Academia Română

Academia Română este un for cultural fondat din România. A fost fondată la 1 aprilie 1866, la București, sub denumirea de Societatea Literară Română. La 1 august 1867 a devenit Societatea Academică Română, iar din 1879 poartă denumirea actuală. Academia Română are ca atribuții principale promovarea limbii și literaturii române, stabilirea normelor ortografice, cercetarea istoriei naționale și sprijinirea activității științifice. Unele din proiectele fundamentale ale academiei sunt Dicționarul Limbii Române (DLR), Dicționarul explicativ al limbii române (DEX), Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM).^[1][2]

Academia Română
Sediul Academiei Române
Înființare	1 aprilie 1866
Fondator	Vincențiu Babeș George Barițiu Ioan D. Caragiani Timotei Cipariu Dimitrie Cozacovici Ambrosiu Dimitrovici Alexandru Hâjdeu Ion Heliade-Rădulescu Iosif Hodoș Alexandru Hurmuzaki Andrei Mocioni Gavriil Munteanu Alexandru Roman Ion G. Sbiera Constantin Stamati Ioan Străjescu Vasile Alecsandri Ștefan Gonata Nicolae Ionescu August Treboniu Laurian Titu Maiorescu Ion C. Massim Constantin Negruzzi Constantin Alexandru Rosetti Vasile Urechia Alexandrescu
Sediu	Calea Victoriei 125, București
Președinte	Ioan-Aurel Pop
Vicepreședinți	Mircea Dumitru Marius Andruh Nicolae Victor Zamfir
Secretar general	Ioan Dumitrache
https://acad.ro/academia_romana/
Fostul nume	Societatea Academică Română Societatea Literară Română
Modifică date / text

Conform statutului său de instituție publică autonomă, Academia Română poate avea un număr maxim de 181 membri titulari și corespondenți și 135 membri de onoare, din care cel mult 40 din România. „Ziua Academiei Române” este marcată anual la data de 4 aprilie. ^[3][4]

Academia are în subordinea sa o serie de instituții, Biblioteca Academiei Române și Editura Academiei Române.

Istoric

Membrii Societății Academice (august 1867)

Academiile existau, în forme timpurii în Țara Românească (București, circa 1689) și în Principatul Moldovei (Iași, 1707), instituții care s-au transformat mai târziu în universități. Primele societăți culturale moderne au fost înființate la Brașov (1821), București (1844) și Cernăuți (1862), pe modelul instituțional de inspirație occidentală.

La mijlocul secolului al XIX-lea, în contextul modernizării statului român și al afirmării identității culturale, au fost inițiate mai multe demersuri pentru înființarea unei instituții centrale cu profil academic. Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859 și reformele ulterioare au creat cadrul favorabil pentru înființarea unui for național de cultură. În 1860, Ioan Maiorescu propunea constituirea unei „societăți academice” care să coordoneze activitatea intelectualilor români în domeniul limbii și istoriei. Proiectul său nu a fost realizat, dar ideea a fost reluată și susținută de mai mulți membri ai elitei culturale și politice.

Sediul Academiei Române din Calea Victoriei

Clădirea nouă a Casei Academiei, situată lângă Palatul Parlamentului

La propunera lui Constantin Alexandru Rosetti, la 1 aprilie 1866, locotenența domnească a aprobat regulamentul de funcționare al Societății Literare Române, cu sediul la București. Scopurile principale ale noii instituții erau stabilirea ortografiei limbii române, redactarea unei gramatici și elaborarea unui dicționar-tezaur. Regulamentul prevedea numirea membrilor de către Ministerul Instrucțiunii Publice, cu reprezentare din toate regiunile locuite de români și aromâni.^[5][6] În total, numărul membrilor fondatori a ajuns la 25.

Prima ședință a noii instituții a avut loc la 13 august 1867, la București, moment în care s-a decis schimbarea denumirii în Societatea Academică Română. Instituția nou fondată a fost pentru început o societate națională enciclopedică. Primul președinte a fost Ion Heliade-Rădulescu (până la 1 august 1870).

La 30 martie 1879, printr-o lege specială, Societatea Academică Română a fost declarată instituție națională sub numele de Academia Română, cu rol de autoritate în domeniile culturii, științei și moralei publice.

În perioada regimului comunist, Academia Română a fost desființată prin Decretul nr. 76 din 9 iunie 1948, fiind înlocuită cu Academia Republicii Populare Române. Noua instituție nu a fost considerată continuatoare de drept a Academiei Române, iar lista de membri aleși a fost modificată. Peste 100 de membri ai fostei academii nu au fost incluși în noua structură ce a fost completată cu nume apropiate de regimul comunist. Ulterior, instituția a purtat denumirea de Academia Republicii Socialiste România.

După 1989, în urma reinstaurării regimului democratic, instituția și-a reluat denumirea de Academia Română.

Membri fondatori

Vezi și: Lista președinților Academiei Române.

Nr.	Nume	Născut	Provincie	Vârstă la înființare	Deces	Membru pentru
1	Vasile Alecsandri	21 iulie 1821	Principatul Moldovei	44 ani, 254 zile	22 august 1890	24 ani, 143 zile
2	Vincențiu Babeș	21 ianuarie 1821	Banat	45 ani, 70 zile	22 ianuarie 1907	40 ani, 296 zile
3	George Barițiu	4 iunie 1812	Transilvania	53 ani, 301 zile	2 mai 1893	27 ani, 31 zile
4	Ioan D. Caragiani	11 februarie 1841	Macedonia	25 ani, 49 zile	13 ianuarie 1921	54 ani, 287 zile
5	Timotei Cipariu	21 februarie 1805	Transilvania	61 ani, 39 zile	3 septembrie 1887	21 ani, 155 zile
6	Dimitrie Cozacovici	1790	Macedonia	76 ani, 90 zile[7]	31 august 1868	2 ani, 152 zile
7	Ambrosiu Dimitrovici	20 iulie 1838	Bucovina	27 ani, 255 zile	3 iulie 1866	93 zile
8	Ștefan Gonata	1 februarie 1838	Basarabia	28 ani, 59 zile	18 septembrie 1896	30 ani, 170 zile
9	Alexandru Hâjdeu	30 noiembrie 1811	Basarabia	54 ani, 122 zile	9 noiembrie 1872	6 ani, 222 zile
10	Ion Heliade-Rădulescu	6 ianuarie 1802	Țara Românească	64 ani, 85 zile	27 aprilie 1872	6 ani, 26 zile
11	Iosif Hodoș	20 octombrie 1829	Transilvania	36 ani, 163 zile	28 noiembrie 1880	14 ani, 241 zile
12	Alexandru Hurmuzachi	16 august 1823	Bucovina	42 ani, 228 zile	8 martie 1871	4 ani, 341 zile
13	Nicolae Ionescu	1820	Principatul Moldovei	46 ani, 90 zile[7]	24 ianuarie 1905	38 ani, 298 zile
14	August Treboniu Laurian	17 iulie 1810	Transilvania	55 ani, 258 zile	25 februarie 1881	14 ani, 330 zile
15	Titu Maiorescu	15 februarie 1840	Țara Românească	26 ani, 45 zile	18 iunie 1917	51 ani, 78 zile
16	Ion C. Massim	1825	Țara Românească	41 ani, 90 zile[7]	1877	10 ani, 275 zile
17	Andrei Mocioni	27 iunie 1812	Banat	53 ani, 278 zile	23 aprilie 1880	14 ani, 22 zile
18	Gavriil Munteanu	februarie 1812	Transilvania	54 ani, 59 zile	17 decembrie 1869	3 ani, 260 zile
19	Constantin Negruzzi	1808	Principatul Moldovei	58 ani, 90 zile	24 august 1868	2 ani, 145 zile
20	Alexandru Roman	26 noiembrie 1826	Transilvania	39 ani, 126 zile	15 septembrie 1897	31 ani, 167 zile
21	Constantin Alexandru Rosetti	2 iunie 1816	Țara Românească	49 ani, 303 zile	8 aprilie 1885	19 ani, 7 zile
22	Ion G. Sbiera	1 noiembrie 1835	Bucovina	30 ani, 151 zile	22 octombrie 1916	50 ani, 204 zile
23	Constantin Stamati	1786	Basarabia	80 ani, 90 zile	12 septembrie 1869	3 ani, 164 zile
24	Ioan Străjescu	1833	Basarabia	33 ani, 90 zile	1873	6 ani, 275 zile
25	Vasile Urechea-Alexandrescu	15 februarie 1834	Principatul Moldovei	32 ani, 45 zile	21 noiembrie 1901	35 ani, 234 zile

Membri

Articol principal: Lista membrilor Academiei Române

Academia Română este alcătuită din cinci categorii de membri:

• membri titulari,
• membri corespondenți (titlu onorific academic, fără beneficii financiare),
• membri de onoare (din țară și din străinătate),
• membri post-mortem
• membru donator (Constantin Năsturel-Herescu).

În cazul membrilor titulari, propunerile pot fi formulate doar de membri titulari, iar candidații trebuie să fie deja membri corespondenți. Pentru alegerea unui membru corespondenți, propunerile pot fi făcute de membri titulari sau corespondenți. Membrii titulari și corespondenți sunt aleși dintre personalitățile cu realizări în domeniile științei, culturii, artei sau educației. Candidaturile sunt propuse de membri existenți ai Academiei și analizate de către secțiile de specialitate, care evaluează contribuțiile științifice, lucrările publicate, impactul național și internațional, precum și conduita profesională și morală a candidaților. După avizul secției de specialitate și aprobarea Biroului Prezidiului, candidatura este supusă votului secret al Adunării Generale. Alegerea are loc cu majoritate absolută a voturilor membrilor titulari prezenți. Odată aleși, membrii titulari primesc:

• o indemnizație lunară viageră din partea statului, în plus față de pensia obișnuită;
• statutul de demnitate publică (funcție publică onorifică, recunoscută oficial de stat, similară cu cea de înalt demnitar, dar fără atribuții executive sau politice);
• acces la resursele instituționale ale Academiei: biblioteci, institute de cercetare, laboratoare și acces la finanțare pentru activitatea academică;
• rol consultativ în probleme de interes național, fiind chemați să contribuie la formularea pozițiilor academice în domenii precum educația, patrimoniul cultural sau cercetarea științifică;
• autoritatea de a participa la elaborarea și validarea normelor oficiale ale limbii române (inclusiv prin dicționare și reguli ortografice), precum și la definirea standardelor culturale și științifice asumate de statul român.

Titlul de membru post-mortem este acordat, în mod excepțional, unor figuri de marcă decedate, în semn de recunoaștere a contribuției lor. Membrii de onoare sunt aleși dintre personalitățile din afara Academiei, din țară sau din străinătate, care s-au remarcat prin contribuții semnificative în domenii relevante.

Singurul membru donator din istoria Societății Academice Române este generalul Constantin Năsturel-Herescu. Din donația acestuia s-a înființat Premiile „Năsturel-Herescu” pentru lucrări din domeniul literaturii, istoriei, arheologiei, geografiei și dreptului.^[8]

În Dicționarul academicienilor români, 1866-1999, Dorina N. Rusu contabiliza că până în anul 1999 Academia adunase un număr de 1.494 membri, dintre care: 980 români (25 fondatori, 375 titulari, 178 de onoare, 361 corespondenți, 41 aleși post-mortem) și 514 străini (404 membri de onoare, 109 corespondenți, 1 ales post-mortem). Dintre membrii străini, țările cu cei mai mulți membri erau: Franța cu 163, Germania cu 60, Italia 48, SUA 39, Anglia 22, URSS (Rusia) 20, Belgia 17 etc.

Funcționare

Academia este o instituție finanțată, în principal, de la bugetul de stat și care funcționează autonom. Surse secundare de finanțare pot fi activitățile proprii sau exploatarea propriului patrimoniu, precum și donațiile. Are 3 filiale, la Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. În subordinea sa se află o serie de instituții prestigioase și centre de cercetare din România (circa 60). În anul 2001, două dintre institutele Academiei Române au fost recunoscute de Comunitatea Europeană ca institute de excelență.

Conform statutului actual, un mandat de președinte are durata de patru ani, iar o persoană nu poate deține funcția de președinte pentru mai mult de două mandate. Biroul Prezidiului Academiei Române este format din șase academicieni: președintele Academiei Române, cei patru vicepreședinți și secretarul general. Actualul Birou al Prezidiului a fost ales pentru un mandat de patru ani, în cadrul Adunării Generale din 4 mai 2022, prin vot secret.^[9][10]

Președinți ai Academiei Române (1989-prezent)

Nr.	Nume	Naștere	Începere mandat	Sfârșit mandat	Deces
37	Radu Voinea	24 mai 1923	13 noiembrie 1984	2 februarie 1990	11 mai 2010
38	Mihai Drăgănescu	6 octombrie 1929	2 februarie 1990	18 ianuarie 1994	28 mai 2010
39	Virgiliu N. Constantinescu	27 martie 1931	1994	1998	31 ianuarie 2009
40	Eugen Simion	25 mai 1933	16 ianuarie 1998	20 aprilie 2006	18 octombrie 2022
41	Ionel Haiduc	9 mai 1937	20 aprilie 2006	8 aprilie 2014
42	Ionel Valentin Vlad	22 septembrie 1943	8 aprilie 2014	24 decembrie 2017	24 decembrie 2017
	Cristian Hera	18 decembrie 1933	5 ianuarie 2018	5 aprilie 2018
43	Ioan-Aurel Pop	1 ianuarie 1955	5 aprilie 2018	prezent

Biblioteca Academiei Române, înființată în 1867, are o colecție de peste șapte milioane de cărți și colecții de desene, gravuri, hărți și monede. Academia are și propria editură.

Curiozități

Placă comemorativă amplasată pe clădirea sediului Academiei Române din Calea Victoriei

• Scriitorul Andrei Vizanti, ales ca membru corespondent în 1882, a fost îndepărtat în 1903, după ce a părăsit țara pentru a scăpa de o pedeapsă pentru delapidare de bani publici.
• Unul dintre membrii controversați a fost filologul Alexe Procopovici, despre care Eugen Lovinescu spunea că este „omul care nu a scris nimic”.
• Eugen Lovinescu a fost respins în mod „scandalos”^[11] din cauza opoziției lui Nicolae Iorga și Ovid Densusianu. El a fost ales membru post-mortem în 1991.
• Elena Ceaușescu a fost aleasă ca membru titular în 1974, iar Nicolae Ceaușescu membru titular și președinte de onoare în 1985. Cei doi au fost excluși post-mortem la ședința din 26 decembrie 1989.
• Manea Mănescu a fost ales membru titular în 1974 și exclus la 2 februarie 1990. Același lucru s-a întâmplat și cu Suzana Gâdea. Ambii au avut la activ condamnări penale.

Controverse

În 2013, Fundația Națională pentru Știință și Artă, condusă de fostul președinte al Academiei, Eugen Simion, a fost dată în judecată pentru publicarea operei lui Emil Cioran sub egida Academiei, fără a deține drepturile de autor.^[12][13]

În 2015, Academia Română a fost criticată pentru republicarea în ediție bilingvă a unei lucrări de Dimitrie Cantemir (Istoria măririi si decăderii Curții othmane), folosind textul latin stabilit de filologul Dan Slușanschi, fără a-l credita corespunzător pe pagina de titlu sau în descrierea CIP a volumului.^[14]

În august 2020, Academia Română a publicat pe site-ul său un comunicat semnat de Secția de științe medicale, coordonată de acad. Victor Voicu, în care erau promovate opinii nefondate cu privire la rețelele 5G și se sugera că Organizația Mondială a Sănătății ar induce în eroare populația. Comunicatul a fost retras ulterior fără explicații oficiale, iar conducerea Academiei a refuzat să comenteze public incidentul. Ulterior, Academia a precizat că documentul nu reflecta poziția oficială a instituției, care poate fi exprimată doar de președinte sau de Biroul Prezidiului.^{[15][16][17][18][19][20]}

Începând cu anii 2020, Academia Română a fost ținta unor critici recurente din partea jurnaliștilor, intelectualilor și societății civile, care au acuzat conducerea instituției de promovarea unor idei naționaliste, suveraniste și protocroniste în politicile Ministerului Educației.^{[21][22][23][24][25][26][27]}