oreille
From Wiktionary, the free dictionary
Remove ads
franceză
(français)
Etimologie
Din franceză medie oreille, care provine din franceză veche oreille < latină populară oricla, din latină auricula, diminutiv al lui auris („ureche”).
Înrudit cu catalană orella, italiană orecchio, occitană aurelha, portugheză orelha, română ureche și spaniolă oreja.
Pronunție
Substantiv
oreille f., oreilles pl.
Sinonime
- 1: (anat.) (fam.) baffle, (fam.) cage à miel, (argou) écoutille, (argou) esgourde, (argou) étagère, (fam.) étagère à crayon, (argou) étagère à mégot, (argou) étiquette, (fam.) éventail à moustiques (fam.) feuille, (fam.) manette, oneille, (argou) portugaise
- 2: audition, ouïe
Cuvinte derivate
- oreillard
- oreiller
- oreillons
Cuvinte apropiate
- auriculaire
- auricule
- auriforme
Locuțiuni
locuțiuni
|
|
Expresii
- ce n'est pas tombé dans l'oreille d'un sourd
- chien hargneux a toujours l'oreille déchirée
- les murs ont des oreilles
- les oreilles doivent vous tinter
- les oreilles ont dû vous corner
- ventre affamé n'a pas d’oreilles, ventre affamé n'a point d'oreilles
Vezi și
- lobe
- pavillon
Etimologie
Din oreiller.
Verb
- forma de persoana a I-a singular la prezent indicativ pentru oreiller.
- forma de persoana a III-a singular la prezent indicativ pentru oreiller.
- forma de persoana a I-a singular la subjonctiv prezent pentru oreiller.
- forma de persoana a III-a singular la subjonctiv prezent pentru oreiller.
- forma de persoana a II-a singular la imperativ prezent pentru oreiller.
Referințe
Remove ads
Wikiwand - on
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Remove ads