clientă

română

Etimologie

Din client.

Pronunție

• AFI: /kli'en.tə/

Substantiv

Declinarea substantivului clientă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	clientă	cliente
Articulat	clienta	clientele
Genitiv-Dativ	clientei	clientelor
Vocativ	cliento	clientelor

1. persoană care cumpără (regulat) de la un magazin, consumă ceva într-un local public etc., considerată în raport cu persoana sau întreprinderea de la care cumpără, consumă etc.; mușteriu.
2. persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele, unui medic pentru a-și îngrijii sănătatea etc., considerată în raport cu aceștia.
3. (în antichitatea romană) plebee fără drepturi depline, dependentă de un patrician și protejată de acesta.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• călinet
• centila
• clanței
• clatine
• clintea
• încalțe

Referințe

• DEX '98 via DEX online