fulgera
From Wiktionary, the free dictionary
Remove ads
română
Etimologie
Din latină populară fulgerare (= fulgurare).
Pronunție
- AFI: /ful.ʤeˈra/
Verb
| Conjugarea verbului fulgera | |
| Infinitiv | a fulgera |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
fulger |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să fulgere |
| Participiu | fulgerat |
| Conjugare | I |
- (v.intranz.) (la pers. 3) a se produce fulgere în atmosferă.
- Afară fulgeră, va ploua.
- (v.intranz.) (fig.) a scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger).
- a se ivi sau a trece repede (ca fulgerul).
- Un gând îi fulgeră prin minte.
- L-a fulgerat o idee.
- (v.tranz.) (fig.) a izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică.
- a arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea.
Sinonime
Cuvinte derivate
- fulger
- fulgerare
- fulgerat
- fulgerător
- fulgerătură
- fulgerește
- sfulgera
- sfulgerare
- sfulgerat
- străfulgera
- străfulgerare
- străfulgerat
Cuvinte compuse
- război-fulger
- tren-fulger
Expresii
- (despre oameni; și la pers. 1) A tuna și a fulgera = a face scandal; a trânti și a bufni
Traduceri
a se produce fulgere (în atmosferă)
a detuna
|
a scânteia, a luci
|
|
Referințe
Remove ads
Wikiwand - on
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Remove ads