dicta

Vezi și : dikta

română

Etimologie

Din franceză dicter < latină dictare.

Pronunție

• AFI: /dik'ta/

Verb

Conjugarea verbului dicta
Infinitiv	a dicta
Indicativ prezent pers. 1 sg.	dictez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să dicteze
Participiu	dictat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru ca ascultătorul să le poată scrie întocmai.
2. a impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona.
3. (despre abstracte) a îndemna, a determina stringent la o acțiune.

Sinonime

• 2: impune

Cuvinte derivate

• dictafon
• dictare
• dictat
• dictator
• dictatorial
• dictatură
• dicteu
• dicțiune, dicție

Traduceri

a pronunța cuvinte pentru scriere

catalană: dictar (català) cehă: diktovat (čeština) engleză: dictate (English) esperanto: dikti (Esperanto) franceză: dicter (français) germană: diktieren (Deutsch)

italiană: dettare (italiano) neerlandeză: dicteren (Nederlands) portugheză: dictar (português) spaniolă: dictar (español) suedeză: diktera (svenska) turcă: dikte etmek (Türkçe)

Referințe

• DEX online