Teoría xeocéntrica
From Wikipedia, the free encyclopedia
La teoría xeocéntrica ye una antigua teoría qu'asitia a la Tierra nel centru del universu, y los astros, incluyíu'l Sol, xirando alredor de la Tierra (geo: Tierra; centrismu: arrexuntáu o de centru).
El xeocentrismu tuvo vixente en diverses antigües civilizaciones. Por casu, en Babilonia yera ésta la visión del universu[1] y na so versión completada por Claudio Ptolomeo nel sieglu II na so obra El Almagesto, na qu'introdució los llamaos epiciclos, ecuantes y deferentes, tuvo a valir hasta'l sieglu XVI cuando foi reemplazada pola teoría heliocéntrica.