Liberalizare economică
From Wikipedia, the free encyclopedia
Liberalizarea economică (sau liberalismul economic) se refera la procesul de deschidere a piețelor și eliminarea barierelor comerciale și reglementărilor guvernamentale care îngrădesc concurența și libera circulație a bunurilor și serviciilor. Scopul acestui proces este de a stimula creșterea economică prin îmbunătățirea eficienței și a productivității, precum și prin atragerea investițiilor și a capitalului străin.
În practică, liberalizarea economică poate include reforme în domenii precum comerțul, investițiile, proprietatea intelectuală, sectorul energiei sau serviciilor publice. Efectele acestui proces pot fi benefice pentru economie, dar pot avea și efecte negative, cum ar fi dezavantajarea unor sectoare sau grupuri sociale.
În ultimele decenii, țările cel mai bine dezvoltate economic au urmat acest proces de liberalizare cu țelul de a-și menține sau îmbunătăți competitivitatea ca medii de afaceri. Politicile de liberalizare includ privatizarea totală sau parțială a instituțiilor și bunurilor guvernamentale, îmbunătățirea flexibilității pieței muncii, scăderea ratelor de impozitare pentru întreprinderi, mai puține restricții în ceea ce privește capitalul intern și cel străin de pe piețele deschise etc.
Pentru a sprijini procesul de liberalizare, fostul Prim Ministru al Marii Britanii Tony Blair, a scris că: „Succesul va fi a acelor companii și țări care se vor adapta rapid, se vor plânge mai puțin și vor fi deschise și dispuse schimbării. Datoria noilor guverne este de a se asigura că țările noastre pot face față acestei provocări”.
În țările în curs de dezvoltare, liberalizarea economică se referă, mai degrabă, la deschiderea continuă a respectivelor economii către capitalul străin și investiții. Trei dintre țările cu economii în plină dezvoltare de astăzi -- Brazilia, China și India -- au înregistrat cele mai rapide creșteri economice din ultimii ani, în mare parte, datorită expunerii economiilor la capitalul străin.[1]
Multe țări din zilele noastre, în mod special cele din lumea a treia, trebuie să se supună fără îndoială liberalizării pentru a se menține competitive în atragerea și reținerea atât a investițiilor interne, cât și a celor externe. Acesta este un factor ce nu le oferă niciun fel de alternativă.
Spre exemplu, în 1991, India nu a avut altă opțiune decât să implementeze reforme economice. În mod asemănător, în Filipine, propunerile litigioase pentru Reforma Constituțională includ modificarea prevederilor restrictive din punct de vedere economic ale Constituției din 1987.[2]