vanto

italiană

(italiano)

Etimologie

Din verbul vantare.

Pronunție

• AFI: /vanto/

Substantiv

vanto m., vanti pl.

1. laudă (de sine), mândrie
2. fanfaronadă, lăudăroșenie
3. merit; (p. ext.) virtute

   Il teatro è il vano della città.

Cuvinte apropiate

• vantamento
• vantare
• vanteria
• vantarsi

Referințe

• Treccani.it

Etimologie

Derivat regresiv din vantare.

Verb

1. forma de persoana a I-a singular la prezent indicativ pentru vantare.