plocon

Din slavă (veche) poklonŭ.

Declinarea substantivului plocon
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	plocon	plocoane
Articulat	ploconul	plocoanele
Genitiv-Dativ	ploconului	plocoanelor
Vocativ	ploconule	plocoanelor

dar omagial intrând în obligațiile vasalilor către Poartă sau ale supușilor către curtea domnească sau către stăpânul moșiei; (astăzi, fam.) dar, cadou (făcut adesea pentru un serviciu, o favoare).
(spec.) dar care se dă nașilor (la nuntă, la botez sau în anumite ocazii).
(înv.) jertfă, ofrandă.
(și în sintagma plocon de nume) denumire dată, în evul mediu, în țările române, unor dări sau daruri, devenite apoi obligații ale birnicilor.

A duce (sau a aduce, a trimite etc. pe cineva) plocon (cuiva) = a prezenta pe cineva cuiva, a pune pe cineva în fața cuiva

română