Articol principal: Istoria Clujului.

Vezi și: Cronologia istorică a Clujului.

Istoria apartenenței statale

România 1989–

RS România 1965–1989

RPR 1947–1965

România 1944–1947

Regatul Ungariei 1940–1944

România 1919–1940

Republica Democrată Ungară 1918

Austro-Ungaria 1867–1918

Imperiul Austriac 1804–1867

Monarhia Habsburgică 1711–1804
Principatul Transilvaniei 1570–1711
Regatul Ungariei Răsăritene 1526–1570

Regatul Ungariei 1000–1526

Principatul Ungariei 902 d.Hr.–1000
Țaratul Bulgar 803 d.Hr.–902 d.Hr.
Gepizi 454 d.Hr.–568 d.Hr.
Imperiul Hun 376 d.Hr.–454 d.Hr.
Imperiul Roman 106 d.Hr.–271 d.Hr.

Dacia –106 d.Hr.

Preistorie

Vezi și: Dacia și Celții în Transilvania.

Cele mai vechi vestigii descoperite în Cluj datează din perioada neolitică și aparțin culturilor Starčevo-Criș și Vinča-Turdaș. Rămășițele găsite în Mănăștur, respectiv în apropierea centrului orașului sunt cel mai probabil din perioada anilor 6.000–5.500 î.e.n.^[39]^[40] Din epoca bronzului au fost găsite fundații ale unor locuințe și diverse obiecte din bronz asociate culturii Coțofeni (aproximativ 3.500–2.500 î.e.n.) în zonele cimitirului Hajongard, Gării și dealului Hoia.^[41] Din perioada de tranziție către epoca fierului (aproximativ 800–650 î.e.n.) au fost descoperite în apropierea Pieței Lucian Blaga o serie de obiecte aparținând culturii Basarabi.^[42]

Din perioada dacilor și a celților a fost descoperită o așezare (din 250-100 î.e.n.) în zona Someșeni, alcătuită din mai multe bordeie, împreună cu mai multe necropole de incinerație la Dezmir și Apahida.^[43]

Dacia romană (106–sec. III)

Vezi și: Castrul roman Napoca, Dacia romană și Retragerea romană.

Prima atestare scrisă a castrului roman Napoca datează din perioada imediat următoare războaielor daco-romane, din anii 105–106, și constă dintr-o bornă militară, miliarul de la Aiton, parte a unui drum imperial care făcea legătura între acesta și Potaissa (astăzi Turda).^[31] Prima atestare literară a așezări romane provine tot din această perioadă și îi aparține geografului Ptolemeu.^[44]

Fondată pe malul drept al râului Samus (Someșul Mic), Napoca era la început un simplu vicus, o așezare ad-hoc.^[31] Ea devine așezare urbană, civitas, în timpul împăratului Hadrian, fie în anul 117, fie în 124, sub numele de Municipium Aelium Hadrianum Napoca.^[31] Ajunsă capitală a provinciei Dacia Porolissensis, Napoca este ridicată la rangul de colonia, cu titlul de Colonia Aurelia Napoca, privilegiu acordat de Marc Aureliu sau de Commodus.^[31] Orașul se bucura de ius Italicum, cel mai înalt statut urban din Imperiul Roman.^[45]

Epoca migrațiilor (sec. III–IX)

Vezi și: Migrația popoarelor, Huni, Gepizi, Avari și Primul Țarat Bulgar.

Apahida sub stăpânire gepidă la jumătatea secolului al VI-lea

Țaratul Bulgar la mijlocul secolului al IX-lea

După retragerea romană din Dacia din secolul al III-lea, regiunea trece printr-un proces de ruralizare și descentralizare.^[46] Centrele urbane, inclusiv colonia Napoca, sunt abandonate, iar izvoarele istorice despre zona Clujului se împuținează.^[47] Cu toate astea, vestigiile din acea perioadă ne arată că deși o parte din populația civilă părăsește provincia împreună cu oficialii romani, o parte din vorbitorii de limbă latină, fie coloniști, fie nativi romanizați, rămân în apropierea coloniei Napoca.^[48]

Începând cu anul 376, zona Clujului este controlată de către Imperiul Hun, această influență încheindu-se în anul 453, odată cu moartea regelui Attila.^[49] Regiunea trece sub dominație gepidă până în anul 568, perioadă în care zona Clujului este probabil să fi avut o importanță ridicată, mormântul unui rege gepid fiind găsit în cadrul Necropolei de la Apahida.^[50]^[51] Până în anul 796, Transilvania este controlată de către Haganatul avar, trecând sub influența Primului Țarat Bulgar după prăbușirea acestuia.^[52]^[53] În secolul al IX-lea, în ajunul cuceririi de către unguri a Bazinului Panonic, zona Clujului făcea parte din Voievodatul lui Gelou.^[54]

Începuturile orașului medieval (sec. X–XIII)

Vezi și: Cucerirea Transilvaniei de către maghiari și Principatul Ungariei .

În urma cuceririi Transilvaniei de către maghiari, zona vechii colonii Napoca este încorporată în Regatul Ungariei.^[55] În anul 1173, odată cu mențiunea voievodului Transilvaniei, Leustachius, este atestată indirect și existența comitatului Cluj (Kolozs vármegye în maghiară) prin mențiunea comitelui Tomas (în original, în latină Thomas comes Clusiensis).^[56] Tot în această perioadă este ridicată o mică fortăreață de pământ la Cluj-Mănăștur (Kolozsmonostor în maghiară) unde se presupune că își avea reședința comitele de Cluj.^[57]

Clujul, ca oraș medieval, este atestat documentar pentru prima dată din anul 1213, sub denumirea Castrum Clus.^[58] Atât cetatea veche, cât și Mănășturul, au fost însă distruse în timpul marii invazii mongole din anul 1241.^[59] Între anii 1242 și 1275, ajung la Cluj mai multe serii de coloniști germani din Renania și Flandra care reclădesc cetatea și încep construcția unei biserici în stil romanic, astăzi cunoscută ca Biserica Franciscană.^[59]

În anul 1275, episcopul de Alba Iulia, Petru Monoszló, îl constrânge pe regele minor al Ungariei, Ladislau al IV-lea, să pună Clujul sub administrarea Episcopiei de Alba Iulia.^[60]^[61] Această mișcare a fost vehement contestată de către coloniștii germani cărora le fuseseră promise numeroase privilegii pentru a se muta în regiune și care nu erau mulțumiți de statutul de subordonați ai unei instituții religioase.^[61] De-a lungul următorilor 41 de ani, sașii se luptă pentru revocarea acestei decizii, ajungându-se inclusiv la conflict armat între anii 1277 și 1279.^[61]^[62]

Orașul liber regesc sub Coroana Maghiară (1316–1541)

Vezi și: Breslele Clujului, Sfatul Clujului și Oraș liber regesc.

Casa în care s-a născut regele Matia Corvin

Bastionul Croitorilor, ridicat în secolul XV

În data de 19 august 1316, după decenii de presiuni în acest sens, regele Carol Robert de Anjou acordă Clujului statutul de oraș liber regesc la solicitarea comitelui clujean, Stark.^[63] Clujenii obțin dreptul de a-și alege liberi judele orășenesc și parohul, de a circula liber în Transilvania și de a-și vinde mărfurile în Regat fără a plăti vamă.^[63]^[64] Locuitorii Clujului sunt obligați să-și plătească impozitele anual, de ziua Sfântului Martin, și să pună la dispoziția regelui câte un ostaș bine echipat la fiecare 60 de gospodării.^[64]^[65] În același an începe construcția Bisericii Sfântul Mihail.^[66]^[67]

Stema Clujului, compusă din trei turnuri deasupra unui zid de cetate, a fost pentru prima dată folosită în anul 1377 cu acordul Regelui Ludovic I al Ungariei, ilustrând importanța în creștere a orașului.^[63]^[68] În această perioadă, în oraș se dezvoltă un sistem de bresle, asemenea celor din Europa Centrală, meșteșugurile cele mai dezvoltate fiind blănăria și măcelăria.^[69]^[70] După ridicarea turnurilor de apărare ale Cetății Clujului, breslele au primit în grijă câte un turn pe care trebuiau să-l apere în caz de asediu.^[71]^[70]

Sigiliul orașului liber Cluj

Interiorul Bisericii Sf. Mihail, finalizată în anul 1432

În anul 1405, împăratul romano-german, Sigismund de Luxemburg, totodată rege al Ungariei, reconfirmă statutul Clujului de oraș liber regesc și îi acordă privilegii suplimentare: dreptul de a-și ridica ziduri fortificate, turnuri și metereze, de a răspunde direct Regelui Ungariei, nu voievodului Transilvaniei, și de a-și alege un consiliu de 12 jurați care alegeau judele orășenesc (primarul).^[69]^[72] Consiliul a fost lărgit în mai multe rânduri, transformându-se în Sfatul Clujului înainte de anul 1458.^[73] Numit și Centumviratul, acesta era format dintr-o sută de bărbați, jumătate maghiari și jumătate germani, împărțiți și în funcție de statut social, jumătate breslași și jumătate nobili.^[74]

Datorită abuzurilor de putere a nobilimii clujene, a îmbogățirii anumitor bresle și a sărăcirii majorității populației, secolele XIV și XV au fost marcate de numeroase conflicte sociale.^[75] Pătura săracă a Clujului a participat la răscoala de la Bobâlna din anul 1437 și la răscoala lui Gheorghe Doja din anul 1514, preluând temporar controlul orașului de ambele dăți.^[75]^[76]

Ungaria Răsăriteană și Principatul Transilvaniei (1541–1711)

Vezi și: Regatul Ungariei Răsăritene și Principatul Transilvaniei.

Clujul în secolul XVII

Gravură a Clujului din 1617

După împărțirea Ungariei impusă de Imperiul Otoman în 1541, Clujul a aparținut mai întâi de Regatul Ungariei Răsăritene, iar, după anul 1570, de Principatul Transilvaniei, vasal otoman. Anul 1544 marchează sosirea Reformei Protestante în Cluj, odată cu stabilirea în oraș a cărturarului Gáspár Heltai, pastor luteran, absolvent al Universității din Wittemberg.^[77] Acesta înființează în anul 1550 prima tipografie din Cluj și, alături de Francisc David, pune bazele Bisericii Unitariene din Transilvania în anul 1568, convertind o parte semnificativă a populației la noua confesiune.^[78]^[79]^[80] În același an, în urma intrării în vigoare a Edictului de la Turda și a unei medieri între stări, efectuată de Ioan Sigismund Zápolya, din care a rezultat o redistribuire a puterii în oraș, conflictele sociale, începute cu două secole în urmă, au fost temporar aplanate.^[80]

În 12 mai 1581 este înființată prima instituție de învățământ superior din oraș, Colegiul Iezuit, instrument al contrareformei organizată de regele Ștefan Báthory.^[80] Înainte să fie închis în anul 1603, îl găzduiește pe fiul lui Mihai Viteazul, Nicolae Pătrașcu.^[80] În contextul Războiului cel Lung și al luptei pentru controlul Principatului Transilvaniei, în anul 1601, este executat la Cluj mercenarul sârb, Baba Novac, în apropierea Bastionului Croitorilor.^[80] Deși cuprins de război, orașul a găzduit o viață culturală bogată de-a lungul secolului al XVII-lea, fiind stabiliți în Cluj cărturarul umanist János Apáczai Csere, fondatorul școlii calvine locale, istoricii Albert Szenczi Molnár și Stefan Zamosius, și tipograful Miklós Kis Misztótfalusi.^[81]

În cadrul Războiului dintre Liga Sfântă și Imperiul Otoman, Clujul este ocupat de către forțele Austriei în mai 1686, dominația habsburgică fiind confirmată ulterior prin Diploma leopoldină.^[82] Contrareforma se face din nou simțită în oraș prin revenirea iezuiților în 1693, Colegiul fiind redeschis în anul 1698, iar în 1701 ridicat la rangul de Academie.^[81]^[83] În cadrul răscoalei lui Rákóczi, controlul Clujului se schimbă de repetate ori între forțele habsburgice și curuți, pacea revenind în oraș odată cu înăbușirea revoltei și semnarea păcii de la Satu Mare din 1711.^[84]^[85]

Perioada Habsburgică (1711–1867)

Vezi și: Principatul Transilvaniei (1711-1867).

Clujul în 1759

Piața centrală din Cluj în 1840

Clujul, împreună cu restul Principatului Transilvaniei, este confirmat ca parte a Monarhiei Habsburgice în anul 1711, în urma finalizării răscoalei lui Rákóczi.^[85] Pentru a-și întări controlul asupra orașului și a suplimenta funcțiile de apărare ale vechii cetăți, armata habsburgică construiește Cetățuia deasupra Someșului Mic între 1715 și 1735.^[86] Pentru a contrabalansa influența sașilor, Dieta Transilvaniei este mutată de la Sibiu la Cluj între anii 1719 și 1732.^[85] În urma epidemiilor de ciumă din prima jumătate a secolului XVIII, populația orașului este redusă la 6.640 de oameni.^[87] Pentru a comemora sfârșitul epidemiilor, autoritățile ridică în anul 1744 o coloană a ciumei, Statuia Fecioarei Maria.^[88]

Importantele mișcări revoluționare de la 1848 cuprind și Clujul. Deși un important centru revoluționar, avea un statut contradictoriu, datorită nobilimii. Fervoarea revoluționară a cuprins tineretul din facultăți, academii și gimnazii, care s-au ocupat de popularizarea acesteia. În 1849, Hotelul Biasini a găzduit tratativele eșuate dintre Nicolae Bălcescu și Petőfi Sándor, pentru unirea revoluției române cu cea maghiară.^[89] Înfrângerea revoluției ungare a dus la instaurarea regimului absolutist. Dieta Transilvaniei a fost mutată temporar din Clujul majoritar maghiar în Sibiul dominat de etnicii germani, pentru a întări influența austriacă asupra provinciei.^[90]^[91] Dieta a fost convocată din nou la Cluj de abia în 19 noiembrie 1865 când demnitarii preponderent maghiari au votat unirea Principatului Transilvaniei cu Regatul Ungariei, încheind secole de autonomie a provinciei față de administrațiile de la Viena sau Buda.^[92]^[93]

Austro-Ungaria (1867–1918)

Vezi și: Austro-Ungaria.

Clujul văzut de pe Cetățuie în anul 1900

Inaugurarea ansamblului monumental Matia Corvin (1902)

În anul 1867, în urma compromisului prin care a fost constituită Austro-Ungaria, Clujul și Transilvania au fost reintegrate în Regatul Ungariei.^[94]^[95] Clujul trece în această perioadă printr-un amplu proces de modernizare prin demolarea parțială a Cetății Clujului, lărgirea și pavarea străzilor, construirea unui sistem de canalizare, a unuia de iluminat public și edificarea unui mare număr de clădiri monument istoric.^[96] Pot fi menționate clădirile administrative precum Palatul Primăriei, Palatul Prefecturii, Palatul de Finanțe, Palatul de Justiție sau Gara, clădiri culturale precum Teatrul Național, Teatrul Maghiar și Palatul EMKE (azi CFR), sau clădiri religioase precum Palatele Statusului, Liceul Unitarian și Biserica cu Cocoș.^[97]^[98] Printre clădirile cu rol comercial se numără cele patru palate care încadrează Podul Horea de peste Someș (Széki, Berde, Babos și Elian), Camera de Comerț sau Palatul Urania.^[97]^[98] La finalul perioadei Belle Époque, suprafața construită a Clujului crește la peste 10 km $^{2}$ , iar populația se dublează față de începutul perioadei, ajungând la aproximativ 60.000.^[99]^[16]

Universitatea Franz Joseph

Gara Cluj-Napoca la începutul secolului XX

În anul 1872 este înființată Universitatea Franz Joseph, cu predare în limba maghiară, dar și cu o catedră de limbă și literatură română.^[100] Până în 1918, activează în cadrul universității lingvistul Sámuel Brassai, botanistul August Kanitz, biologul István Apáthy, medicul Zsigmond Purjesz, istoricul Elek Jakab și folcloriștii români Grigore Silași și Grigore Moldovan.^[101] Printre absolvenții din această perioadă se numără omul de stat Iuliu Maniu, poeții George Coșbuc, Emil Isac și Attila József și medicul Iuliu Hațieganu.^[102] Pentru a permite desfășurarea activităților universității, sunt construite sediul universității, Biblioteca Centrală Universitară și Ansamblul Clinicilor Universitare.^[103]^[104]

În anul 1894, au fost judecați la Cluj semnatarii Memorandumului Transilvaniei.^[105] Odată cu începerea Primului Război Mondial, în Cluj se intensifică activitatea unionistă, condusă în oraș de Amos Frâncu, Emil Isac și Enea Grapini.^[106] La 3 noiembrie 1918 se formează la Cluj Senatul Național Român, care se alătură la scurt timp Consiliului Național Român din Arad.^[107]

Perioada interbelică (1919–1940)

Vezi și: România Mare.

Intrarea Regimentului 16 Dorobanți „Fălticeni” în Cluj (1918)

Vedere aeriană a Clujului în 1930

În urma înfrângerii Puterilor Centrale în Primul Război Mondial și a Declarației de la Alba Iulia care hotăra unirea Transilvaniei cu România, în data de 22 decembrie 1918, la Cluj are loc Adunarea Națională Maghiară care solicita ca Ardealul să rămână în componența Republicii Ungare.^[108]^[109] Solicitarea este ignorată de statul român, care în 24 decembrie trimite Regimentele 15 și 16 de infanterie să ocupe Clujul.^[108]^[109]

La începutul anului 1919, primarul Clujului, Gusztáv Haller, împreună cu majoritatea cadrelor universitare ale Universității Franz Joseph, a refuzat să depună jurământul de fidelitate față de noile autorități, fiind ulterior înlăturat din funcție.^[108]^[109] În locul său, Consiliul Dirigent numește primul primar român al orașului, pe Iulian Pop.^[108]^[110]

Piața Avram Iancu și Catedrala Ortodoxă în 1937

Casa Universitarilor la finalul anilor 1930

La 12 mai 1919, Universitatea Franz Joseph este naționalizată și transformată în unitate de învățământ cu predare în limba română, urmând ca din 1927 să fie redenumită în Universitatea Regele Ferdinand I.^[111]^[112] În cadrul acesteia activează, începând cu perioada interbelică, scriitorii Sextil Pușcariu și Onisifor Ghibu, istoricul Alexandru Lapedatu, botanistul Alexandru Borza, medicii Victor Papilian și Iuliu Hațieganu, microbiologul Victor Babeș și savantul Emil Racoviță.^[113]^[114]^[115]^[116]

Între anii 1920 și 1940, orașul crește semnificativ, populația mărindu-se de la aproximativ 85.000 la 115.000, iar suprafața construită aproape dublându-se.^[16]^[117] Această creștere este încurajată de activitatea industrială din Cluj, care, în perioada respectivă, avea în componență Fabrica de Tutun, Fabrica de chibrituri, Fabrica Dermata și Cărămidăria, printre altele.^[117]^[118]^[119] Se conturează noi zone rezidențiale înstărite în cartierele Andrei Mureșanu, Grigorescu și la sud de Ansamblul clinicilor universitare, compuse preponderent din case și vile construite în stil eclectic și neoromânesc.^[120] În această perioadă au mai fost construite Catedrala Mitropolitană Ortodoxă, Grădina Botanică, Parcul Sportiv, Parcul Etnografic, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Palatul Bursei de Valori (azi Cercul Militar) și Aeroportul Someșeni (azi Aeroportul Internațional Avram Iancu).^[121]^[122]

Al doilea război mondial (1940–1945)

Vezi și: Dictatul de la Viena, Bombardarea Clujului în al Doilea Război Mondial și Ghetoul Cluj.

Trupele Ungariei defilând în centrul Clujului (1940)

Centrul după bombardamentele din 2 iunie 1944

În anul 1940, în urma Dictatului de la Viena, Clujul, împreună cu restul Transilvaniei de Nord, a fost cedat Ungariei, care la momentul respectiv era aliată cu Germania Nazistă și contribuia la genocidul inițiat de aceasta împotriva populației evreiești.^[123] În 27 martie 1944, trupele Germaniei naziste au ocupat orașul și au improvizat un ghetou temporar în curtea fabricii de cărămizi de pe str. Kajántó din cartierul Iris în care au fost mutați 16.148 de evrei, posesiunile lor fiind confiscate.^[123] Din aceștia, aproximativ 80 au reușit să scape și să rămână în oraș, alți 388 au primit refugiu în Budapesta, iar restul au fost trimiși la Lagărul de concentrare Auschwitz în trenuri de transport de vite în perioada mai-iunie 1944.^[123]^[123] Deși în Cluj nu a existat o rețea de ajutor a evreilor deportați, cinci clujeni au primit titlul de „Drept între popoare” datorită eforturilor de a salva membri ai comunității evreiești, printre care episcopul romano-catolic, Áron Márton, sau diplomatul Valer Pop.^[124]

Pe parcursul verii anului 1944, în cadrul operațiunii Frantic, trupele aliate au bombardat aerian în mod repetat orașul.^[125] Cele mai semnificative distrugeri au avut loc în data de 2 iunie, în urma unei operațiuni care viza zona centrală a orașului, zona gării și zona industrială din cartierul Mărăști.^[125] În urma bombardamentelor, au fost uciși 362 de civili, 32 de soldați maghiari și 65 de soldați germani, iar 2.434 de civili au rămas fără locuințe.^[125]^[126] Clujul a fost recapturat de către armatele forțelor aliate în octombrie 1944 și reconfirmat ca parte din România, împreună cu restul Transilvaniei de Nord, prin Tratatul de la Paris din 1947.^[127]

Perioada comunistă (1945–1989)

Vezi și: România comunistă și Revoluția Română din 1989 la Cluj-Napoca.

Piața Mihai Viteazul în anii 1960

Piața Păcii (acum Lucian Blaga) în anul 1975

La scurt timp după înființarea Republicii Populare Române, în 1 octombrie 1948, noul regim comunist condus de Petru Groza a organizat la Cluj un fals sinod al Bisericii Greco-Catolice în urma căruia a fost declarată schimbarea confesiunii tuturor membrilor bisericii în cea a Bisericii Ortodoxe Române.^[128]^[129] Două luni mai târziu, pe 1 decembrie 1948, guvernul comunist desființează prin decret Biserica Greco-Catolică.^[130]^[131] Concomitent, majoritatea intelectualilor interbelici clujeni sunt fie întemnițați, precum în cazul lui Alexandru Lapedatu sau a lui Emil Hațieganu, sau înlăturați din funcțiile academice, dar lăsați în libertate, precum în cazul lui Lucian Blaga sau Iuliu Hațieganu.^[132]^[133]^[134]

Revoluția din 1989 la Cluj

Manifestanți în Piața Mihai Viteazul

Manifestanți cu mesaj de mulțumire pentru Doina Cornea

De-a lungul perioadei comuniste, Clujul a trecut printr-un amplu proces de industrializare și urbanizare, populația crescând de la aproximativ 115.000 în anul 1945 la aproximativ 320.000 în anul 1989.^[16] Prin programul de sistematizare, au fost demolate casele din zonele mărginașe ale Clujului și înlocuite de cartierele de blocuri Gheorgheni, Grigorescu, Între Lacuri, Mănăștur, Mărăști, Plopilor și Zorilor. Au fost, de asemenea, construite clădiri publice în stilul realismului socialist precum Palatul Telefoanelor, Casa Radio sau Casa de Cultură a Studenților. Mijlocul anilor 1960 a fost punctul în care comunitatea română a depășit-o numeric pe cea maghiară, în special datorită migrației dinspre mediul rural.^[16] Pentru a evidenția caracterul românesc al orașului, în contextul promovării teoriei continuității daco-române, autoritățile comuniste au alipit numelui Cluj denumirea așezării antice, Napoca, în anul 1974.^[33]^[35]

După anul 1945, au coexistat la Cluj Universitatea Victor Babeș și Universitatea Bolyai, acestea două fiind unite în anul 1959, devenind Universitatea Babeș-Bolyai.^[135] În această perioadă, au fost activi în aceste universități câțiva academicieni notabili, precum Constantin Daicoviciu, Ștefan Pascu sau Ion Vlad, precum și scriitoarea și disidenta anticomunistă Doina Cornea.^[136]^[137]

La Revoluția din 1989 au avut loc manifestații împotriva regimului comunist în datele de 21 și 22 decembrie.^[138] Protestele au fost inițial reprimate de către forțele armate, fiind ucise 26 de persoane și rănite alte câteva zeci.^[138]^[139] În Dosarul Revoluției de la Cluj au fost găsiți vinovați prim secretarul Ioachim Moga, generalul Iulian Topliceanu și alți trei ofițeri. Aceștia au fost condamnați la pedepse între 8 și 15 ani de închisoare.

După Revoluția din 1989

Vezi și: Revoluția din 1989 și România după 1989.

Thumb — Cozi de deponenți la Caritas în fața Sălii Sporturilor (1993)

Anii 1990 au fost marcați de falimentul și desființarea unei părți semnificative din industria orașului, cât și de sărăcirea populației prin afacerea Caritas, o schemă Ponzi organizată cu girul și susținerea primarului ultranaționalist Gheorghe Funar.^[140]^[141] Începând cu anii 2000, pe fondul unei reorientări a activității economice de la industria grea la cea bazată pe servicii, finanțe și personal înalt calificat, Clujul a trecut printr-o intensă perioadă de dezvoltare și modernizare.^[142] Astfel, orașul a atins cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în primele două decenii ale secolului XXI.^[143] Această schimbare a fost posibilă, în special, datorită investițiilor străine și a numărului mare absolvenți universitari.^[144]^[145]^[146]

Pe plan demografic, Clujul a fost unul din puținele orașe din România în care populația nu a scăzut între anul 1990 și prezent.^[147] Populația estimată în anul 2020 a fost de 327.985, la care se adaugă un număr de aproximativ 100.000 de studenți în cele 9 instituții de învățământ superior din oraș.^[148]^[149] Totodată, Clujul și-a dublat suprafața construită între anii 2000 și 2020, de la aproximativ 18 km $^{2}$ la 36 km $^{2}$ .^[12]