induce

română

Etimologie

Din latină indūcere (cu sensuri după franceză induire).

Pronunție

• AFI: /inˈdu.ʧe/

Verb

Conjugarea verbului induce
Infinitiv	a induce
Indicativ prezent pers. 1 sg.	induc
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să inducă
Participiu	indus
Conjugare	III

1. (v.tranz.) a împinge, a îndemna pe cineva să facă un lucru.
2. (log.) a face un raționament inductiv.
3. a produce un câmp electric prin inducție electromagnetică.

Antonime

• deduce

Cuvinte derivate

• inducere
• inductiv
• inducție, inducțiune
• indus

Cuvinte apropiate

• duce

Expresii

• A induce în eroare = a înșela, a amăgi

Traduceri

a îndemna pe cineva să facă un lucru

engleză: induce (English) finlandeză: aiheuttaa (suomi) franceză: induire (français)

italiană: indurre (italiano) suedeză: förmå (svenska), inducera (svenska) turcă: ikna etmek (Türkçe)

Etimologie

Din induce.

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru induce.
2. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru induce.

Sinonime

• 2: indu

Referințe

• DEX online

---

engleză

(English)

Etimologie

Din engleza medie inducen < franceza veche inducer. Provine din latină indūcere.

Pronunție

• AFI: /ɪnˈdus/ sau /ɪnˈdyus/

Verb

Conjugarea verbului to induce
Infinitiv	to induce
Prezent simplu pers. 3 sg.	induces
Trecut simplu	induced
Participiu trecut	induced
Participiu prezent	inducing

1. a induce

Sinonime

• actuate
• prompt
• incite
• urge
• spur

Antonime

• deduce
• dissuade

Cuvinte derivate

• inducement
• inducer
• inducible
• induct
• induction

Referințe

• Dictionary.com