articula

română

Etimologie

Din franceză articuler < latină articulare.

Pronunție

• AFI: /ar.ti.ku'la/

Verb

Conjugarea verbului (se) articula
Infinitiv	a (se) articula
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) articulez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) articuleze
Participiu	articulat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire.

   Nu articulezi corect.

2. (v.tranz.) a pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui.
3. (v.refl.) a se lega prin articulații.

   Locul unde se articulează un os.

Sinonime

• 1: pronunța
• 2: scoate
• 3: se încheia

Antonime

• bâigui, bodogăni, bolborosi, bălmăji, îndruga, mormăi

Cuvinte derivate

• articul
• articular
• articulare
• articulat
• articulație, articulațiune

Cuvinte apropiate

• inarticulat

Traduceri

a pronunța

engleză: articulate (English) esperanto: artikigi (Esperanto) franceză: articuler (français) germană: artikulieren (Deutsch)

portugheză: articular (português) spaniolă: articular (español) suedeză: uttala (svenska), artikulera (svenska)

Referințe

• DEX online