lustru

română

Etimologie

Din franceză lustre, italiană lustro.

Pronunție

• AFI: /'lus.tru/

Substantiv

Declinarea substantivului lustru
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	lustru	lustre
Articulat	lustrul	lustrele
Genitiv-Dativ	lustrului	lustrelor
Vocativ	lustrule	lustrelor

1. strălucire naturală sau obținută prin procedee artificiale a suprafeței unui obiect; luciu.
2. aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzării.
3. luciu imprimat fețelor obiectelor de încălțăminte printr-o prelucrare corespunzătoare.
4. (fig.) (peior.) spoială, strălucire aparentă; superficialitate.

Cuvinte derivate

• lustragiu
• lustrui

Expresii

• Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Din franceză lustre < latină lustrum.

Substantiv

Declinarea substantivului lustru
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	lustru	lustri
Articulat	lustrul	lustrii
Genitiv-Dativ	lustrului	lustrilor
Vocativ	lustrule	lustrilor

1. interval de cinci ani.

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Confer lustră.

Substantiv

1. formă alternativă pentru lustră.

Referințe

• DEX '98 via DEX online