oreille

From Wiktionary, the free dictionary

Remove ads

franceză

(français)

Etimologie

Din franceză medie oreille, care provine din franceză veche oreille < latină populară oricla, din latină auricula, diminutiv al lui auris („ureche”).

Înrudit cu catalană orella, italiană orecchio, occitană aurelha, portugheză orelha, română ureche și spaniolă oreja.

Pronunție


Substantiv

oreille f., oreilles pl.

  1. (anat.) ureche
  2. (p.ext.) auz

Sinonime

  • 1: (anat.) (fam.) baffle, (fam.) cage à miel, (argou) écoutille, (argou) esgourde, (argou) étagère, (fam.) étagère à crayon, (argou) étagère à mégot, (argou) étiquette, (fam.) éventail à moustiques (fam.) feuille, (fam.) manette, oneille, (argou) portugaise
  • 2: audition, ouïe

Cuvinte derivate

  • oreillard
  • oreiller
  • oreillons

Cuvinte apropiate

  • auriculaire
  • auricule
  • auriforme

Locuțiuni

Expresii

  • ce n'est pas tombé dans l'oreille d'un sourd
  • chien hargneux a toujours l'oreille déchirée
  • les murs ont des oreilles
  • les oreilles doivent vous tinter
  • les oreilles ont dû vous corner
  • ventre affamé n'a pas d’oreilles, ventre affamé n'a point d'oreilles

Vezi și

  • lobe
  • pavillon

Etimologie

Din oreiller.

Verb

  1. forma de persoana a I-a singular la prezent indicativ pentru oreiller.
  2. forma de persoana a III-a singular la prezent indicativ pentru oreiller.
  3. forma de persoana a I-a singular la subjonctiv prezent pentru oreiller.
  4. forma de persoana a III-a singular la subjonctiv prezent pentru oreiller.
  5. forma de persoana a II-a singular la imperativ prezent pentru oreiller.

Referințe

Remove ads

Wikiwand - on

Seamless Wikipedia browsing. On steroids.

Remove ads