Trecut (gramatică)
From Wikipedia, the free encyclopedia
În gramatică, termenul „trecut” denumește în sens general o valoare temporală de bază, prin care vorbitorul situează o acțiune, o întâmplare, o stare etc.[1] înaintea momentului vorbirii. Trecutul este opus altor două valori temporale de bază, prezentul și viitorul[2][3][4][5]. În sens restrâns, un timp trecut este, în unele limbi, o anumită formă a verbului, o anumită paradigmă care exprimă o nuanță a acestei valori temporale[2]. În acest sens pot exista mai multe forme de trecut.
Această definiție se referă numai la folosirea trecutului ca timp numit „absolut”, adică numai în raport cu momentul vorbirii, de regulă în propoziții independente sau principale. Trecutul mai poate fi și un timp numit „relativ” sau „de relație”, adică folosit în raport cu alt verb, care este la alt timp de bază sau la altă formă de trecut[2][4], mai ales când ambele verbe sunt în aceeași frază.
În funcție de limba considerată, există mai multe sau mai puține forme de trecut. Acestea diferă după modul verbal, diateză, aspect, mod de acțiune, raportul temporal exprimat, registru de limbă și factori pragmatici. Tot în funcție de aceste noțiuni, formele de trecut pot fi simple sau compuse, cele dintâi alcătuite cu ajutorul unor afixe, cele din urmă cu verbe auxiliare sau semiauxiliare. Cele simple sunt caracteristice mai ales limbilor cu un grad relativ mare de sintetism, cele compuse – limbilor cu un grad relativ mare de analitism.
În unele limbi, precum româna, franceza sau engleza, aspectul și modul de acțiune nu au morfeme specifice, fiind exprimate mai ales prin sensul lexical al verbelor și prin anumite forme temporale, de pildă perfectul simplu exprimând și aspectul perfectiv, iar imperfectul și aspectul imperfectiv. În alte limbi, ca cele slave, aspectul și modul de acțiune sunt exprimate mai ales prin afixe specifice, și anumite forme temporale pot fi luate numai de verbe de un anumit aspect.
Valoarea temporală de trecut este uneori exprimată nu numai cu forme specifice, ci și cu forme de prezent (așa-numitul „prezent istoric”). În schimb, uneori, forme de trecut exprimă alt timp de bază.