cercui

română

Etimologie

Din cerc + sufixul -ui.

Pronunție

• AFI: /ʧer.ku'i/

Verb

Conjugarea verbului cercui
Infinitiv	a cercui
Indicativ prezent pers. 1 sg.	cercuiesc
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să cercuiască
Participiu	cercuit
Conjugare	IV

1. (v.tranz.) a lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta.
2. (v.tranz.) (fig.) (de obicei în concurență cu încercui) a cuprinde ca într-un cerc; a înconjura.
3. (v.tranz.) (fig.) a limita, a mărgini.
4. (v.intranz.) a se așeza în formă de cerc.

Cuvinte derivate

• cercuială
• cercuire
• cercuit
• cercuitor

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• cecuri
• ciurec
• cuceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online