beli

română

Etimologie

Din latină vēllĕre („a smulge”), cu schimbare de conjugare, datorită formei incoative a verbului; confer catalană esbellegar („a sfâșia”) < latină *exvēllĭcāre.

În mod tradițional s-a păstrat derivarea din slavă (veche) belŭ („alb”), bĕliti („a albi”), cu toate că acestă ultimă formă a dat alt rezultat român (confer bili), și că este imposibil de apropiat din punct de vedere semantic cele două noțiuni de „alb” și „a jupui”.

Pronunție

• AFI: /be'li/

Verb

Conjugarea verbului beli
Infinitiv	a beli
Indicativ prezent pers. 1 sg.	belesc
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să belească
Participiu	belit
Conjugare	IV

1. (v.tranz.) (pop.) a jupui.
2. (v.tranz. și refl.) a (se) juli.

   Ce te belești așa la mine?

Cuvinte derivate

• belit

Expresii

• A-(și) beli ochii = a deschide ochii mari; a privi cu mirare, prostește

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• bile

Referințe

• DEX '98 via DEX online