scriitor francez From Wikipedia, the free encyclopedia
Émile Picot (n. , Paris, Franța – d. , Saint-Martin-d'Écublei, Basse-Normandie, Franța)[8][9] a fost un lingvist și romanist francez, membru de onoare al Academiei Române.[10]
Émile Picot | |||
Date personale | |||
---|---|---|---|
Născut | [1][2][3] Paris, Franța[4] | ||
Decedat | (74 de ani)[1][2][3] Saint-Martin-d'Écublei, Basse-Normandie, Franța | ||
Cetățenie | Franța | ||
Ocupație | scriitor cadru didactic universitar[*] romanist politician traducător | ||
Locul desfășurării activității | Paris[5] | ||
Limbi vorbite | limba franceză[6] | ||
Activitate | |||
Alma mater | Lycée Condorcet Facultatea de Drept din Paris | ||
Organizație | Institut national des langues et civilisations orientales | ||
Premii | Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*][7] | ||
| |||
Modifică date / text |
Provenit dintr-o familie de origine normandă, Auguste-Émile Picot și-a petrecut o parte din copilărie la Évreux, înainte de a se întoarce să trăiască în capitala franceză. În 1859, la Liceul imperial Bonaparte (azi, Lycée Condorcet), a legat o strânsă prietenie cu baronul James de Rothschild, care a durat de-a lungul întregii vieți. A urmat, apoi, studiile de licență în drept și a fost admis ca avocat al baroului din Paris în 1865.
La recomandarea doamnei Hortense Cornu,[11] fina și consiliera împăratului Napoleon al II-lea al Franței, Picot a plecat în 1866 la București, ca secretar al prințului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (viitorul rege Carol I al României), unde a rămas până la sfârșitul lunii noiembrie 1867. În continuare, a fost numit viceconsul al Franței la Timișoara în 1868 și a rămas acolo până în 1872, cu o întrerupere în timpul Războiului franco-prusac din 1870-1871, când a participat la diferite misiuni în Franța și Europa Centrală. În 1873, s-a căsătorit cu Berthe Gruell, originară din Alsacia. Începând din 1875, a predat limba română la École des langues orientales vivantes (actualul Institut national des langues et civilisations orientales) din Paris, până la pensionarea sa în 1909, fiind astfel titularul primei catedre franceze de limbă română.
După la întoarcerea sa în Franța, și-a concentrat interesul asupra literaturii franceze vechi și s-a numărat printre fondatorii din 1875 ai asociației Société des anciens textes français, împreună cu Paul Meyer, Gaston Paris și James de Rothschild. A fost trezorierul adjunct al acestei asociații până în 1914 și a publicat acolo numeroase lucrări, printre care Recueil général des sotties.[12] Picot s-a situat în centrul activității științifice și academice a timpului său. Convocat în calitate de expert la toate licitațiile importante de carte rară, el a redactat sau a colaborat la un mare număr de cataloage bibliografice. A fost membru al mai multor instituții prestigioase, printre care Académie des inscriptions et belles-lettres din Paris (din cadrul Institut de France), Société des bibliophiles français, Comité des travaux historiques et scientifiques, Société de l'histoire de Paris et de l'Île-de-France și altele. A publicat în cele mai importante reviste savante din domeniul său de cercetare: Romania, Revue critique, Journal des savants, etc.[12] Martor în cadrul Afacerii Dreyfus, el s-a angajat din plin în dispută, împreună cu Paul Meyer și Gaston Paris.
În 1905, Picot a cumpărat castelul Mesnil din Orne, în Normandia, construit la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Deși această proprietate a fost la început doar o reședință secundară a familiei, savantul s-a implicat activ în viața civică a noii sale comune, Saint-Martin-d'Écublei, iar la 26 mai 1908 a fost ales primar al acesteia, funcție pe care a deținut-o până la sfârșitul vieții.[13] În această perioadă, el a fost preocupat în mod special de istoria normandă și a devenit președinte al asociațiilor Société libre de l'Eure, Société de l'histoire de Normandie și Société des antiquaires de Normandie.[14] A participat la congresul Milenarului Normand de la Rouen din 1911.[12]
Ultimii săi ani au fost profund marcați de vicisitudinile Primului Război Mondial. Moartea pe front a unuia dintre fii săi, căpitanul de artilerie James Picot, căzut la Cézanne în vara anului 1918, a provocat agravarea stării sale de sănătate. A decedat la 24 septembrie 1918, în vârstă de 74 de ani, la trei zile după o intervenție chirurgicală nereușită contra obstrucției intestinale.[15] Émile Picot a fost înmormântat în cimitirul comunal, în prezența unei mulțimi numeroase și a unor personalități eminente. După vânzarea domeniului Mesnil în 1939, familia a solicitat deshumarea și transferarea rămășițelor sale pământești la cimitirul Père-Lachaise din Paris.[13]
Cu ocazia centenarului morții autorului, în 2018 a fost creată o asociație culturală cu sediul la Saint-Cloud destinată cunoașterii, difuzării și publicării operei lui Émile Picot.[16] De asemenea, în cinstea ilustrului primar al comunei, piața publică din Saint-Martin-d'Écublei a primit numele Place Émile Picot.[17][15]
Émile Picot a publicat, printre altele:[12]
Seamless Wikipedia browsing. On steroids.
Every time you click a link to Wikipedia, Wiktionary or Wikiquote in your browser's search results, it will show the modern Wikiwand interface.
Wikiwand extension is a five stars, simple, with minimum permission required to keep your browsing private, safe and transparent.