tabiet

română

Etimologie

Din turcă tabīat.

Pronunție

• AFI: /ta.bi'et/

Substantiv

Declinarea substantivului tabiet
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	tabiet	tabieturi
Articulat	tabietul	tabieturile
Genitiv-Dativ	tabietului	tabieturilor
Vocativ	tabietule	tabieturilor

1. deprindere, gust pe care cineva și-l satisface cu regularitate, cu meticulozitate; obișnuință; (p.ext.) manie.
2. viață confortabilă, comoditate.

Locuțiuni

• (loc.adj.) Cu tabieturi = cu deprinderi precise și fixe.
• (loc.adv.) Cu tabiet = comod, confortabil.

Expresii

• A-și face tabietul = a-și satisface un gust care a devenit obicei zilnic
• A strica (cuiva) tabietul = a strica cuiva cheful, dispoziția, pofta

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• bateți

Referințe

• DEX '98 via DEX online