client

română

Etimologie

Din franceză client < latină cliens, clientis.

Pronunție

• AFI: /kli'ent/

Substantiv

Declinarea substantivului client
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	client	clienți
Articulat	clientul	clienții
Genitiv-Dativ	clientului	clienților
Vocativ	clientule	clienților

1. persoană care cumpără (regulat) de la un magazin, consumă ceva într-un local public etc., considerată în raport cu persoana sau întreprinderea de la care cumpără, consumă etc.; mușteriu.
2. persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele, unui medic pentru a-și îngrijii sănătatea etc., considerată în raport cu aceștia.
3. (în antichitatea romană) plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician și protejat de acesta.

Cuvinte derivate

• clientelar
• clientă

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• centil

Referințe

• DEX '98 via DEX online