Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român

Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA) a fost înființată la Sibiu între 23-26 octombrie (4-7 noiembrie stil nou) 1861; ea a avut un rol deosebit de important în emanciparea culturală și politică a românilor din Transilvania^[1] și, după 1918, din întreaga Românie.

Pagina „Astra” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Astra (dezambiguizare).

Remove ads

Preliminariile înființării ASTREI

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Transilvania se afla într-un context istoric și cultural tensionat, în care românii — majoritari numeric, dar lipsiți de drepturi politice și instituții proprii — resimțeau tot mai acut nevoia afirmării identității naționale. Reconfigurările politice europene și efervescența ideilor moderne au pătruns treptat și în societatea românească, stimulând apariția unor inițiative menite să consolideze conștiința națională. În acest cadru, elitele culturale au devenit purtătoarele unui program de renaștere spirituală, în care cultura și educația erau privite drept mijloace esențiale pentru păstrarea și afirmarea identității. Cărturarii pașoptiști au intuit cu clarviziune că românii din Transilvania aveau nevoie de instrumente concrete pentru a rezista presiunilor exercitate asupra limbii, credinței și tradițiilor lor. Ei au subliniat că doar prin cultură, coeziune și instituții durabile neamul românesc își poate proteja matricea spirituală într-un context politic nefavorabil^[2].

Un moment decisiv în conturarea acestor aspirații l-a reprezentat inițiativa din 1852 a lui Avram Iancu, Axente Sever și Simion Balint. Cei trei au donat suma de 2500 de florini, primită ca despăgubire pentru pierderile suferite în timpul Revoluției de la 1848, pentru constituirea unei „societăți literare române”, menită să sprijine „cultura și dezvoltarea limbii române” și publicarea de lucrări utile publicului românesc. Gestul lor a marcat începutul unei dezbateri complexe, desfășurate de-a lungul a aproape zece ani. În jurul acestei idei s-au conturat două orientări majore. Prima tabără, condusă de Simion Bărnuțiu și Ioan Maiorescu, milita pentru întemeierea unei „academii”, obiectiv prezent încă în programul revoluționar de la Blaj. În apelul Către românii din Brașov din iunie 1852, cei doi subliniau necesitatea înființării unei instituții superioare în care tinerimea română să învețe în limba maternă științele. A doua tabără, sprijinită de Avram Iancu, Axente Sever, Simion Balint și Aaron Florian, susținea o formulă mai flexibilă, adaptată condițiilor politice ale momentului^[3].

Discuțiile au continuat ani la rând, fiind adesea tensionate de diferențele confesionale existente în comunitatea românească. Totuși, ideea unei instituții culturale unitare a rămas prezentă în spațiul public. Momentul favorabil a apărut în 1859, când almanahul literar „Mugurii”, publicat la Arad, a adus în atenție creațiile tinerilor poeți ardeleni. Critica severă formulată de profesorul Zaharia Boiu în Telegraful Român a declanșat un dialog intelectual intens, care a scos la iveală lipsa structurilor culturale menite să formeze și să susțină noile generații. Intervenția lui Ioan Cavaler de Pușcariu, în articolul Din Țara Oltului (20 martie 1860), a schimbat direcția dezbaterii; acesta afirma că responsabilitatea pentru calitatea literară modestă a tinerilor revine societății, care nu dispune de instituții culturale consolidate: avem noi un Panteon român, niște sărbători olimpice, institute de perfecționare, biblioteci, muzee…? Soluția propusă era înființarea unei societăți culturale românești, cu întâlniri anuale în diferite localități transilvănene^[4]. Apelul a găsit sprijin în rândul intelectualilor români. Ioan Russu din Blaj, într-un răspuns din aprilie 1860, accentua importanța unei astfel de asociații pentru progresul cultural al poporului. Încurajat de reacții, Pușcariu revenea la începutul lunii mai cu un nou articol, în care contura un program juridic coerent și sugera denumirea de societate transilvană pentru literatura română și cultura poporului român^[5].

Contextul politic european a favorizat și el cristalizarea acestei inițiative. Înfrângerea Austriei habsburgice la Solferino și slăbirea absolutismului imperial, precum și constituirea statului român modern prin Unirea Principatelor în 1859, au determinat Viena să adopte o poziție mai flexibilă. Profitând de această conjunctură, fruntașii românilor transilvăneni au redactat la 10 mai 1860 o petiție semnată de 176 de cărturari, între care mitropolitul Alexandru Sterca Șuluțiu și episcopul Andrei Șaguna. Documentul, adresat guvernatorului Transilvaniei, solicita permisiunea organizării unei adunări consultative în vederea înființării unei societăți dedicate lărgirii culturii populare și înaintării literaturii cu puteri unite^[6]. Fiind membru al Senatului imperial din Viena, Andrei Șaguna a preluat rolul de intermediar între inițiatorii proiectului și autoritățile imperiale, contribuind decisiv la pașii care aveau să ducă la fondarea ASTREI.

Remove ads

Etapele înființării

Demersul înființării Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român a fost unul îndelungat, marcat de insistențe, refuzuri temporare și o constantă adaptare la cadrul politic al epocii. Petiția înaintată de Andrei Șaguna în 1860, deși redactată într-un limbaj „pipăit, umilit, respirator de lealitate”, a primit un răspuns negativ la 12 iulie 1860. Invocând legea reuniunilor din 26 noiembrie 1852, guvernatorul respingea cererea pe motiv că nu era însoțită de un proiect de statute care să definească scopul și planul viitoarei societăți. Totodată, el afirma că nu putea aproba constituirea „unei reuniuni exclusiv naționale”, care s-ar fi separat vădit de celelalte naționalități ale imperiului^[7].

În fața acestui refuz, Șaguna a decis să întocmească un proiect de statute cât mai îngrijit, astfel că, profitând de întrunirea unei comisii de filologie convocate la Viena, el i-a rugat pe Timotei Cipariu, George Barițiu și Ioan Pușcariu să redacteze fiecare câte un proiect de statut. Pe baza celor trei variante, Șaguna a alcătuit un nou proiect, pe care l-a înaintat guvernatorului împreună cu petiția din 4 decembrie 1860, subliniind caracterul loial și neexclusivist al asociației propuse — fapt evidențiat și în articolul care prevedea că membrii pot fi de „orice religie și nație”. La 31 ianuarie 1861, locotenența imperială a transmis în sfârșit un răspuns favorabil. Românii erau autorizați să înceapă pregătirile pentru înființarea unei reuniuni spre înaintarea literaturii și culturii poporului român, apoi spre pregătirea agriculturii și industriei, cu mențiunea ca statutele definitive să fie trimise spre aprobarea supremă. În consecință, Șaguna i-a convocat la Sibiu, între 9 și 11 martie 1861, pe semnatarii petiției din 10 mai 1860, pentru discutarea și adoptarea statutelor. Adunarea a votat fiecare paragraf în parte, iar doar pentru stabilirea numelui — Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român — dezbaterile au durat trei ore^[8]. Statutele asociației precizau principalul scop al acestui for cultural: înaintarea literaturii române și cultura poporului român în deosebitele ramuri prin studii, elaborare și editare de opuri, prin premii și stipendii pentru diferitele specialități de știință și arte și alte asemenea. Asociația va avea un președinte, un vicepreședinte, un secretar-prim, un secretar, un bibliotecar, și arhivar, un casier, un controlor - toți aleși pe trei ani^[9].

La 28 martie 1861, Șaguna a înaintat statutele aprobate către autoritățile imperiale, iar pe 6 septembrie a sosit și înalta aprobare. Aceasta permitea întemeierea Asociațiunii cu condiția ca activitatea ei să rămână strict în sfera „științifică”, ferită de implicarea în afacerile religioase și politice. Imediat după, la 23 octombrie/4 noiembrie 1861, Șaguna a adresat o „conchemare” tuturor „intelighenților națiunii”, invitându-i la inaugurarea și constituirea deplină a noii instituții. Adunarea de constituire a avut loc în clădirea Seminarului Teologic Ortodox din Sibiu. În cuvântarea inaugurală, episcopul Șaguna a caracterizat misiunea Asociațiunii ca fiind pe cât de nobilă, frumoasă și unică în felul său [...] pe atât de serioasă și grea, solicitând "o perseverență de fier și un sacrificiu din inimă'. Timotei Cipariu a completat viziunea, afirmând că odată cu întemeierea societății un reazim naționalității române se împlântă, menit să consolideze cultura și conștiința românească^[10].

Membrii fondatori au contribuit financiar — în total circa 5600 florini de la 212 susținători — iar donațiile notabile ale unor înalți prelați au confirmat sprijinul clerului: mitropolitul Sterca Șuluțiu și episcopul Șaguna au figurat printre cei mai generoși donatori, cu 2000, respectiv 1050 florini. În ședințele ulterioare, adunarea l-a ales pe Andrei Șaguna ca prim președinte, pe Timotei Cipariu ca vicepreședinte, iar pe George Barițiu drept secretar principal. Funcțiile administrative au fost completate de Antonie Veștemean, Antonie Bechnițiu și Visarion Roman. Primele hotărâri practice au vizat sprijinul pentru învățământ: acordarea de burse unor studenți lipsiți de mijloace și amenajarea unei camere în Seminarul diecezan ca punct de lucru al Asociațiunii. În cuvântul de încheiere, Șaguna a reunit motivațiile etice ale inițiativei: cultura, știința și arta sunt, în opinia sa, izvoare ale tăriei unui popor și garanții ale viitorului său^[11].

În urma acestor eforturi susținute și a negocierilor prudente cu autoritățile, în toamna anului 1861 s-a născut oficial ASTRA. Instituția a rezultat nu dintr-o izbucnire spontană, ci dintr-un lanț de demersuri juridice, intelectuale și financiare — o „naștere” pregătită de decenii de preocupare culturală și consolidată în momentul oportun, prin perseverență și compromisuri raționale.

Remove ads

Principalele coordonate ale activității ASTREI

Sub conducerea lui Andrei Șaguna

Sub conducerea episcopului Andrei Șaguna, Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român s-a afirmat ca reper al vieții culturale din Ardeal. În calitate de președinte, Șaguna a condus trei adunări generale și a participat activ la ședințele comitetului, implicându-se personal în distribuirea ajutoarelor pentru studenți și sprijinind cu resurse proprii tinerii harnici, indiferent de dificultățile financiare ale Asociațiunii.

Cea mai reprezentativă adunare generală condusă de Șaguna a avut loc la Brașov, la sfârșitul lui iulie 1862, și a fost însoțită de o expoziție de produse ale industriei naționale. La aceasta au participat peste 800 de membri. În discursul său, episcopul a subliniat importanța limbii și culturii naționale, afirmând că națiunea română urmărește, prin conservarea limbii și culturii, prosperitatea și întărirea vieții sale naționale. Într-un ton optimist și entuziast, Șaguna își exprima speranța că eforturile Asociațiunii vor genera rezultate vizibile în dezvoltarea literaturii, progresul școlilor, creșterea productivității satelor și orașelor românești și înflorirea agriculturii și industriei. Această adunare a marcat și implementarea unor măsuri concrete: premierea poetului Andrei Mureșanu, distribuirea unui total de 1.200 de florini pentru studenți, precum și alocarea de fonduri pentru tineri care doreau să învețe o meserie sau stenografia. Totodată, s-a decis înființarea inițială a trei secțiuni științifice: filologică, istorică și fizico-naturală.

În anii următori, capitalul Asociațiunii a crescut semnificativ - de la 5.600 de florini la constituire, până la peste 26.000 de florini în 1865. Adunările generale de la Blaj (1863), Hațeg (1864) și Abrud (1865) au fost conduse de vicepreședintele Timotei Cipariu. Ultima adunare generală condusă de Șaguna a avut loc la Alba Iulia, în 1865, când acesta a reiterat importanța perseverenței și a muncii organizate în promovarea culturii românești și protejarea identității naționale^[12].

Sub conducerea lui Vasile Ladislau Pop, Iacob Bologa, Timotei Cipariu

Între 1867-1875, sub conducerea lui Vasile Ladislau Pop, ASTRA a reușit să își consolideze locul în societate, lansând revista Transilvania, care a devenit principalul instrument de promovare a culturii și conștiinței naționale în rândul intelectualilor români. Pop a fost un lider pragmatic, conștient de limitele resurselor organizației: obiectivele ambițioase, cum ar fi înființarea unei catedre de literatură română la Universitatea din Viena sau deschiderea unui gimnaziu în Seini, nu au putut fi realizate, însă inițiativele mai accesibile au avut succes și au consolidat prestigiul ASTRA^[13].

Iacob Bologa a condus ASTRA între 1867 și 1877, într-un moment în care organizația se afla în plină expansiune. Sub conducerea sa, atenția s-a concentrat asupra creării de instituții educaționale și extinderii rețelei de filiale. Bologa a susținut finalizarea Școlii de fete cu internat, a cărei înființare a fost inițiată anterior, oferind astfel tinerei generații de românce acces la educație. În paralel, el a sprijinit revista Transilvania și a implicat cadre didactice și intelectuali locali în elaborarea de materiale culturale și științifice. Stilul său de conducere echilibrat și pragmatic a conferit stabilitate organizației și a pus bazele dezvoltării ulterioare a ASTRA^[14].

În perioada 1877–1887, Timotei Cipariu a preluat președinția, concentrându-se pe consolidarea structurii interne și pe continuitatea proiectelor educaționale. Cipariu a reorganizat filialele ASTRA, asigurând o mai bună coordonare și utilizare a resurselor. Sub conducerea sa, organizația a promovat cercetarea istorică, literară și etnografică, întărind rolul revistei Transilvania ca principal forum cultural al românilor transilvăneni. De asemenea, Cipariu a încurajat implicarea tineretului și a sprijinit studenți prin burse, creând o legătură între ASTRA și noile generații de intelectuali. Perioada sa a fost caracterizată de viziune strategică și eficiență administrativă, consolidând poziția ASTRA ca actor cultural de referință^[15].

Sub conducerea lui George Barițiu

George Barițiu a preluat conducerea ASTRA în 1887, continuând tradiția predecesorilor săi, dar aducând o viziune mai pragmatică și mai orientată spre rezultate concrete. În primii ani ai mandatului său, Barițiu și-a concentrat eforturile asupra dezvoltării infrastructurii culturale: filialele ASTRA din Sibiu, Brașov și Blaj au fost dotate cu biblioteci și colecții documentare, oferind acces la cărți și materiale educaționale pentru tineri și adulți, încurajând lectura și studiul istoriei și literaturii române.

Spre deosebire de predecesorii săi, Barițiu a accentuat legătura directă dintre ASTRA și comunitatea românească largă, considerând că educația și cultura trebuie să fie instrumente active de afirmare identitară. Una dintre realizările sale notabile a fost organizarea de expoziții naționale de artă și industrie românească, care ofereau publicului transilvănean posibilitatea de a descoperi realizările meșteșugarilor, artiștilor și inventatorilor români. Prin aceste manifestări, ASTRA devenea nu doar un promotor al culturii, ci și un veritabil spațiu de afirmare economică și socială. Barițiu a fost, de asemenea, un susținător fervent al publicațiilor și al cercetării istorice. Sub conducerea sa, revista „Transilvania” a continuat să publice studii de istorie, folclor, lingvistică și literatură, încurajând colaborarea între intelectuali din diverse provincii românești. Barițiu a sprijinit înființarea de biblioteci și colecții documentare în filiațiile locale ASTRA, contribuind la crearea unei infrastructuri culturale care să ofere acces la cunoaștere și să încurajeze instruirea autodidactă.

Un alt aspect central al activității sale a fost promovarea conferințelor și a întâlnirilor publice, unde se dezbăteau teme de educație, istorie și artă, implicând cadre didactice, preoți și intelectuali locali. Aceste reuniuni au transformat filiațiile ASTRA în centre vii de educație și conștientizare națională, stimulând implicarea tinerilor și mobilizarea comunităților pentru proiecte culturale și sociale. Barițiu a fost atent și la relațiile internaționale, menținând contacte cu organizații similare din Vechiul Regat și Basarabia, ceea ce a permis schimburi de idei și materiale culturale. În paralel, Barițiu a dezvoltat și relațiile externe ale ASTRA, colaborând cu organizații culturale din Vechiul Regat și Basarabia. Aceste schimburi de idei și materiale au întărit sentimentul de unitate națională și au permis consolidarea legăturilor culturale între românii din diferite provincii^[16].

Colaborarea cu alte societăți culturale

Relațiile Asociațiunii Transilvane cu alte societăți culturale românești s-au dezvoltat treptat și nu au avut, la început, un caracter constant. Contactele cu asociațiile din Arad, Maramureș și Bucovina au fost sporadice, generate mai ales de solicitările acestora sau de invitațiile transmise de ASTRA la propriile manifestări culturale. Deși nu își propusese inițial un rol de coordonare a societăților mai tinere, Asociațiunea a devenit, treptat, principalul centru al mișcării culturale românești din Transilvania. Un merit esențial al său a fost acela de a trezi interesul populației rurale pentru festivalurile culturale și pentru inițiativele educative. Odată cu extinderea activității, în sfera preocupărilor ASTREI au intrat și sprijinirea societăților de lectură ale tinerilor, reuniunile de învățători, ale meseriașilor sau ale femeilor, formând astfel o rețea culturală tot mai diversificată.

Cele mai consistente colaborări ale Asociațiunii au fost stabilite cu instituții din Vechiul Regat, în special cu Academia Română, Liga Culturală și Fundațiile întemeiate de Nicolae Iorga. Deosebit de importantă a fost legătura cu Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor, înființată la București în 1890, al cărei scop – păstrarea vie a solidarității românești – se armoniza cu idealurile ASTREI. Relațiile dintre cele două organizații s-au concretizat în vizite, schimburi de publicații, sprijin financiar și colaborări în proiecte ce vizau cultură populară, educație și tipărirea de ediții accesibile unui public larg. Un alt partener important a fost Societatea „Transilvania” din București, fondată în 1867, cu scopul sprijinirii studenților transilvăneni și al întăririi legăturilor dintre tinerii români studioși. ASTRA a susținut activitatea acestei societăți, contribuind la formarea unei generații unite de intelectuali transilvăneni.

Prin aceste colaborări, Asociațiunea a favorizat cunoașterea reciprocă dintre românii din diferitele provincii, cultivarea limbii române și menținerea vie a conștiinței naționale chiar și în comunitățile vulnerabile. A atenuat diferențele sociale și confesionale și a contribuit la consolidarea identității culturale românești, reflectând optimismul generațiilor de intelectuali care vedeau în cultură calea regenerării națiunii^[17].

Remove ads

ASTRA în secolul al XX-lea

Moartea lui George Barițiu, în 1893, a marcat încheierea unei etape fundamentale din istoria ASTREI, considerată perioada consolidării instituționale. Conducerea a fost preluată temporar de vicepreședintele I. Pușcariu, iar în 1894, adunarea generală de la Sebeș l-a ales președinte pe canonicul Ioan Micu Moldovan. Sub conducerea acestuia și a vicepreședintelui Pușcariu, Asociațiunea a traversat anii în care avea să intre într-o nouă fază – aceea a expansiunii cultural-naționale.

În 1901, președinția a fost încredințată lui Alexandru Mocsonyi, iar vicepreședinte a devenit Iosif Sterca-Șuluțiu. Din 1904, Șuluțiu a preluat funcția de președinte, fiind secondat de profesorul brașovean și academicianul Andrei Bârseanu. În paralel, apar schimbări importante în secretariat: după Ioan Popescu, prim-secretariatul este ocupat succesiv de Zaharia Boiu, apoi de Cornel Diaconovici (1895–1906), iar ulterior de Octavian Goga. Postul de secretar II trece, la rândul său, prin mâinile unor intelectuali importanți – între care Amos Frâncu, Ioan Pop-Reteganul, Vasile Bologa sau Octavian Tăslăuanu.

La nivel instituțional, începutul secolului marchează un moment decisiv: în 1895, guvernul maghiar impune modificarea statutelor și eliminarea termenului „transilvană” din titulatura Asociațiunii. Acceptarea acestei schimbări i-a permis ASTREI, din 1896, să-și extindă oficial activitatea dincolo de granițele Transilvaniei. Astfel, adunarea generală din 1896 s-a organizat pentru prima dată la Lugoj, eveniment interpretat de contemporani ca o deschidere simbolică spre românii din întreg spațiul bănățean și un pas important în afirmarea solidarității culturale naționale. Această deschidere a fost urmată de o serie de adunări generale organizate în orașe din Banat, Crișana și Maramureș – Beiuș (1898), Băile Herculane (1900), Oravița (1902), Baia Mare (1903), Timișoara (1904), Șimleu Silvaniei (1908).

Pretutindeni, ASTRA găsește sprijin și receptivitate, activitatea sa contribuind la revitalizarea culturală a comunităților rurale și urbane românești. Prin conferințe, biblioteci, publicații populare și acțiuni de mobilizare culturală, Asociațiunea urmărea trezirea conștiinței naționale și afirmarea identității românești pe baze culturale.

La început de secol XX, ASTRA devenise astfel o instituție matură, capabilă să coaguleze energiile culturale ale românilor din toate provinciile istorice, orientându-le spre educație, coeziune și modernizare culturală.

Jubileul ASTREI din 1911

Anul 1911 a marcat împlinirea a cincizeci de ani de la înființarea ASTREI, moment perceput încă din vremea lui Timotei Cipariu ca omagiere a unei instituții considerate un răzim al naționalității române. Pregătirile pentru jubileu au început cu câțiva ani înainte, pe fondul unui climat de mobilizare culturală și civică în rândul elitei românești din Transilvania. În 1908–1909, ASTRA a organizat comemorări majore, dedicate revoluției de la 1848 și centenarului lui Andrei Șaguna, iar liderii politici români – între care Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod și Aurel Vlad – susțineau mari adunări populare privind reforma electorală și drepturile politice ale românilor. În paralel, intelectualii din Blaj au lansat inițiativa găzduirii jubileului din 1911, propunere acceptată de Comitetul central al ASTREI. Sub conducerea tânărului avocat Iuliu Maniu, președinte al despărțământului blăjean, s-a constituit o structură complexă de organizare, cu comisiuni specializate, implicând profesori, clerici, meseriași și țărani. Programul jubiliar, stabilit prin numeroase consfătuiri, includea expoziții istorico-culturale, un vast conduct etnografic, concerte, reprezentații teatrale, banchete și manifestări populare.

Prezența lui Aurel Vlaicu la serbările jubiliare ale ASTREI din 1911 a reprezentat unul dintre momentele simbolice ale evenimentului, perceput de contemporani drept o încununare a aspirațiilor culturale și tehnice ale românilor transilvăneni. Cu puțin timp înainte de festivități, Vlaicu a vizitat Blajul însoțit de Octavian Goga, stârnind un entuziasm considerabil. Presa vremii sublinia faptul că aviatorul, „fiul Ardealului”, aducea cu el nu doar prestigiul succeselor obținute la București, ci și sentimentul unei biruințe colective, ca exponent al ingeniozității și perseverenței românești, zborul său fiind perceput drept o „coroană de învingere” a strădaniilor culturale ale întregului neam^[18].

Momentul culminant s-a desfășurat în a doua zi a serbărilor, când Vlaicu a executat, în fața a aproximativ 30.000 de oameni adunați pe Câmpia Libertății, un zbor demonstrativ cu cel mai nou aparat construit după propriul său sistem. Avionul – un monoplan ușor, de 11 metri lungime și 190 de kilograme – fusese transportat cu trenul și pregătit minuțios în dimineața evenimentului. Descrierile oferite de martori, între care Octavian C. Tăslăuanu, surprind tensiunea și emoția mulțimii, care urmărea în tăcere pornirea motorului, apoi desprinderea lină a aparatului de la sol. Zborul, executat în cercuri largi deasupra colinelor, a fost perceput ca o „apoteoză” a serbărilor, un triumf al științei românești proiectat într-un spațiu încărcat de semnificații istorice, același pe care se întruniseră revoluționarii de la 1848^[19].

Serbările jubiliare, desfășurate la Blaj între 28 și 30 august 1911, au avut o amploare fără precedent în istoria culturală a românilor ardeleni. Prezența tuturor episcopilor celor două biserici românești, alături de mari intelectuali precum Coșbuc, Caragiale sau Iorga, a conferit manifestărilor o dimensiune simbolică excepțională. Mii de participanți au sosit din toate părțile Transilvaniei, iar expozițiile istorice, economice și etnografice, corurile lui Iacob Mureșianu, lansarea „Imnului Astrei” și spectacolele teatrale cu actori ai Teatrului Național din București au subliniat nivelul maturității culturale atinse de Asociațiune. Atmosfera generală, surprinsă elogios de presa vremii, a fost una de solidaritate și fraternitate națională, jubileul fiind perceput drept o „răscruce istorică” în afirmarea culturii românești^[20].

Astra după 1918

După Marea Unire, ASTRA intră într-o perioadă de reorganizare și extindere, în care misiunea sa culturală capătă noi dimensiuni. În același timp, Asociațiunea s-a confruntat cu dificultăți interne, între care s-a numărat și politizarea parțială a vieții sale instituționale. Totuși, personalități precum Onisifor Ghibu și Octavian Goga au continuat să susțină vocația panromânească a ASTREI, subliniind că aceasta nu fusese niciodată o instituție strict regională, ci una dedicată tuturor românilor^[21].

Un moment definitoriu al extinderii activității culturale a fost fondarea ASTREI în Basarabia. Onisifor Ghibu, implicat în reorganizarea vieții culturale și politice basarabene, a colaborat cu Vasile Goldiș pentru înființarea noii filiale. Inaugurarea oficială, desfășurată la Chișinău între 30 octombrie și 2 noiembrie 1926, a inclus inaugurarea localului ASTREI, lansarea săptămânalului „Cuvântul Moldovenesc”, organizarea secțiunilor științifice și literare, precum și prezentarea proiectului viitoarei Universități din Chișinău și a fondului pentru Palatul Cultural. Filiala basarabeană a ASTREI a inclus mai multe personalități ale provinciei, precum Pantelimon Halippa, Gherman Pântea, Vasile Ghenzul, Ștefan Bulat și Gurie Grosu, iar președintele ei a fost, între 1927–1936, politicianul național-țărănist Ion Pelivan^[22]. Asociația a avut sediul la Chișinău și filiale în Tighina și Cetatea Albă^[22].

În aceeași perioadă, Iuliu Moldovan a formulat o viziune coerentă asupra rolului societăților culturale în România interbelică. El considera că educația maselor trebuie să rămână, în primul rând, rezultatul inițiativei autonome, private, statul având doar funcția de sprijin și coordonare. Moldovan pleda pentru existența unor societăți culturale provinciale puternice, după modelul ASTREI, unite printr-un organism național de coordonare, dar neuniformizate^[23]. În timpul președinției lui Iuliu Moldovan a avut loc la Blaj, în ziua de 20 septembrie 1936, Congresul General al Astrei, cu ocazia aniversării a 75 de ani de existență, la care au participat Regele Carol al II-lea al României și principele moștenitor Mihai I al României.

În anul 1947 au fost aleși în fruntea Asociațiunii episcopul ortodox Nicolae Popoviciu al Oradiei și vicarul greco-catolic Pompeiu Onofreiu de la Sibiu. Aceștia s-au opus inițiativei de includere a ASTREI în ARLUS. În 1948, instaurarea regimului comunist a pus capăt activității tuturor societăților culturale tradiționale, inclusiv celei a ASTREI, întrerupând brutal o tradiție instituțională de aproape un secol^[24].

După o perioadă de furie, de distrugere a multora dintre realizările Astrei (1948 - 1960) și, în general, a culturii naționale, încet - într-o formă mai mult sau mai puțin mascată - s-a putut discuta despre reînvierea spiritului Asociațiunii. Au început să se întocmească lucrări de grad, să se publice materiale despre activitatea Asociațiunii și chiar să se vorbească despre însemnătatea ei în istoria românilor. Cercetătorii Vasile Curticăpeanu, Victor Grecu, Matei Pamfil, Paul Abrudan, Mircea Avram, Dan Mârza și alții au început să pună în valoare bogăția spirituală a ASTREI. În 1965 la Târgu Lăpuș s-a reînființat Astra Lăpușneanu de către cărturarul Valentin Biltz^[25]. Între 29–31 august 1986 la Sibiu și Săliște a avut loc Sesiunea „125 de ani de la înființarea Astrei“, cu participarea lui Radu Voinea, președintele Academiei Române, și a mitropolitului Antonie Plămădeală.

După Revoluția Română din 1989, la începutul anului 1990, vechii astriști și intelectualii mai tineri care cunoșteau activitatea Astrei, au reactivat asociația. În aprilie 1990 a avut loc la Sibiu prima adunare generală după 47 de ani. Cu acest prilej a fost ales ca președinte al Astrei Preot Prof. Univ. Dr. Dumitru Abrudan. Cu blândețea și înțelepciunea sa, în cei doi ani de președinție, a contribuit la refacerea prestigiului Astrei în noile condiții de lucru^[25].

Actualmente, ASTRA are răspândite atât în țară, cât și în afara granițelor peste 70 de despărțăminte (filiale), între care cele mai active sunt: Despărțământul "Mihail Kogălniceanu" din Iași, Despărțământul "Timotei Cipariu" din Blaj, Despărțământul "Dr. Teodor Mihali" din Dej, despărțămintele din Năsăud, Șomcuta Mare, Tighina, Carei, Sebeș, Reghin, Codlea etc.

Remove ads

Publicațiile ASTREI

Transilvania - editată la Brașov (1 ianuarie 1868 - 15 decembrie 1878) și la Sibiu (1 ianuarie 1881 - 1946), cu unele întreruperi (în prezent apare la Sibiu);
Analele Societății Academice Române - publicație de prestigiu în istoria științei și a culturii românești. Apare la București în 1868, în volume anuale care cuprindeau rapoartele sesiunilor, comunicările și conferințele ținute de Academie, alegerile colectivelor de conducere, premierile anuale;