combina

română

Etimologie

Din franceză combiner < latină combinare.

Pronunție

• AFI: /kom.bi'na/

Verb

Conjugarea verbului combina
Infinitiv	a combina
Indicativ prezent pers. 1 sg.	combin
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să combine
Participiu	combinat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a îmbina, a împreuna, a potrivi lucruri diferite.
2. (v.tranz.) (fam.) a plănui, a chibzui.
3. (v.tranz. și refl.) a (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substanțe) printr-o reacție chimică, dând naștere unei substanțe compuse.

Cuvinte derivate

• combinabil
• combinagiu
• combinare
• combinat
• combinor

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• bocănim

Referințe

• DEX '98 via DEX online