prin urmare, mai pronunțată. Din cauza oblicității marginii laterale, suprafața trohleară are o formă de pană și este mai îngustă posterior. Marginea laterală a trohleei talusului se lărgește în partea sa posterioară, pentru a forma un fel de fațetă triunghiulară (Facies articularis intermedia corporis tali) cu baza posteroinferioară.[1][5][8][9][13][14][15][16][17][18]
Fața superioară a colului talusului
1 - Fața articulară naviculară; 2 - Colul talusului; 3 - Trohleea talusului; 4 - Tuberculul medial al procesului posterior; 5 - Șanțul tendonului mușchiului flexor lung al halucelui; 6 - Tuberculul lateral al procesului posterior; 7 - Procesul lateral; 8 - Fațeta de extensie medială (Facies articularis interna collae tali); 9 - Fațeta de extensie laterală (Facies articularis externa collae tali).
Fața superioară (dorsală) a colului talusului se află anterior de trohleea talusului și ocupă 1/3 din fața superioară a talusului și este limitată anterior de fața articulară naviculară de pe capul talusului și posterior de marginea anterioară a trohleei. Ea este mai lată decât lungă și este traversată de o creastă cervicală transversală (colierul transversal Farabeuf), care merge paralel cu fața articulară a capului talusului. Fața superioară a colului este neregulată, curbată medial, și prezintă, imediat înaintea șanțului trohleei, o depresiune mai mult sau mai puțin profundă concavă, numită fosa cribriformă, ciuruită de găuri vasculare, unde se așază partea anterioară a tibiei în timpul mișcărilor de flexiune a gambei pe picior. Parte medială a feței superioare a colului este înclinată medial datorită rotirii capului talusului. Pe versantul posterior al crestei cervicale transversale se inserează capsula articulară a articulației talocrurale, iar pe versantul său anterior capsula articulară a articulației talocalcaneonaviculare și ligamentul talonavicular dorsal (Ligamentum talonaviculare, sin. Ligamentum talonaviculare dorsale). Capsula articulației talocrurale se inserează aproape de fețele maleolare laterală și medială și distal față de fosa cribriformă, care rămâne intraarticulară. Capsula articulației talocalcaneonaviculare se inserează transversal de-a lungul feței articulare naviculare a capului. Pe partea laterală a feței superioare și pe fața laterală a colului, capsulele articulațiilor talocrurale și talocalcaneonaviculare sunt separate printr-un segment osos proeminent sau neted, extraarticular, peste care alunecă rădăcina medială a retinaculului inferior al extensorilor piciorului (Retinaculum musculorum extensorum inferius pedis); o bursă poate fi găsită în acest loc.[5][8][9][14][15][16][17]
La persoanele care stau regulat în genuflexiune (pe vine sau în poziție ghemuită) poate adesea să se dezvolte pe fața superioară a colului talusului o fețișoară, numită "fațetă de ghemuire" sau "fațetă de genuflexiune" (în engleză: squatting facet, în franceză: facette d'accroupissement), care vine în contact cu marginea anterioară a epifizei distale a tibiei în timpul flexiunii dorsale exagerate a piciorului și poate fi dublă. Fațeta de genuflexiune se află în continuitate cu fața trohleară, este concavă anteroposterior și este îndreptată în sus și, uneori, înapoi; ea este situată cel mai adesea în porțiunea laterală a feței superioare a colului talusului, mai rar în porțiunea sa medială sau în centrul ei. Frecvența apariției fațetei de genuflexiune este de 26,6% în populația din India, 10-12% în populația vietnameză și 2% în populația europeană.[9][14][19][20][21][22][23][24][25]
Partea medială și laterală a feței articulare superioare a trohleei este adesea prelungită anterior pe colul talusului, formând 2 fațete de extensie, medială și laterală, care variază în dimensiune și formă. Fațeta de extensie medială (Facies articularis interna collae tali) a feței superioare a trohleei este convexă transversal și ușor concavă anteroposterior. Medial, ea întotdeauna continuă cu prelungirea anterioară a feței articulare maleolare mediale a talusului; cu toate acestea, inversul nu este adevărat. Frecvența apariției fațetei de extensie mediale a feței superioare trohleare este 11% în populația europeană și 55% în populația din India. Fațeta de extensie laterală (Facies articularis externa collae tali) se află pe porțiunea laterală a colului. Ea este netedă și bine delimitată. Marginea anterioară a ei este rotunjită și bine pronunțată. Posterior în unele cazuri, această fațetă este separată de fața superioară a trohleei printr-un șanț, în timp ce în alte cazuri nu există nici o distincție între ele. Frecvența apariției fațetei de extensie laterale a feței superioare trohleare este 17% în populația europeană și 54,6% în populația din India. Fața de extensie laterală trebuie diferențiată de fațetă de genuflexiune. Fața de extensie laterală continuă convexitatea feței trohleare. În timpul flexiunii dorsale, această fațetă va stabili un contact cu capătul inferior al epifizei distale a tibiei, dar nu cu marginea sa anterioară.[14][16][21][22][26][27]
Fața anterioară a talusului
Fața anterioară a talusului prezintă capul talusului (Caput tali). Capul este o proeminență ovală, cu axul mare transversal. El prezintă o fața articulară naviculară. În jos capul continuă lateral cu fața articulară calcaneană anterioară pentru calcaneu, iar medial cu fața articulară a ligamentului calcaneonavicular plantar; aceste 2 fețe articulare se află pe fața inferioară a talusului.[1][2][3][4]
Fața articulară naviculară (Facies articularis navicularis tali) este segmentul superior al suprafeței articulare anterioare a capului talusului. Ea este netedă, ovală, convexă și se articulează pe toată suprafața sa cu fața articulară posterioară a osului navicular (Os naviculare).[1][8][9][28]
Fața articulară a părții calcaneonaviculare a ligamentului bifurcat (Facies articularis partis calcaneonavicularis ligamenti bifurcati tali) este o fețișoară pe segmentul inferior al marginii laterale a feței articulare naviculare a capului talusului. Ea se află în contact cu fața medială a părții calcaneonaviculare a ligamentul bifurcat (Ligamentum bifurcatum). Partea calcaneonaviculară (sau porțiunea medială) a ligamentului bifurcat se numește ligamentul calcaneonavicular (Ligamentum calcaneonaviculare).[1][7][8][9][29][30][31]
Fața inferioară a talusului
Fața inferioară a talusului prezintă, dinainte înapoi, trei fețe articulare pentru articularea cu fețele articulare corespunzătoare ale calcaneului: fața articulară calcaneană anterioară, fața articulară calcaneană mijlocie și fața articulară calcaneană posterioară. Fețele articulare mijlocie și anterioară sunt adesea unite între ele. Între fața posterioară și cea mijlocie se află șanțul talusului.[1][2][3][4]
Fața inferioară a capului talusului
Fața articulară calcaneană anterioară a talusului (Facies articularis calcanea anterior tali) se află pe porțiunea anterolaterală a feței inferioare a capului talusului. Ea continuă anterior (distal) și în sus cu fața naviculară a capului talusului și posterior cu fața articulară calcaneană mijlocie, cu care adesea fuzionează, dar poate fi separată de ea printr-o creastă. Uneori, există un șanț de adâncime variabilă între aceste 2 fețe; dacă șanțul este destul de adânc, are loc o separare aproape completă între fețele calcaneene mijlocie și anterioară; în cazuri rare, are loc o separare completă. Medial de fața articulară calcaneană anterioară se află fața articulară a ligamentului calcaneonavicular plantar; aceste două fețe articulare sunt delimitate de o creastă mică sau de o schimbare a direcției feței articulare calcaneene anterioare. Fața articulară calcaneană anterioară este mică, plană și are o formă aproape patrulateră sau ovală, iar curbura suprafeței sale diferă în mod evident de cea a feței naviculare. Ea corespunde cu fața articulară talară anterioară (Facies articularis talaris anterior calcanei) de pe fața superioară (dorsală) a calcaneului cu care se articulează în cadrul articulației talocalcaneonaviculare.[1][8][9][14][32][33]
1 - Capul talusului; 2 - Fața articulară calcaneană anterioară; 3 - Fața articulară calcaneană mijlocie; 4 - Șanțul tendonului mușchiului flexor lung al halucelui; 5 - Fața articulară calcaneană posterioară; 6 - Șanțul talusului; 7 - Inserția ligamentului cervical al sinusului tarsului; 8 - Inserția planului anterior al ligamentului talocalcanean interosos; 9 - Inserția planului posterior al ligamentului talocalcanean interosos.
Fața articulară calcaneană mijlocie a talusului sau fața articulară calcaneană medie a talusului (Facies articularis calcanea media tali) este situată înaintea șanțului talusului și ocupă segmentul posteromedial al feței inferioare a capului talusului. Ea se află posterior de fața articulară calcaneană anterioară și fața articulară a ligamentului calcaneonavicular plantar. Este mai mare ca fața articulară calcaneană anterioară, are o suprafață ușor convexă, cu contur variabil: ovalar, eliptic, piriform sau pentagonal. Fața articulară calcaneană mijlocie corespunde cu fața articulară talară mijlocie a calcaneului (Facies articularis talaris media calcanei) de pe fața superioară a sustentaculum tali, cu care se articulează în cadrul articulației talocalcaneonaviculare.[1][8][9][11][14][33]
Fața articulară a ligamentului calcaneonavicular plantar a talusului (Facies articularis ligamenti calcaneonavicularis plantaris tali) este o față articulară mare a capului talusului care se află în contact cu partea superioară (dorsală) a ligamentului calcaneonavicular plantar (Ligamentum calcaneonaviculare plantare). Această față articulară se află în porțiunea anteromedială a feței inferioare a talusului. Ea continuă în sus cu fața articulară naviculară a capului talusului, iar lateral de ea se află fața articulară calcaneană anterioară și fața articulară calcaneană mijlocie. Pe ligamentul calcaneonavicular plantar se sprijină capul talusului și greutatea corpului este transmisă ligamentului și prin el bolții plantare. Prin relaxarea ligamentului calcaneonavicular plantar capul talusului coboară, iar bolta plantară se reduce treptat, putând chiar să dispară, ducând la formarea piciorului plat.[1][7][8][9][34]
Fața inferioară a colului talusului
Șanțul talusului (Sulcus tali) se află pe fața inferioară a colului talusului, între fața articulară calcaneană posterioară și fața articulară calcaneană mijlocie a talusului. Acest șanț orientat oblic anteroposterior și mediolateral este rugos, mai strâmt în partea lui medială și lărgit lateral. Șanțul talusului împreună cu șanțul calcaneului (Sulcus calcanei) formează sinusul tarsului (Sinus tarsi), în care se află ligamentul talocalcanean interosos (Ligamentum talocalcaneum interosseum) și ligamentul cervical al sinusului tarsului.[1][8][9][35][36]
Fața inferioară a corpului talusului
Fața inferioară (plantară) a corpului talusului este ocupată de fața articulară calcaneană posterioară (Facies articularis calcanea posterior tali), situată înapoia șanțului talusului. Ea este mult mai mare și mai alungită ca fața articulară calcaneană mijlocie. Această față este plană sau ușor concavă transversal, dar foarte concavă în sens anteroposterior (sagital), cu axul mare (lung) orientat oblic anterolateral. Unghiul format de acest ax cu axul anteroposterior al talusului este în medie de 45º, maximum 50º și minimum 26º. Fața articulară calcaneană posterioară are o formă ovală (ovalară) sau patrulateră (dreptunghiulară medial și mai mult sau mai puțin ovală lateral) și e îndreptată oblic în jos și înapoi. Marginea anterioară (anteromedială) a feței articulare calcaneene posterioare este de obicei convexă și formează marginea posterioară a șanțului talusului; ea se îndreaptă oblic de la tuberculul medial al procesului posterior la suprafața anterioară a procesului lateral al talusului. Uneori, marginea anterioară este dreaptă sau are o configurație complexă. Marginea posterioară (posterolaterală) este dreaptă și paralelă cu axul lung. Marginile medială și laterală sunt scurte. Marginea medială este dreaptă și orientată posterolateral și sprijină procesul posterior al talusului. Marginea laterală este convexă și sprijină baza procesului lateral al talusului. Fața articulară calcaneană posterioară se prelungește posterior cu tubercul lateral al procesului posterior. Fața articulară calcaneană posterioară este acoperită cu cartilaj hialin și corespunde cu o fațetă similară care se găsește pe fața superioară a calcaneului, fața articulară talară posterioară a calcaneului (Facies articularis talaris posterior calcanei), cu care se articulează în cadrul articulației subtalare.[1][8][9][14][37][38]
Fața laterală a talusului
Fața laterală a talusului este împărțită în 2 părți: una anterioară, fața laterală a colului talusului, și alta posterioară, fața laterală a corpului talusului, pe ultima se află o fața maleolară laterală care se articulează cu fața corespunzătoare de pe maleola fibulară; mai jos de ea se află procesul lateral al talusului.[1][2][3][4]
Fața laterală a colului talusului
Anterior de fața maleolară laterală și procesul lateral al talusului, fața laterală a talusului este constituită de fața laterală a colului talusului, care măsoară doar 10 mm în înălțime. Ea este mai lată decât fața superioară a colului talusului și este destul de înfundată în raport cu planul feței maleolare laterale. Fața laterală a colului prezintă o ușoară concavitate și are aspectul unei proeminențe cu vârful rotunjit, orientată anteromedial, ce se întinde de la colțul anterolateral al trohleei și de la marginea anterioară a feței maleolare laterale și cea a procesului lateral până la fața articulară naviculară a capului talusului. Pe fața laterală a colului se află extremitatea laterală a crestei transversale a colului, care aici se bifurcă în două ramuri, una anterioară și alta posterioară; în contact cu corpul, această parte a colului este turtită și corespunde cu orificiul lateral al sinusului tarsului, vizibil pe fața inferioară. Pe ramura posterioară a acestei creste se inserează ligamentul talofibular anterior (Ligamentum talofibulare anterius); această inserție se extinde și pe doi tuberculi, aflați de-a lungul marginii anterioare adiacente a feței laterale a corpului talusului; tuberculul inferior este mai puțin pronunțat. Uneori, tuberculii sunt înlocuiți cu o depresiune sau un șanț. Pe fața laterală a colului se poate insera rădăcina medială a retinaculului inferior al extensorilor piciorului (Retinaculum musculorum extensorum inferius pedis).[8][14][15]
Fața laterală a corpului talusului
Fața laterală a corpului talusului, situată înapoia feței laterale a colului, este ocupată de o fațetă articulară trigonală mare, fața maleolară laterală a talusului, care se articulează cu fața corespunzătoare de pe maleola fibulară; mai jos de ea se află procesul lateral al talusului.[8][14][15]
În galben - suprafețele articulare acoperite de cartilaj hialin. 1 - Fața maleolară laterală a talusului; 2 - Baza triunghiului feței maleolare laterale a talusului; 3 - Vârful triunghiului feței maleolare laterale a talusului; 4 - Procesul lateral al talusului; 5 - Ligamentul talocalcanean lateral; 6 - Tuberculul lateral al procesului posterior; 7 - Șanțulul de sub fața maleolară laterală; 8 - Ligamentul talofibular posterior; 9 - Fața laterală a colului talusului; 10 - Ramura posterioară a crestei transversale a colului; 11 - Ramura anterioară a crestei transversale a colului; 12 - Ligamentul talofibular anterior; 13 - Capsula articulară a articulației talocrurale; 14 - Capsula articulară a articulației talocalcaneonaviculare; 15 - Fața superioară a trohleei talusului; 16 - Fața articulară naviculară; 17 - Fața articulară calcaneană anterioară; 18 - Ligamentul cervical al sinusului tarsului; 19 - Planul posterior al ligamentului talocalcanean interosos; 20 - Planul anterior al ligamentului talocalcanean interosos; 21 - Șanțul talusului; 22 - Fața articulară calcaneană posterioară; 23 - Unghiul de înclinație (unghi în plan sagital: corp—cap); 24 - Fațeta triunghiulară a trohleei formată de bifurcația marginii laterale a trohleei talusului; 25 - Marginea anterioară a feței maleolare laterale; 26 - Tuberculul superior; 27 - Tuberculul inferior; 28 - Marginea posteroinferioară a feței maleolare laterale.
Fața maleolară laterală a talusului (Facies malleolaris lateralis tali) este o fațetă articulară netedă, concavă vertical, acoperită cu cartilaj hialin în stare proaspătă. Ea are o formă triunghiulară cu baza în sus și vârful în jos. Baza convexă curbilinie a acestui triunghi, aflată în partea superioară a feței maleolare laterale, corespunde cu marginea laterală a trohleei talusului și continuă, peste această margine, cu fața superioară a trohleei talusului. Vârful inferior al acestui triunghi este ușor rotunjit, curbat lateral, și se află în partea inferioară a feței maleolare laterale; el este ridicat de procesul lateral al talusului, apropiindu-se de poziția orizontală. Profilul lateral al bazei feței maleolare laterale este aproape un arc de cerc care măsoară 106° ± 13. Suprafața feței maleolare laterale este concavă în direcție verticală și ușor convexă transversal (dinainte înapoi); convexitatea este mai pronunțată în porțiunea apicală. Rareori, o concavitate înlocuiește convexitatea în această porțiune. Concavitatea verticală este determinată de proeminența laterală a procesului lateral al talusului. Unghiul acestei proeminențe este în medie de 32°, maximum 55° și minimum 15°. Fața maleolară laterală corespunde cu fața medială articulară a maleolei laterale a fibulei (Facies articularis malleoli lateralis fibulae), cu care se articulează în cadrul articulației talocrurale (Articulatio talocruralis), și primește o parte din greutatea corporală transmisă de fibulă.[8][14][15][39]
Procesul lateral al talusului (Processus lateralis tali) este o proeminență osoasă puternic curbată lateral (spre exterior), aflată pe fața laterală a talusului pe care se sprijină vârful inferior curbat lateral al feței maleolare laterale a talusului. Acest proces are o formă triunghiulară cu vârful lateral și în jos și este situat sub fața maleolară laterală a talusului, servind ca suport pentru ea. Pe vârful procesul lateral al talusului și pe versantul său anterior se inserează ligamentul talocalcanean lateral (Ligamentum talocalcaneum laterale) din articulația subtalară (Articulatio subtalaris).[8][14][15][40]
Înaintea și înapoia procesului lateral al talusului și a feței maleolare laterale, fața laterală este rugoasă (neregulată) și dă inserții pe marginea sa anterioară ligamentului talofibular anterior (Ligamentum talofibulare anterius), iar posterior este delimitată de o proeminență rugoasă - tuberculul lateral al procesului posterior al talusului. De-a lungul marginii posteroinferioare a feței maleolare laterale se află un șanț, aflat anterior de tuberculul lateral al procesului posterior. Acest șanț se prelungește înainte, de obicei până la segmentul mijlociu al marginii posteroinferioare, unde el formează o incizură. Rareori, el continuă înainte spre vârful feței maleolare laterale. Pe acest șanț se inserează ligamentul talofibular posterior (Ligamentum talofibulare posterius), iar inserția acestui ligament continuă posterior și pe tuberculul lateral al procesului posterior.[8][14][15]
Fațetă talară anterolaterală accesorie. Uneori, se observă o mică fațetă articulară accesorie pe segmentul anterior al procesului lateral al talusului. Această fațetă, numită fațetă talară anterolaterală accesorie (Facies externa accessoria corporis tali), se află în continuitate cu fața articulară calcaneană posterioară. Ea se extinde în sus de la colțul anterolateral al feței calcaneane posterioare. Atunci când este bine dezvoltată, ea are o formă triunghiulară, alungită transversal, cu o bază inferioară; ea este orientată anteroinferior și e îndreptată înainte și în jos; această fațetă măsoară 2–12 mm în înălțime. Dar, indiferent de forma sa și gradul său de diferențiere, această fațetă continuă întotdeauna, în partea sa inferioară, cu fața articulară calcaneană posterioară, fiind doar o dependență a ei. Fațetă talară anterolaterală accesorie se dezvoltă exact în punctul în care, în flexia sau rotația piciorului spre exterior, talusul se sprijină pe tuberculul calcaneului, acoperit la acest nivel de inserții ligamentare puternice. Se întâlnește în circa o treime dintre cazuri. Sarrafian a observat o fațetă accesorie mare în 4% și o fațetă accesorie de mărime variabilă în 34%. Martus și colab. au identificat o fațetă anterolaterală accesorie în 34%, care a avut dimensiuni mari în 2,5%. În populația egipteană această fațetă a fost prezentă în 10,15%. Fațeta talară anterolaterală accesorie este asociată elocvent cu un cioc talar dorsal (pe colul talusului) în 29%. Fațeta anterolaterală accesorie poate provoca dureri la pacienții obezi cu picior plat rigid.[14][38][41][42][43]
Fața medială a talusului
Fața medială a talusului este mai puțin înaltă decât cea laterală. Ea se împarte în 2 porțiuni, una proximală (posterioară), fața medială a corpului talusului, și alta distală (anterioară), fața medială a colului talusului. Fața medială a corpului talusului prezintă sus și înapoi o fațetă articulară, fața maleolară medială, care se articulează cu fațeta corespunzătoare a maleolei mediale tibiale, iar jos o suprafață rugoasă.[1][2][3][4][5][8][9]
Fața medială a colului talusului
Fața medială a colului talusului, aflată înaintea (distal) feței mediale a corpului talusului, este îngustă, rugoasă și conține numeroase foramene vasculare. Ea este mai înaltă decât fața laterală a colului talusului și reprezintă extinderea anterioară a segmentului nearticular al feței mediale a corpului talusului. Aici se află extremitatea medială a crestei transversale a colului talusului și inserțiile sale. Pe versantul posterior al acestei creste se inserează partea tibiotalară anterioară a ligamentului colateral medial (deltoid) al articulației talocrurale (Pars tibiotalaris anterior ligamenti collateralis medialis) și capsula articulară a articulației talocrurale, iar pe versantul său anterior capsula articulară a articulației talocalcaneonaviculare. Uneori, o extensie posterioară a suprafeței articulare a capului sau o extensie anterioară a feței maleolare mediale îngustează considerabil fața medială a colului.[8][14][15]
În galben - suprafețele articulare acoperite de cartilaj hialin. 1 - Fața maleolară medială a talusului în formă de virgulă; 2 - Marginea superioară a feței maleolare mediale; 3 - Fața superioară a trohleei; 4 - Coada virgulei; 5 - Capul virgulei; 6 - Marginea inferioară concavă a feței maleolare mediale; 7 - Tuberculul lateral; 8 - Șanțul tendonului mușchiului flexor lung al halucelui; 9 - Tuberculul medial; 10 - Ligamentul talocalcanean medial; 11 - Suprafața rugoasă de sub fața maleolară medială pe care se inserează partea tibiotalară posterioară a ligamentului colateral medial; 12 - Fața articulară calcaneană posterioară; 13 - Șanțul talusului; 14 - Fața articulară calcaneană medie; 15 - Fața articulară a ligamentului calcaneonavicular plantar; 16 - Fața articulară naviculară; 17 - Capsula articulară a articulației talocrurale; 18 - Partea tibiotalară anterioară a ligamentului colateral medial; 19 - Creasta transversală a colului talusului; 20 - Ligamentul talonavicular; 21 - Capsula articulară a articulației talocalcaneonaviculare.
Fața medială a corpului talusului
Fața medială a corpului talusului se află proximal (posterior) de fața medială a colului talusului. Aceasta este împărțită în 2 părți: o parte superioară, ocupată de o suprafață articulară, fața maleolară medială a talusului, și o parte inferioară rugoasă.
Fața maleolară medială a talusului (Facies malleolaris medialis tali), numită și fațeta auriculară, este o fațetă articulară, acoperită cu cartilaj hialin, care ocupă partea superioară a feței mediale a corpului talusului. Ea continuă în sus cu trohlea talusului și este practic o anexă a acesteia. Această fațetă articulară e îndreptată înăuntru, este alungită în sens anteroposterior și în ansamblu are forma unei virgule culcate cu o concavitate inferioară, al cărei cap (extremitatea groasă) lat și rotund se află înainte, iar coada subțire, înapoi. Ea măsoară în medie 25 mm în lungime și 12 mm în înălțime și este ușor concavă, mai adâncă în partea anterioară. Fața maleolară medială corespunde cu fața articulară a maleolei mediale a tibiei (Facies articularis malleoli medialis tibiae), cu care se articulează în cadrul articulației talocrurale. Marginea superioară a feței maleolare mediale formează marginea medială a trohleei. Această margine este convexă anteroposterior. Treimea anterioară a acestei margini reprezintă o parte dintr-un cerc cu o rază mai mică decât cea a feței laterale. Cele două treimi posterioare formează un arc de cerc a cărui rază este mai mare decât cea a feței laterale. Inman a constatat că marginea medială a trohleei reprezintă un arc de cerc în 80% de cazuri și că deviază de la el în restul de 20%. Arcul mediu al feței maleolare mediale este de 103° ± 14.[8][14][15][44]
Partea inferioară rugoasă. Partea inferioară a feței mediale a corpului talusului, aflată mai jos de față maleolară medială, este ocupată de o suprafață rugoasă, care se întinde de-a lungul marginii concave a virgulei de la colul talusului până la fața posterioară a talusului. Ea este ocupată în jumătatea anterioară de o suprafață înfundată, perforată de numeroase găuri vasculare. În jumătatea posterioară a acestei suprafațe rugoase, imediat sub coada feței maleolare mediale, se află o suprafață ovală mare, plană sau ridicată, pe care se inserează partea tibiotalară posterioară a ligamentului colateral medial al articulației talocrurale (Pars tibiotalaris posterior ligamenti collateralis medialis).[8][14][15]
Extensia anterioară a feței maleolare mediale. Fața maleolară medială este adesea extinsă anterior pe fața medială a colului talusului dincolo de nivelul marginii anterioare a trohleei. Frecvența apariției acestei extensii este de 96% în populația din India. Sarrafian a constatat prezența ei în 91%, din care 55% au fost extensii izolate, iar 36% – în asociere cu fațeta de extensie medială a feței trohleare (Facies articularis interna collae tali). Când este bine dezvoltată, extensia anterioară a feței maleolare mediale proeminează medial și în jos și se articulează în dorsiflexia puternică cu fața anterioară corespunzătoare de pe maleola medială, care este în acest caz acoperită cu cartilaj articular. A fost observată și o extensie posterioară a feței maleolare mediale înapoia locului de inserție a porțiunii profunde a ligamentului deltoid (adică a părții tibiotalare posterioare a ligamentului colateral medial).[14][21][22]
Fața posterioară a talusului
Fața posterioară a talusului sau fața posterioara a corpului talusului este mică, îngustă și înclinată înapoi; ea prezintă o proeminență rugoasă numită procesul posterior al talusului. Fața posterioară este foarte redusă datorită declivității trohleei talusului; ea se aseamănă mai degrabă cu o margine decât cu o față adevărată.[1][2][3][4][38]
Procesul posterior al talusului (Processus posterior tali) sau procesul Stieda este o proeminență posterioară a talusului situată posterior și inferior față de trohleea talusului; el are un relief complex rugos și este străbătut de un șanț orientat oblic în jos și medial, șanțul tendonului mușchiului flexor lung al halucelui. Acest șanț este delimitat (mărginit) de 2 tuberculi: tuberculul medial mic și tuberculul lateral, care este mai proeminent.[8][14][15][18][38][45]
Șanțul tendonului mușchiului flexor lung al halucelui (Sulcus tendinis musculi flexoris hallucis longi) este curbat anterior și străbate oblic de sus în jos și medial porțiunea mijlocie a procesului posterior al talusului, fiind delimitat medial de tuberculul medial al procesului posterior și lateral de tuberculul lateral al procesului posterior. Acest șanț continuă distal (în jos) cu șanțul cu același nume (Sulcus tendinis musculi flexoris hallucis longi) de pe fața inferioară (plantară) a lui Sustentaculum tali de pe calcaneu. Stratul profund al retinaculului flexorilor (Retinaculum musculorum flexorum) se inserează pe marginile șanțului. Șanțul tendonului mușchiului flexor lung al halucelui este transformat de un ligament transversal, ligamentul transvers al talusului, într-un tunel osteofibros, tunelul flexorului lung al halucelui, care intră în componența canalului calcanean al lui Richet. Prin acest șanț trece tendonul mușchiului flexor lung al halucelui (Musculus flexor hallucis longus). Mușchiul flexor lung al halucelui este un mușchi lung, situat în partea laterală profundă a regiunii posterioare a gambei, întins de la fibulă la haluce (primul deget al piciorului). El are originea sus pe cele două treimi inferioare ale fibulei și pe porțiunea învecinată a membranei interosoase, de unde coboară, transformându-se într-un tendon, care străbate trei șanțuri: șanțul posterior al extremității inferioare a tibiei, șanțul de pe procesul posterior al talusului și șanțul de pe fața inferioară a lui Sustentaculum tali de pe calcaneu. După ieșirea din aceste șanțuri, el ajunge la plantă, unde se încrucișează cu tendonul flexorului lung al degetelor și se termină pe extremitatea posterioară a falangei a II-a a halucelui. Unghiul format de axul lung al șanțului tendonului mușchiului flexor lung al halucelui cu axul trohlear transvers este în medie de 68°, maximum 85° și minimum 55°.[8][14][15][18][38][46][47][48]
În galben - suprafețele articulare acoperite de cartilaj hialin. 1 - Trohleea talusului; 2 - Fața maleolară laterală; 3 - Șanțul de sub fața maleolară laterală; 4 - Fața articulară calcaneană posterioară; 5 - Tuberculul lateral al procesului posterior; 6 - Ligamentul transvers al talusului; 7 - Ligamentul talocalcanean posterior; 8 - Capsula articulară a articulației talocrurale; 9 - Ligamentul talofibular posterior; 10 - Componenta talară a ligamentului fibulotalocalcanean al lui Rouvière și Canela Lazaro; 11 - Stratul profund al retinaculului flexorilor; 12 - Tendonul mușchiului flexor lung al halucelui; 13 - Capsula articulară a articulației subtalare; 14 - Ligamentul talocalcanean medial; 15 - Partea tibiotalară posterioară a ligamentului colateral medial; 16 - Tuberculul medial al procesului posterior; 17 - Fața maleolară medială; 18 - Parte inferioară rugoasă de sub fața maleolară medială; 19 - Șanțul median al trohleei; 20 - Fațeta triunghiulară a trohleei; 21 - Șanțul tendonului mușchiului flexor lung al halucelui.
A - Tibia; B - Peroneul (fibula); C - Talusul (astragalul); D - Calcaneul; E - Navicularul (scafoidul tarsian); F - Tuberculul medial al procesului posterior al talusului; G - Trohleea talusului; H - Tuberculul lateral al procesului posterior al talusului; I - Maleola medială; J - Maleola laterală. 1, 1 - Șanțul mușchilor peronieri laterali, situat pe maleola laterală; 2 - Trohleea peronieră (Trochlea peronealis) sau tuberculul extern al calcaneului cu: 3 - Șanțul tendonului mușchiului peronier scurt (Musculus peroneus brevis) situat superior și 4 - Șanțul tendonului mușchiului peronier lung (Sulcus tendinis musculi peronei longi) situat inferior; 5, 5, 5 - Șanțul tendonului mușchiului flexor lung al halucelui (Musculus flexor hallucis longus); 6, 6 - Șanțul mușchiului flexor lung al degetelor (Musculus flexor digitorum longus pedis); 7, 7 - Șanțul mușchiului tibial posterior (Musculus tibialis posterior).
Tuberculul medial al procesului posterior al talusului (Tuberculum mediale processus posterioris tali), numit și tuberculul posteromedial sau tuberculul lui Stieda (L. Stieda, 1837-1910, anatomist și histolog german), este o proeminență osoasă a procesului posterior al talusului aflată imediat în spatele sustentaculum tali; el mărginește medial șanțul tendonului mușchiului flexor lung al halucelui. Tuberculul medial este în continuitate cu partea inferioară rugoasă a feței mediale a corpului talusului și are o mărime variabilă, fiind mai mic și mai puțin proeminent față de tuberculul lateral. Rareori, tuberculul medial poate fi foarte mare și se poate extinde în jos peste calcaneu, contribuind la coaliția talocalcaneană. Pe tuberculul medial se inserează fibrele superficiale și profunde ale fasciculului tibiotalar posterior al ligamentului colateral medial (deltoid), ligamentul talocalcanean medial și ligamentul transvers al talusului. Fasciculul tibiotalar posterior sau partea tibiotalară posterioară a ligamentului colateral medial al articulației talocrurale (Pars tibiotalaris posterior ligamenti collateralis medialis) se inserează pe porțiunea superioară a tuberculului medial, iar această inserție continuă pe partea inferioară rugoasă a feței mediale a corpului talusului, imediat sub fața maleolară medială în formă de virgulă. Ligamentul talocalcanean medial (Ligamentum talocalcaneum mediale) se inserează pe porțiunea inferioară a tuberculului medial. Ligamentul transvers al talusului se inserează pe marginea medială și laterală a șanțului tendonului mușchiului flexor lung al halucelui, transformând acest șanț într-un tunel osteofibros, tunelul tendonului mușchiului flexor lung al halucelui.[8][14][15][18][38][47][48][49]
Tuberculul lateral al procesului posterior al talusului (Tuberculum laterale processus posterioris tali), numit și tuberculul posterolateral, este o proeminență osoasă piramidală triunghiulară a procesului posterior al talusului care mărginește lateral șanțul tendonului mușchiului flexor lung al halucelui. Tuberculul lateral este de obicei mai pronunțat, mai proeminent și mai mare decât tuberculul medial. Dimensiunea sa variază de la o structură abia perceptibilă până la un tubercul bine dezvoltat care proeminează posterolateral de la talus. Acest tubercul prezintă o suprafață articulară inferioară în continuitate cu colțul posterolateral al feței calcaneene posterioare a talusului; această suprafață articulară se articulează cu fața articulară talară posterioară a calcaneului (Facies articularis talaris posterior calcanei). Suprafața sa superioară este neregulată și nearticulară, iar în porțiunea laterală a acestei fețe superioare se inserează ligamentul talofibular posterior al articulației talocrurale (Ligamentum talofibulare posterius) și componenta talară a ligamentului fibulotalocalcanean al lui Rouvière și Canela Lazaro.[50] Inserția ligamentului talofibular continuă anterior pe șanțul, sau adâncitura, dintre procesul posterior și marginea posteroinferioară a feței maleolare laterale. Stratul profund al retinaculului flexorilor (Retinaculum musculorum flexorum) se inserează pe partea medială, iar ligamentul talocalcanean posterior al articulației subtalare (Ligamentum talocalcaneum posterius) se inserează pe marginea inferioară (plantară) a procesului posterior. Ligamentul transvers al talusului se inserează pe marginea laterală a șanțului tendonului mușchiului flexor lung al halucelui. Uneori, în partea posterioară a talusului, lângă tuberculul lateral al procesului posterior al talusului se află un os mic supranumerar numit osul trigon. Fața anterioară articulară a osului trigon formează cu tuberculul lateral al talusului o articulație de tip sincondroză sau este legată de acesta printr-un țesut fibros, fibrocartilaginos sau cartilaginos. Osul trigon nu trebuie confundat radiologic cu o fractură a tuberculului lateral.[8][14][15][18][38][47][48][51]
Osul trigon
1 - Osul trigon; 1' – Sincondroza osului trigon cu tuberculul lateral al talusului; 2 - Tuberculul medial al procesului posterior al talusului; 3 - Șanțul tendonului mușchiului flexor lung al halucelui; 4 - Fața laterală a talusului; 5 - Fața superioară a trohleei talusului; 7 - Fața articulară calcaneană posterioară a talusului; 8 - Tuberculul lateral al procesului posterior al talusului.
Osul trigon (Os trigonum) (din latina trigonon = triunghi) este un osișor supranumerar (accesoriu) independent al tarsului situat în partea posterioară a talusului, lângă tuberculul lateral al procesului posterior al talusului. Incidența sa a fost estimată în literatura de specialitate a fi între 1,7 și 8% în populație, iar în 1,4% este bilateral. La examenul radiologic, prezența sa trebuie să se distingă clar de fractură Shepherd (fractura tuberculului lateral), care întrerupe baza procesului posterior al talusului. Tendonul mușchiului flexor lung al halucelui trece medial de osul trigon.[1][8][9][38][52][53][54][55][56][57][58]
După cum sugerează și numele, osul trigon are de obicei o formă triunghiulară, cu 3 fețe (anterioară, inferioară și posterioară), dar poate avea și o formă rotunjită sau ovală. Osul trigon este compus dintr-o parte corticală periferică și un centru spongios. De obicei, osul trigon are trei fețe: una anterioară, alta inferioară și a treia posterioară. Fața anterioară articulară are de obicei o formă de semilună și formează cu tuberculul lateral al talusului o articulație de tip sincondroză sau este legată de acesta printr-un țesut fibros, fibrocartilaginos sau cartilaginos. Fața inferioară, calcaneană, este și ea articulară și poate să se articuleze cu fața superioară a calcaneului, participând la coaliția (sinostoza) talocalcaneană. Fața posterioară este nearticulară. Osul trigon este cel mai adesea unic și măsoară mai puțin de 1 cm pe axul mare. El poate fi, de asemenea, bipartit (divizat în două părți) sau multipartit (divizat în mai multe părți). Osul trigon fuzionat cu tuberculul lateral este numit proces trigonal[14][52][53][59]
Osul trigon provine dintr-un centru de osificare cartilaginos secundar, care se formează în partea posterioară a talusului, între 11 și 13 ani la băieți și între 8 și 10 ani la fete. În mod normal, acest nucleu de osificare fuzionează cu tuberculul lateral al talusului în cursul primului an de la apariția sa, participând la formarea procesului posterior al talusului. Atunci când această fuziune antrenează formarea unui proces talar posterior mare și intact, acesta este numit procesul talar posterior hipertrofic sau "procesul Stieda." În absența fuziunii centrului de osificare cu tuberculul lateral al talusului, din acest centru de osificare se formează un os independent, numit osul trigon.[52][53]
La sportivi și dansatori, osul trigon poate fi comprimat între tibie și calcaneu, provocând dureri, și uneori necesită îndepărtarea lui chirurgicală.[9][60][61]
Acest osișor a fost semnalat în 1864 de Gruber, câțiva ani mai târziu de Stieda, Shepherd și Albrecht, și a fost bine studiat în 1883 de către Bardeleben, care l-a numit osul trigon. Osul trigon există în mod normal la un număr mare de vertebrate inferioare, în special la axolotl. El se întâlnește destul de frecvent la marsupiale.[8]
Unghiurile talusului
A. Unghiul de declinație (unghi în plan orizontal: corp—col—cap).
B. Unghiul de înclinație (unghi în plan sagital: corp—cap).
1 - Trohleea talusului
2 - Marginea medială a feței superioare a trohleei
3 - Marginea laterală a feței superioare a trohleei
4 - Fața maleolară medială a talusului
5 - Fața maleolară laterală a talusului
6 - Capul talusului
7 - Colul talusului
Corpul talusului formează cu colul talusului două unghiuri: unghiul de înclinație și unghiul de declinație, unghiuri ce se formează prin faptul că, la talus, colul nu continuă direcția corpului, ci este înclinat în jos și medial. Aceste două unghiuri se modifică în unele deformări ale piciorului.[1][4][5][62][63]
Unghiul de înclinație. În plan sagital, axul corpului formează cu axul colului un unghi de înclinație deschis în jos, care are în medie 115°. Unghiul de înclinație este mai mare (mai deschis) în piciorul plat și, dimpotrivă, mai mic (mai închis) în piciorul boltit.[1][4][5][62][63]
Unghiul de declinație. În plan orizontal, axul corpului formează cu axul colului un unghi de declinație deschis medial, care are în medie 150º (după Papilian 158º). În piciorul varus unghiul de declinație este mai mic și colul talusului deviază mult medial.[1][4][5][62][63]
Articulațiile talusului și inserțiile ligamentare
Talusul este legat de oasele vecine prin 3 articulații: articulația talocrurală, articulația subtalară și articulația talocalcaneonaviculară. Articulația talocrurală leagă oasele gambei (tibia și fibula), prin intermediul talusului, de scheletul piciorului. Articulația subtalară unește fața inferioară a talusului și fața superioară a calcaneului prin intermediul fețișoarelor lor articulare posterioare. Articulația talocalcaneonaviculară unește talusul de calcaneu și navicular.[1][2][3]
Pe talus nu se inserează niciun mușchi, ci numai 11 ligamente sau fascicule ligamentare ale articulațiilor talocrurală, subtalară și talocalcaneonaviculară; tendoanele mușchilor trec pe lângă el, spre a se insera pe diferitele oase ale piciorului. Ligamentul calcaneonavicular plantar nu se inserează pe talus, însă are pe fața lui superioară (dorsală) un fibrocartilaj triunghiular denumit navicular (sau fața articulară superioară a ligamentului calcaneonavicular plantar), pe care se sprijină capul talusului.[1][2][3][4][5][9]
Ligamentele articulațiilor piciorului drept, văzute lateral (după Sobotta's Atlas and Text-book of Human Anatomy 1909)
Ligamentele articulațiilor piciorului drept, văzute medial (după Sobotta's Atlas and Text-book of Human Anatomy 1909)
Ligamentele articulațiilor piciorului drept, văzute posterior (după Sobotta's Atlas and Text-book of Human Anatomy 1909)
Articulația talocrurală și articulația subtalară; secțiune frontală (după Sobotta's Atlas and Text-book of Human Anatomy 1909)
Inervația talusului
Talusul este inervat de ramurile nervilor fibular profund (Nervus fibularis profundus), tibial (Nervus tibialis), safen (Nervus saphenus) și sural (Nervus suralis).[9][62]
Vascularizația talusului
Vascularizația talusului este deficitară din cauza lipsei inserțiilor musculare pe suprafața sa și, ca urmare, traumatismele talusului se pot însoți de osteonecroza corpului talusului.[64][65][66] Prima descripție completă a vascularizației talusului a fost dată de Wildenauer în 1950.[67]
Aportul sangvin extraosos la nivelul talusului este asigurat de ramurile celor trei artere principale ale gambei, respectiv artera tibială posterioară (Arteria tibialis posterior), artera tibială anterioară (Arteria tibialis anterior) și artera peronieră (Arteria peronea, sin. Arteria fibularis).[9][68][69][70][71]
Artera tibială posterioară dă 2 ramuri către talus: artera canalului tarsian și artera deltoidiană.[9][64][67][69][70][72]
Artera canalului tarsian. Această arteră importantă provine de obicei din artera tibială posterioară, la 1 cm proximal la originea arterelor plantare medială (Arteria plantaris medialis) și laterală (Arteria plantaris lateralis). Din acest punct, ea se îndreaptă anterior între teaca mușchiului flexor lung al degetelor (Musculus flexor digitorum longus pedis) și teaca mușchiului flexor lung al halucelui (Musculus flexor hallucis longus) și intră în canalul tarsian, în care se află anterior, în apropiere de talus. Canalul tarsian reprezintă capătul medial în formă de tunel al sinusului tarsului. Artera canalului tarsian trimite 4-6 ramuri directe în corpul talusului din rețeaua arterială aflată în canalul tarsian și irigă cea mai mare parte a corpului talusului. Ea trece în continuare din canalul tarsian în partea laterală a sinusului tarsului, unde se anastomozează cu artera sinusului tarsian, formând o frondă (panglică) vasculară abundentă sub colul talusului.[9][64][67][69][70][72]
Artera deltoidiană este o arteră esențială care irigă 25-50% din fața medială a corpului talusului și care prin anastomozele intraosoase poate iriga o zonă mult mai mare. Ea îmbrățișează fața internă a ligamentului deltoid al gleznei. Această arteră provine de obicei din artera canalului tarsian. Uneori ea se desprinde direct din artera tibială posterioară; mai rar, ea pornește din artera plantară medială (Arteria plantaris medialis), care este o ramură a arterei tibiale posterioare. Importanța chirurgicală a acestei artere este evidentă; în fracturile talare ea poate fi unica sursă rămasă a vascularizării arteriale a talusului care menține viabilitatea corpului talusului. În primul rând, întrucât cele mai multe fracturi ale talusului apar în dorsiflexie și inversiune, țesuturile moi mediale, inclusiv această arteră, pot rămâne intacte și asigură viabilitatea corpului talusului. În al doilea rând, intervențiile chirurgicale în porțiunile mediale a talusului pot interfera cu această arteră și pot leza unica sursă rămasă a vascularizării talusului.[9][64][67][69][70][72]
Artera tibială anterioară prin intermediul arterei dorsale a piciorului dă artera sinusului tarsian și ramuri pentru fața superioară a colului talusului.[9][64][67][69][70][72]
Ramuri pentru fața superioară a colului talusului. Artera dorsală a piciorului (Arteria dorsalis pedis), o continuare a arterei tibiale anterioare, trimite ramuri pentru fața superioară a colului talusului.[9][64][67][69][70][72] Artera sinusului tarsian. Această arteră mare este prezentă constant și se anastomozează întotdeauna cu artera canalului tarsian. Ea este formată dintr-o anastomoză a unei ramuri a arterei dorsale a piciorului cu ramura perforantă a arterei peroniere (Ramus perforans arteriae fibularis). Artera sinusului tarsian trimite direct mai multe ramuri în talus, irigându-l abundent lateral.[9][64][67][69][70][72]
Artera peronieră, numită și artera fibulară, dă ramuri mici care se unesc cu ramurile arterei tibiale posterioare, formând o rețea posterioară în jurul talusului, însă contribuția acestei artere în vascularizația talusului este nesemnificativă. Ramura perforantă a arterei peroniere (Ramus perforans arteriae fibularis) contribuie la formarea arterei sinusului tarsian.[9][64][67][69][70][72]
Biomecanica talusului
Talusul este solid fixat între cele două maleole, care în același timp îi oferă și o oarecare protecție, aceasta contribuind la soliditatea articulației gleznei. Din acest motiv, luxația la acest nivel este destul de rară.[3][9][64][65][66][72] Suplimentar, cele două maleole formează un sistem de direcție împiedicând deplasarea laterală a talusului - rol care revine în special celei laterale (peronieră, care coboară mai mult decât cea medială tibială). Deplasarea posterioară este prevenită de marginea posterioară a epifizei distale a tibiei.[73]
Prin poziția lui, talusul are rol atât în statică, cât și în dinamică. Astfel, în statică, talusul primește toată greutatea corporală de la tibie și o transmite în jos calcaneului și anterior spre degete, prin navicular, cu care se articulează, și prin cele trei cuneiforme, care se articulează cu acesta. La rândul său, calcaneul transmite o parte din această greutate spre degetele 5 și 4, prin intermediul cuboidului cu care se articulează, precum și direct pe sol.[3][9][64][65][66][72] Trabeculele sale continuă pe cele ale tibiei la nivelul trohleei, de unde pornesc două sisteme trabeculare, unul spre articulația talo-naviculară - continuându-se astfel cu cele din partea medială a arcului lontgitudinal plantar (din care talusul face parte[74]) și unul spre tuberozitatea calcaneeană.[73]
Articulațiile subtalară și talocalcaneonaviculară – împreună cu cea calcaneocuboidiană, deși distincte anatomic și cu ax propriu individual – se comportă ca o unitate funcțională, deoarece mișcările se fac în jurul unui ax rezultant sau de compromis. Acest ax trece oblic spre inferior, posterior și lateral prin colul talusului, sinus tarsi și străbate calcaneul ieșind pe fața lui laterală în apropierea trohleei peroniere. În afară de acest ax, există unul transversal al articulației talocrurale și unul sagital al articulației mediotarsiene – în jurul căruia se produc mișcări de pronație (eversiune) și supinație (inversiune). Tripla oblicitate a axului de compromis determină asocierea supinației cu adducția și cu un grad de flexie dorsală, iar pronația cu abducție și flexie plantară. În inversiune (supinație), navicularul alunecă medial și inferior de capul talusului și partea superolaterală a acestuia rămâne descoperită. În eversiune, lucrurile se petrec invers. Talusul se solidarizează cu oasele gambei în aceste mișcări, ceea ce permite producerea mișcărilor în celelalte articulații. Ca efect al conformației fețelor articulare și al puterii ligamentelor care le unesc, este astfel posibilă funcționarea simultană a articulațiilor talocalcaneeană și mediotarsiană.[75]
Mișcările din articulația talocrurală sunt flexia dorsală (flexia) și flexia plantară (extensia) a piciorului, care se fac așadar în jurul unui ax transversal ce unește vârful celor două maleole trecând prin corpul talusului.[3] Datorită trohleei talusului, care este mai lată anterior decât posterior, în sindesmoza tibiofibulară apar în tipul flexiei dorsale și plantare a piciorului mișcări de apropiere și depărtare între oasele gambei. Dacă – așa cum a fost menționat mai sus – talusul este solidar cu gamba în mișcările piciorului, în flexia dorsală se solidarizează cu acesta din urmă.[76] Atât în flexia dorsală, cât și în cea plantară, unul dintre elementele care limitează cursa de flexie este colul talusului, care intră în contact cu marginile anterioară, respectiv posterioară ale scoabei tibioperoniere.[77]
Nomenclatura anatomică a talusului uman
În tabel sunt redate denumirile după Terminologia Anatomica (TA) 1998.[78]
Remove ads
Anatomia aplicată a talusului
Elemente de anatomie topografică legate de talus
Talusul – prin fața sa superioară – contribuie la formarea limitei profunde a regiunii dorsale a piciorului. Prin planul osteoarticular – în care talusul este inclus – regiunea dorsală este separată de regiunea plantară.[79]
Prin suprafața sa medială, talusul contribuie la formarea părții posterioare a canalului tarsian. Talusul – la acest nivel – servește ca loc de inserție al unor septuri fibroase cu origine la nivelul retinaculului flexorilor, septuri care delimitează culise fibroase prin care trec mușchii tibial posterior, flexorul lung al degetelor și flexorul lung al halucelui.[80]
Anatomia funcțională a talusului
Talusul este acoperit în proporție de aproximativ 60% din suprafața sa de cartilaj și face parte din articulația talocrurală. Pe el nu se inserează niciun mușchi, dar în compensare prezintă o mulțime de inserții capsuloligamentare.[3][9][64][65][66][72]
Are un aport sangvin deficitar. Vascularizația lui este asigurată de ramurile celor trei artere principale ale gambei, respectiv artera tibială posterioară (prin artera canalului tarsian și artera deltoidiană), artera tibială anterioară (prin artera sinusului tarsian și ramuri pentru fața superioară a colului talusului) și artera peronieră (contribuția acestei artere în vascularizația talusului este nesemnificativă). În cazul când linia de fractură a talusului lasă unele fragmente în afara acestor vase, regenerarea lor este compromisă, evoluând cu necroză avasculară.[9][64][65][66][72]
Anatomia pe viu a talusului
Interlinia articulară talocrurală se poate palpa prin mișcări pasive de flexie și extensie aplicate piciorului. Anterior, această interlinie se palpează pe părțile laterale ale mănunchiului de tendoane musculare aflate pe dorsul piciorului, iar posterior lateral și medial, pe tendonul ahilean.[81]
Capul talusului se palpează pe fața posterolaterală a piciorului, anterior de maleola fibulară sau[81] cu piciorul în valgus mediodistal de maleola tibială.[82]
Între cele două maleole, ventral și distal, se palpează proeminența unghiului ventrolateral al trohleei talusului.[82]
Anatomia radiologică a talusului
Talusul se vizualizează atât în incidența de față a gleznei[83] sau a piciorului,[84] cât și pe cea de profil a gleznei sau a piciorului, precum și în incidența oblică pentru articulația talocalcaneeană.[83][85]
Pe radiografia de față a gleznei se identifică alături de talus și interlinia articulară a gleznei (tibiofibulotalară), iar pe cea de profil alături de talus (cu capul, colul și procesul posterior), spațiul articular talocrural, articulația talonaviculară,[83] precum și articulația talocalcaneeană.[84] Tot pe radiografia de profil se poate observa arhitectura regiunii, remarcându-se continuitatea traveelor osoase din tibie spre talus și calcaneu, iar de aici spre restul plantei.[84]
Remove ads
Ontogeneza talusului
Embriogeneza talusului
La sfârșitul celei de-a patra săptămâni de dezvoltare embrionară (embrion de 8-11 mm), sunt deja distincte cele 3 regiuni ale membrului inferior (coapsa, gamba și planta). Dezvoltarea plantei continuă în a 5-a săptămână (embrion de 11-13 mm), când este inițiată prima etapă a scheletogenezei prin condensarea mezenchimală, la nivelul tibiei și al fibulei. În cea de-a 6 săptămână (embrion de 14-16 mm) planta – aflată în continuarea gambei fără angulare dorsală – este divizată morfologic între o zonă preaxială (în care va fi inclus viitorul talus) și una postaxială, legată de tibie și fibulă. În a 6-a săptămână începe – la nivelul metatarsienelor – condrificarea, cea de-a doua etapă a scheletogenezei, care va continua în cea de-a 7-a săptămână (embrion de 22-24 mm). Regiunea talusului se va condrifica – în succesiune aproximativă – după metatarsienele 2-5 și cuboid, înainte de primul cuneiform, primul metatarsian și falange, relativ concomitent cu calcaneul, precum și cu al doilea și al treilea cuneiform.[86]
În a 8-a săptămână (embrion de 25-30 mm), la finalul căreia se trece din perioada embrionară în cea fetală și modelele cartilaginoase ale structurilor scheletice adulte sunt deja formate, procesul de condrificare deja este extins până la falange și maleole. Schimbări rapide au loc în această săptămână în regiunea talusului și a maleolelor. Sustentaculum tali se dezvoltă ferm și talusul migrează din poziția sa anterioară, fiind ancorat între maleole, dintre care cea laterală crește mai mult decât cea medială.[86]
La sfârșitul perioadei embrionare, regiuni celulare dense numite interzone constituie structuri din care se vor forma viitoarele articulații. Începutul etapei de osificare este semnalizat de penetrarea vasculară a modelelor cartilaginoase, penetrare care începe la nivelul talusului sub forma unei vacuolizări (stadiul de 43 mm).[86] La embrionul de 27 mm, talusul este în poziție joasă și se suprapune ușor calcaneului. Torsiunea capului și înclinația colului nu sunt evidente în această etapă.
În perioada fetală, viitorul os se alungește. Capul se rotează spre lateral, înălțimea corpului crește și unghiul de declinație col-trohlee descrește, pe măsură ce osul este „extras” dintre maleole în această fază și supinația plantei se corectează. Modificările calcaneului din această etapă – corelate cu cele ale talusului – corectează adducția plantei.[86]
Osificarea talusului
Cercurile de culoare verde - centrii de osificare primari; cercurile de culoare roz - centrii de osificare secundari. Textul albastru – osificare postnatală (după naștere), textul verde – osificare prenatală (înainte de naștere). Abrevieri: săpt. – săptămâni; i.u. – intrauterin sau prenatal (înainte de naștere); p.n. - postnatal (după naștere).
Osificarea talusului începe în luna a șasea de viață intrauterină la fete și a șaptea la băieți. Goldstein și colab. (1988)[87] au constatat că centrul de osificare a fost prezent în 16% dintre fetuși la 16 săptămâni și la toți fetușii la 23 de săptămâni. Cu toate acestea, au fost semnalate cazuri de absență a centrului de osificare talar la naștere, care apare dar la scurt timp după aceea. Talusul are de obicei un singur centru de osificare primar. Însă osificarea poate apărea în mai mulți nuclei, care fuzionează rapid într-un singur centru de osificare.[9][88][89] Procesul de osificare este plenar în luna a 8-a de viață intrauterină.[86]
Talusul perinatal are o formă ovală, iar imaginea sa radiografică se aseamănă cu o arahidă boantă, cu axul lung situat orizontal de-a lungul planului proximodistal. Distal, la o distanță mică de centrul feței superioare a talusului, se află o adâncitură mică, care este înclinată într-o direcție distomedială (anteromedială). Adâncitura de pe fața superioară coincide în poziție cu o depresiune similară de pe fața inferioară a talusului. Aceste două adâncituri marchează poziția viitorului col talar și sunt separate pe fața laterală a talusului printr-o bandă osoasă subțire. Adâncitura de pe fața superioară a talusului separă viitoarea porțiunea articulară proximală (trohleea talusului) de capul talusului aflat distal, în timp ce adâncitura de pe fața inferioară a talusului separă viitoarele fețe articulare calcaneene anterioară și posterioară și coincide cu poziția șanțului talusului.[88][89]
La vârta de 2,5-3 luni, postnatal, colul talusului este bine delimitat. Osificare procesului lateral al talusului începe în jur de 5 luni, la fel ca dezvoltarea sinusului tarsului; la 7 luni regiunea colului talusului este clar delimitată și acoperită de un strat neted de țesut subperiostal. Rotunjirea suprafeței trohleare începe să se dezvolte la 2 ani și osul adoptă o morfologie identificabilă cu a adultului. În jur de 6 ani, fețele articulare sunt clar delimitate. Procesul posterior al talusului începe să se dezvolte la 7-8 ani la fete și 9-10 ani la băieți.[88][89]
Osul trigon, descris mai sus, provine dintr-un centru de osificare cartilaginos secundar, care se formează în partea posterioară a talusului, între 11 și 13 ani la băieți și între 8 și 10 ani la fete.[14][52][53][60][61][72]
Un alt os accesoriu, deși rar (se întâlnește numai la 0,2-0,9% din indivizi), este osul supratalar (Os supratalare), numit și osul talonavicular dorsal (Os talonaviculare dorsale) sau osul Pirie, care se află pe fața superioară a talusului și rareori are mai mult de 4 mm în lungime.[9][14][61][90]
Remove ads
Anatomia comparată
Tetrapodele sunt animale vertebrate care au 2 perechi de membre: membrele anterioare și membrele posterioare. Aici sunt incluse amfibienii, reptilele, păsările și mamiferele. La om, în urma realizării stațiunii verticale membrul anterior devine membrul superior, iar membrul posterior devine membrul inferior. Membrul propriu-zis al vertebratelor tetrapode, numit și chiridiu (chiridium), este format după o schemă unică, pe care o regăsim la toate speciile, atât în membrele formelor adaptate în mod secundar la viața acvatică, cât și în aripile formelor zburătoare sau în membrul locomotor al animalelor terestre. Membrul tetrapod se compune din 3 segmente:[91][92][93]
Segmentul proximal, numit stilopod, corespunde cu brațul de la membrul anterior și cu coapsa de la membrul posterior. El este format dintr-un singur os, humerusul sau femurul, care se articulează cu centura respectivă;[91][92][93] Segmentul mijlociu, numit zeugopod, care corespunde cu antebrațul la membrul anterior și gamba la membrul posterior, este format din două oase paralele, situate unul pe partea cranială a segmentului: radiusul sau tibia, iar altul, în partea codală - cubitusul (ulna) sau peroneul (fibula);[91][92][93]
Segmentul distal, numit autopod, care corespunde cu mâna sau cu piciorul, este format el însuși din trei părți:[91][92][93] o parte proximală, bazipodul, alcătuită din 2 rânduri de oase scurte, denumite oase carpiene la mână și oase tarsiene la picior;[91][92][93] o parte mijlocie, metapodul, format din cinci oase metapodiale alungite în formă de baghetă, denumite metacarpiene la mână și metatarsiene la picior;[91][92][93] o parte distală, acropodul, reprezentat prin cinci degete care continuă oasele metapodale, fiind subdivizate fiecare într-un număr variabil de falange (de regulă două sau trei).[91][92][93]
Bazipodul (partea proximală a autopodului sau scheletul carpului și al tarsului) este format din osișoare scurte care înconjură o piesă centrală, osul central (sau 3 oase centrale). Aceste osișoare sunt dispuse în 2 rânduri, proximal și distal.[91][92][93]
Rândul proximal este format din 3 oase, dintre care osul cranial poartă denumirea de radial la mână sau, respectiv, tibial la picior, deoarece corespunde cu radiusul sau cu tibia, iar cel caudal poartă denumirea de cubital la mână sau, respectiv, peroneal la picior, deoarece corespunde cu cubitusul sau cu peroneul. Între ele se găsește osul intermediar, care pare a proveni din zeugopod.[91][92][93]
Rândul distal cuprinde cinci oase cunoscute sub numele de carpiene la mână sau tarsiene la picior: 1, 2, 3, 4, 5, începând cu marginea cranială. Oasele carpiene și tarsiene pot să se prezinte în starea lor primitivă, așa cum s-a arătat mai sus. Adeseori însă se observă fuzionarea unora dintre ele sau dispariția altora.[91][92][93]
Amfibieni
La amfibieni scheletul membrelor este construit după tipul general al tetrapodelor, dar la la urode oasele zeugopodului sunt articulate între ele, iar la anure sudate într-o singură piesă, și anume în cubitoradial și tibioperoneal. Membrele posterioare ale anurelor (broaștelor), adaptate primordial pentru salt, sunt formate din 4 componente: coapsa, gamba, tarsul (diferențiat din autopod) și laba.[91][93][94]
Membrul posterior la anure prezintă un femur foarte alungit. Tibia și peroneul au concrescut formând un singur os crural - tibioperonealul. Rândul proximal al tarsienelor este reprezentat numai prin două oase: tibialul (astragalul) și peronealul (calcaneul), alungite astfel încât formează o pârghie. Aceste două oase sunt concrescute între ele, distal și proximal. Rândul distal al tarsienelor este reprezentat prin osișoare mici, legate de metatarsiene, cinci la număr, ca și degetele. Acestea din urmă sunt foarte alungite și formate din 2-3 falange. Există și un prehaluce destul de bine dezvoltat, care contribuie la lărgirea labei piciorului.[91][93][94]
Reptilele
Ofidienii (șerpii) nu au deloc membre.[91][94][95]
Chelonienii (broaștele țestoase) prezintă, în general, membre foarte apropiate de tipul schematic. Oasele stilopodului și ale zeugopodului sunt scurte și groase. Porțiunea proximală a tarsului este modificată considerabil. Oasele tarsiene din rândul întâi sunt contopite, adică tibialul este sudat cu peroneul și centralul. Și tarsienele din rândul al doilea prezintă o tendință de sudare. La chelonienii tereștri degetele sunt scurte, dar la chelonienii marini ele au dimensiuni mari.[91][94][95]
Saurienii (șopârlele, cameleonii, iguanele) au de obicei membrele normal dezvoltate și apropiate de schema fundamentală a tetrapodelor; la tars, oasele rândului proximal se pot suda între ele. Câteva genuri de saurieni sunt lipsite de membre; alte genuri au membre fără degete.[91][94][95]
Crocodilienii (crocodilii) prezintă o dispoziție specială a tarsului. Primul rând al oaselor tarsiene este compus din numai 2 oase voluminoase: astragal (format prin sudarea tibialului, a intermediarului și a centralului) și calcaneu (peroneal). Acesta din urmă prezintă, pentru prima dată în seria vertebratelor, o proeminență situată pe partea posterioară: tuberculul calcaneului. Rândul distal al tarsului este format din oscioare ce se sudează mai târziu, în mod parțial, între ele.[91][94][95]
Păsări
Păsările nu au astragal, deoarece rândul proximal al oaelor tarsiene s-a sudat la capătul distal al tibiei, pentru care acesta se mai numește și tibiotars, iar oasele tarsiene distale și trei oase metatarsiene corespunzătoare degetelor II, III și IV sunt contopite într-un singur os alungit, formând tarsometatarsul, care este scheletul tarsului.[91][94][95]
Scheletul membrului posterior la păsări, datorită adaptării la mers, salt, alergat, înot și la sprijinirea corpului, a suferit modificări față de tipul general întâlnit la tetrapode. La păsări membrul posterior cuprinde trei segmente.[91][94][95]
Primul segment este format de femur, care este îndreptat oblic înainte și capătul său distal formează punctul de sprijin al corpului pe picioare.[91][94][95]
Segmentul al doilea este format dintr-un tibiotars puternic format din oasele gambei (tibie, peroneu) sudate cu oasele tarsiene proximale (de unde și numele de tibiotars). Tibia este bine dezvoltată și totdeauna mai lungă decât femurul. Peroneul, în schimb, din cauză că piciorul nu execută mișcări laterale și de rotație, s-a redus foarte mult și este sudat pe o mare întindere a sa cu tibia, având, de obicei, forma unei așchii mai puternic dezvoltate sus, dar neajungând niciodată până la autopod. La locul de articulație a femurului cu tibia (genunchi) se găsește un os numit rotulă.[91][94][95]
Segmentul al treilea (autopodul) este format dintr-un tarsometatars (sau osul metatarsotarsian), provenit din fuzionarea oaselor tarsiene distale cu trei oase metatarsiene, corespunzătoare degetelor II, III și IV. Tarsometatarsul este un os alungit și destul de puternic, putând depăși în lungime femurul. Majoritatea păsărilor au patru degete (al V-lea lipsește totdeauna), dintre care trei sunt îndreptate înainte (degetele II, III și IV) și unul înapoi (anume degetul I). La păsările agățătoare însă, 2 degete sunt îndreptate înainte (II și III) și două înapoi (I și IV). Unele palmipede au toate patru degetele îndreptate înainte. La unele păsări se reduce sau dispare primul deget, iar struțul african nu are decât două degete: al III-lea și al IV-lea. De obicei, degetul I (cel intern) are 2 falange, degetul II - 3 falange, degetul III - 4 falange; degetul IV - 5 falange.[91][94][95]
Mamifere
Autopodul membrelor posterioare la mamifere prezintă totdeauna un astragal (format prin sudarea tibialului și a intermediarului) și un calcaneum (peroneal), pe lângă care se pot găsi și celelalte tarsiene, adică tarsienele distale, precum și osul central. Astfel bazipodul pelvin la mamifere este format din 7 oase tarsiene, dispuse pe două rânduri între zeugopod și metapod. Rândul proximal este format din 3 oase: astragal, calcaneu și scafoid (osul central), aflat în centru; astragalul este osul ce se articulează cu tibia. Rândul al doilea este format din cuneiformul I (micul cuneiform), cuneiformul II (sau intermediar), cuneiformul III (marele cuneiform) și cuboid. La cal și la iepure există 6 oase tarsiene deoarece cuneiformul I și II se sudează într-un singur os denumit micul cuneiform. Rumegătoarele au 5 oase fiindcă s-au sudat cuboidul și scafoidul formând osul cuboscafoid și cuneiformul II cu III formând marele cuneiform. La suine (porc) și carnivore se găsesc toate cele 7 oase. Metatarsienele la mamifere sunt cinci, ca și degetele, în cazul pentadactiliei. Numărul lor se poate însă reduce până la un singur metatarsian funcțional și un singur deget (la ungulate mezaxonice). Ca și la membrul anterior, degetul I poate fi opozabil celorlalte patru, dând laba prehensivă de la maimuțele antropomorfe. Numărul falangelor este 2 la degetul I, 3 pe celelalte degete, ultima falangă purtând gheară, unghie sau copită.[91][94][96]
Om
Oasele bazipodului au căpătat o nomenclatură specială în anatomia umană, nomenclatură care este extinsă de unii autori la toate mamiferele și chiar la alte vertebrate.[91][94][96]
Bazipodul mâinii (încheietura mâinii) la om este format din 8 oase carpiene, așezate în două rânduri.[91][94][96]
Rândul proximal este constituit din următoarele oase: scafoid (radial), semilunar (intermediar), piramidal (cubital) și un pisiform (os sesamoid supranumerar).[91][94][96]
Rândul distal este constituit din trapez (carpian 1), trapezoid (carpian 2), osul capitat sau osul mare (carpian 3) și osul cu cârlig (format prin sudarea carpienelor 4 și 5).[91][94][96]
Bazipodul piciorului (încheietura piciorului) la om este format din 7 oase tarsiene, dispuse în două rânduri în jurul osului central, reprezentat prin navicular (scafoidul tarsian).[91][94][96]
Rândul proximal este format din astragal sau talus (format prin sudarea tibialului și intermediarului), care se articulează cu zeugopodul, și calcaneu (peroneal), ce constituie porțiunea posteroinferioară a tarsului.[91][94][96]
Rândul distal de oase tarsiene este format din cuboid (format prin sudarea tarsienelor 4 și 5) și din cele trei cuneiforme (tarsienele 1, 2, 3).[91][94][96] Talusul, care primește toată greutatea corporală de la tibie, o transmite în jos calcaneului și anterior spre degete, prin navicular cu care se articulează și prin cele trei cuneiforme, care se articulează cu acesta. La rândul său, calcaneul transmite o parte din această greutate spre degetele 5 și 4, prin intermediul cuboidului cu care se articulează, precum și direct pe sol.[91][94][96]
Alături de aceste oase, care sunt numite fundamentale sau canonice, există alte oase de o natură mai puțin bine precizată, numite oase sesamoide, adică dezvoltate fie într-un tendon în mod cu totul secundar, fie drept rudimente de degete.[91][94][96]
Remove ads
Fracturile talusului
Fracturile talusului sunt relativ rare, dar, atunci când se produc, ele sunt însoțite de un număr mare de complicații. Incidența fracturilor de talus este de aproximativ 2% din totalul traumatismelor membrului inferior și reprezintă 6-8% din fracturile de la nivelul piciorului. Fracturile colului talusului reprezintă 30-50% din fracturile talusului. Fracturile talusului se întâlnesc în principal la adulții tineri, victime ale accidentelor rutiere (mai ales la motocicliști), la sportivi sau prin cădere de la înălțime. Mecanismul comun de producere al fracturilor de talus este cel de hiperdorsiflexie forțată a piciorului pe gambă și compresiune în cădere de la înălțime cu talusul cuprins între calcaneu și epifiza distală a tibiei. Particularitățile acestor fracturi sunt datorate caracteristicilor anatomice și funcției biomecanice speciale a talusului, aportului sangvin deficitar, precum și frecvenței mari a complicațiilor tardive de temut (necroza avasculară și artroza posttraumatică). Aproape 60% dintre suprafețele talusului sunt cartilaginoase, nu există nicio inserție musculare pe talus și vascularizarea acestuia este adesea compromisă de deplasări traumatice importante și eventuale abordări chirurgicale. Diagnosticul imagistic se bazează pe evaluarea radiologică inițială, tomografia computerizată (CT) și imagistică prin rezonanță magnetică (MRI). Frecvența fracturilor transcondrale diagnosticate (mai ales la nivelul domului sau al procesului lateral) a crescut de la utilizarea tomografiei computerizate. Prognosticul este dependent de severitatea fracturii și de deplasarea fragmentelor. Scopul tratamentului este restabilirea caracterelor anatomice ale talusului, minimizând astfel riscurile apariției artrozei posttraumatice tardive și a necrozei avasculare. Abordul chirurgical trebuie să evite agravarea leziunilor vasculare. Consolidarea fracturilor se face prin reducerea promptă, perfectă și stabilă, eventual prin osteosinteză internă, dar întotdeauna cu o imobilizare în aparat gipsat gambiero-podal pe o perioadă lungă.[64][65][66][71][72][97][98][99]
Clasificare
În funcție de regiunea fracturată se disting fracturile capului talusului, fracturile colului talusului și fracturile corpului talusului.[64][65][66]
Fracturile capului talusului
Fracturile capului talusului reprezintă 5-10% din totalul fracturilor de talus. Ele sunt cauzate de compresiunea longitudinală a piciorului flectat plantar cu sau fără forțe simultane de abducție sau adducție. Fractura fără deplasare se imobilizează într-un aparat gambiero-podal cu arc plantar pentru 6-8 săptămâni. În fracturile cu deplasare în care fragmentul cuprinde mai mult de 50% din suprafața articulară a capului talusului se practică reducerea sângerândă și fixarea internă cu șurub, iar dacă fragmentul cuprinde mai puțin de 50% din suprafața articulară a capului talusului se practică excizia fragmentului. În fractura capului talusului poate apărea artroza talonaviculară, care necesită artrodeză.[64][65][66][71][72][97][98][99]
Fracturile colului talusului
În funcție de traiectele fracturii și riscul necrozei aseptice, Hawkins (1970)[100] a clasificat fracturile colului talusului în 3 tipuri, la care Canale și Kelly (1978)[101] au adăugat tipul IV. Clasificarea Hawkins este cea mai folosită în practică și cu ajutorul ei se poate face predicția gradului de osteonecroză.[64][65][66][71][72][97][98][99]
Fracturile corpului talusului
Fracturile corpului talusului sunt fracturi articulare și reprezintă 10-25% din totalul fracturilor de talus; ele sunt adesea asociate cu fracturi maleolare. Cel mai frecvent sunt rezultatul traumatismelor prin cădere de la înălțime, produse prin comprimarea axială a talusului între tibie și calcaneu. Complicațiile tardive (post-fractură) ale fracturilor corpului talusului sunt necroza avasculară, pseudartroza, calusul vicios, artrofibroza și artroza.[64][65][66][71][72][97][98][99]
După clasificarea Sneppen,[102] modificată de DeLee,[103] fracturile corpului talusului sunt clasificate în 5 tipuri:
- Tip 1 - fractura transcondrală a domului talusului;
- Tip 2 - fracturi separare prin forfecare. După linia de fractură ele pot fi sagitale, orizontale, coronale;
- Tip 3 - fractura procesului posterior. În funcție de regiunea fracturată se deosebesc 3 tipuri de fracturi: fractura tuberculului lateral, fractura tuberculului medial și fractura bituberculară (a ambilor tuberculi);
- Tip 4 - fractura procesului lateral;
- Tip 5 - fractura cominutivă a corpului talusului prin zdrobire.
Fractura transcondrală a domului talusului
Domul talusului (= trohleea talusului) este o suprafață articulară curbată netedă, acoperită cu cartilaj, situată pe fața superioară a talusului, și prezintă trei fețe articulare: fața superioară, care se articulează cu fața articulară inferioară a tibiei; fața maleolară medială, care se articulează cu maleola medială a tibiei și fața maleolară laterală, care se articulează cu maleola laterală a fibulei. Fracturile transcondrale ale domului talusului sau fracturile osteocondrale a domului talusului (Tipul 1) sunt fracturi ale suprafeței articulare a trohleei talusului, care afectează cartilajul și reprezintă 0,06%-0,09% din totalul traumatismelor membrului inferior. Zona caracteristică a fragmentului fracturat este domul talar anterolateral sau posteromedial. Fragmentele fracturate laterale au o formă conică, în timp ce fragmentele mediale sunt sub formă de așchie.[64][65][66][71][72][97][98][99]
Fracturile domului talusului au fost clasificate în 4 stadii de Berndt și Harty (1959),[104] la care a fost adăugat ulterior stadiul 5.[105]
- Stadiul 1 - o mică zonă de compresiune simplă subcondrală;
- Stadiul 2 - prezentă un fragment fracturat, ridicat la una din extremitățile sale, parțial detașat;
- Stadiul 3 - fragmentul fracturat ridicat este complet detașat cu apariția unui crater la nivelul domului;
- Stadiul 4 - fragmentul fracturat este complet detașat și migrat din poziția sa de origine;
- Stadiul 5 - chist subcondral sau defect radiolucent.
Tratamentul ortopedic prin imobilizare în aparat gipsat pentru leziunile fără deplasare este controversat. Tratamentul chirurgical constă în excizia și forajul fragmentului rămas pentru a permite revascularizarea și metaplazia fibrocartilaginoasă; în leziunile acute care cuprind cel puțin 33% din domul medial sau lateral se practică reducerea sângerândă și fixarea internă cu sau fără adeziv cu fibrină sau cu broșe absorbabile. Pentru fragmentele mici în stadiile 3 și 4 la adulți și în stadiul 4 la copii se pot face o debridare artroscopică și foraje cu microfracturi.[64][65][66][71][72][97][98][99]
Fracturi-separare prin forfecare
Fracturile-separare prin forfecare (tip 2) (în engleză shear fractures) după linia de fractură pot fi sagitale, orizontale sau coronale. Ele reprezintă 2% din leziunile talusului. Fracturile cu deplasare mai mică de 2 mm se tratează prin imobilizare în aparat gipsat gambiero-podal pentru 6-8 săptămâni, iar în cazul în care deplasarea este mai mare de 2 mm se practică reducere sângerândă și fixare internă cu șurub.[64][65][66][71][72][97][98][99]
Fracturile procesului posterior al talusului
Fracturile procesului posterior al talusului (tip 3) reprezintă 5% din totalul fracturilor talusului și 21% din leziunile corpului talusului. În funcție de regiunea fracturată se deosebesc 3 tipuri de fracturi: fractura tuberculului lateral, fractură tuberculului medial și fractura bituberculară (a ambilor tuberculi). Fractura tuberculului lateral (fractura Shepherd), în general extraarticulară, detașează posterolateral procesul posterior al talusului; ea poate fi legată de o rupere a fasciculului posterior al ligamentului colateral lateral al articulației tibiotarsiene în timpul unei hiperflexiuni dorsale forțate cu rotație externă a piciorului sau, probabil mai frecvent, printr-o mișcare de hiperflexiune plantară forțată contra plafonului tibial, care strivește tuberculul lateral între marginea posterioară a tibiei și calcaneu, așa cum este cazul lovirii mingii blocate de către un fotbalist. Fractura tuberculului medial este mult mai rară. Fractura bituberculară Stieda detașează partea posterioară a talusului în totalitate; ea interesează în mod constant suprafețele articulare posterioare și se datorează unei mișcări de hiperflexiune plantară brutale și este frecvent asociată cu luxația în cuplu de torsiune.[64][65][66][71][72][97][98][99]
Pentru fractura fără deplasare se practică tratament ortopedic cu imobilizare în aparat gipsat gambiero-podal 4-6 săptămâni fără sprijin pe membrul pelvin afectat. Pentru fragmente mari deplasate se practică tratamentul chirurgical prin reducere sângerândă și fixare internă. Fragmentele mici cominutive sunt excizate. Când eșuează tratamentul ortopedic se practică excizie la 4-6 luni de la fractură.[64][65][66][71][72][97][98][99]
Fractura procesului lateral
Fracturile procesului lateral (tip 4) reprezintă 24% din totalul fracturilor de talus. Mecanismul de producere este prin dorsiflexie forțată și inversiune.[64][65][66][71][72][97][98][99]
Hawkins (1965) a clasificat aceste fracturi în:[106][107]
- 1. fracturi avulsive nearticulare;
- 2. fracturi simple cu fragment mare biarticulare (care se extind de la fața maleolară laterală a talusului la fața articulară calcaneană posterioară a talusului);
- 3. fracturi cominutive biarticulare cu fragmente mici.
În fracturile fără deplasare se practică tratamentul ortopedic cu imobilizare în aparat gipsat gambiero-podal pentru 4-6 săptămâni fără sprijin. În cazul fragmentelor mari deplasate se practică reducerea sângerândă și fixare internă, iar în cazul fragmentelor mici cominutive se practică excizia acestora. Postoperator se imobilizează piciorul în aparat gipsat gambiero-podal pentru 2-3 săptămâni cu mers fără sprijin 6 săptămâni.[64][65][66][71][72][97][98][99]
Fractura cominutivă prin zdrobire
Fracturile cominutive prin zdrobire (tip 5) (în engleză crush fractures) sunt deosebit de grave și nu sunt excepționale, reprezentând 24% din fracturile corpului talusului și 5% din totalul fracturilor de talus. Cominuția interesează regiunea subtalară sau talocrurală sau de ambele. Fracturile cominutive pot fi asociate cu o separare cu luxație subtalară de tip II (vezi fracturile colului talusului mai sus) și poate exista o enucleație a unuia sau a mai multor fragmente.[64][65][66][71][72][97][98][99]
Fracturile cu deplasarea fragmentelor mai mică de 2 mm se tratează ortopedic prin imobilizare în aparat gipsat gambiero-podal pentru 6-8 săptămâni, iar în cazul în care deplasarea fragmentelor este mai mare de 2 mm se practică reducere sângerândă și fixare internă. Se poate practica talectomie, dar aceasta va compromite reconstrucțiile ulterioare sau artrodeza tibiocalcaneană și chiar artrodeza tibiotalară Blair.[64][65][66][71][72][97][98][99]
Remove ads
Note
Bibliografie
Legături externe
Wikiwand - on
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Remove ads