dibui

română

Etimologie

Etimologie necunoscută.

Pronunție

• AFI: /di.bu'i/

Verb

Conjugarea verbului dibui
Infinitiv	a dibui
Indicativ prezent pers. 1 sg.	dibuiesc
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să dibuiască
Participiu	dibuit
Conjugare	IV

1. (v.intranz.) a merge cu nesiguranță, șovăielnic, căutând un drum.
2. (v.tranz. și intranz.) a căuta cu nesiguranță; a căuta pipăind prin întuneric.
3. (v.intranz.) a nimeri.
4. (v.tranz.) a da de urma cuiva care se ascunde; a găsi, a descoperi, a afla, a dibăci.

Cuvinte derivate

• dibuială
• dibuire
• dibuit

Expresii

• Pe dibuite = pipăind, căutând cu mâinile, fără sa vadă; la întâmplare, la nimereală

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• dubii

Referințe

• DEX '98 via DEX online