distinge

română

Etimologie

Din franceză distinguer < latină distinguere.

Pronunție

• AFI: /dis.ˈtin.ʤe/

Verb

Conjugarea verbului (se) distinge
Infinitiv	a (se) distinge
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) disting
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) distingă
Participiu	distins
Conjugare	III

1. (v.tranz. și refl.) a (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice.
2. (v.refl.) a se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale.

   Se făcuse ziuă și distinge bine obiectele.

3. (v.tranz.) a acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale.

   A distinge pe cineva cu o medalie.

4. (v.tranz.) a vedea limpede, lămurit; a observa.

Sinonime

• 1: deosebi
• 2: desluși, percepe, (rar) pricepe
• 3: profila
• 4: remarca

Antonime

• se asemăna

Cuvinte derivate

• distinct
• distinctiv
• distincție, distincțiune
• distingere
• distins
• indistinct

Traduceri

a (se) deosebi

engleză: distinguish (English) esperanto: distingi (Esperanto) estoniană: eristama (eesti) finlandeză: erottaa (suomi) franceză: distinguer (français) germană: unterscheiden (Deutsch), distinguieren (Deutsch) (rar)

italiană: distinquere (italiano) maghiară: megkülönböztet (magyar) norvegiană: skjelne (norsk) neerlandeză: scheiden (Nederlands) suedeză: urskilja (svenska), särskilja (svenska) turcă: ayırt etmek (Türkçe), ayırmak (Türkçe)

Referințe

• DEX online