Dan Lungu
scriitor român / From Wikipedia, the free encyclopedia
Dan Lungu (n. , Botoșani, România) este scriitor, profesor și om politic român. A condus Muzeul Național al Literaturii Române din Iași (2013-2017) și este conferențiar universitar doctor la Catedra de Sociologie a Facultății de Sociologie și Științe Social-Politice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași. În 2016 acesta a candidat pe listele partidului Uniunii Salvați România (USR[2]), fiind ales senator în Parlamentul României. Dan Lungu este unul dintre cei mai de succes autori români în literatura post-decembristă, romanele sale fiind traduse în peste cincisprezece limbi. printre cele mai premiate și bine primite lucrări numărându-se volumele „Raiul Găinilor”, „Sînt o babă comunistă!” și ”Fetița care se juca de-a Dumnezeu”.
Acest articol sau această secțiune este sub formă de listă și trebuie rescris sub formă de text format din fraze legate. Eticheta a fost introdusă în septembrie 2012 |
Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.
Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor. |
Dan Lungu | |
Dan Lungu în anul 2013 | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 15 septembrie 1969(1969-09-15)
Botoșani |
Cetățenie | România |
Ocupație | scriitor |
Limbi vorbite | limba română[1] |
Partid politic | Uniunea Salvați România |
Studii | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași |
Activitatea literară | |
Patronaj | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași |
Specie literară | proză |
Operă de debut | Muchii |
Opere semnificative | Sunt o babă comunistă |
Note | |
Premii | Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor[*] |
Cariera politică | |
Senator al României | |
În funcție – | |
Circumscripția | Iași[*] |
Legislatură | legislatura 2016–2020[*] |
Partid politic | USR |
Modifică date / text |
Literatura română | ||
Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
Curente în literatura română | ||
Umanism -
Clasicism | ||
Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
Portal România | ||
Portal Literatură | ||
Proiectul literatură | ||
v • d • m |