Tensiune (mecanică)
mărime fizică care exprimă forțele interne dintr-un material continuu / From Wikipedia, the free encyclopedia
În rezistența materialelor tensiunea[1][2] sau efortul unitar[3] este o mărime fizică care descrie forțele interne în timpul deformațiilor.[1][2][4] De exemplu, un obiect cum ar fi o bandă elastică, este supus unei întinderi și poate suferi o lungire. Un obiect care este comprimat, cum ar fi un burete mototolit, este supus unei compresiuni și poate suferi o scurtare.[5][6] Cu cât forța este mai mare și cu cât aria secțiunii transversale a corpului asupra căreia acționează este mai mică, cu atât tensiunea este mai mare. Dimensional, tensiunea este similară unei presiuni și în SI se măsoară în newtoni pe metru pătrat (N/m2) sau pascali (Pa).
În interiorul unui material tensiunile pot să apară din diferite cauze: datorită forțelor masice (de inerție sau gravitaționale) sau exterioare, pe suprafața acestuia (forțe de contact, presiune externă , sau frecare). Orice deformare a unui material solid generează o tensiune elastică internă, analoagă cu forța de reacțiune a unui arc, care tinde să readucă materialul la starea sa originală nedeformată.
Tensiuni semnificative pot exista chiar și în absența forțelor externe, de exemplu tensiunile remanente după încetarea acțiunii unor forțe care au determinat deformații elasto-plastice, sau tensiunile reziduale, de exemplu din sticla călită. De asemenea, tensiunile pot fi provocate fără aplicarea unor forțe exterioare, de exemplu prin modificări de temperatură sau compoziție chimică, sau prin câmpuri electromagnetice externe (ca în materialele piezoelectrice și magnetostrictive).
Relația dintre tensiuni și deformații poate fi destul de complicată, dar pentru valori suficient de mici în practică poate fi adecvată o aproximare liniară. Tensiunea care depășește anumite limite de rezistență ale materialului va duce la o deformare permanentă (cum ar fi deformarea plastică, ruperea) sau chiar la schimbarea structurii cristaline și a compoziției chimice.