edict

română

Etimologie

Din latină edictum, germană Edikt.

Pronunție

• AFI: /e'dikt/

Substantiv

Declinarea substantivului edict
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	edict	edicte
Articulat	edictul	edictele
Genitiv-Dativ	edictului	edictelor
Vocativ	edictule	edictelor

1. (în roma antică) act prin care un magistrat făcea cunoscute normele de drept și formele juridice aplicate în timpul magistraturii lui.
2. (în antichitate și în evul mediu) decret important cu caracter normativ dat de un monarh sau de o autoritate bisericească superioară cu privire la o anumită problemă.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online