imputa

Vezi și : impută, împută

română

Etimologie

Din latină imputāre.

Pronunție

• AFI: /im.puˈta/

Verb

Conjugarea verbului (se) imputa
Infinitiv	a (se) imputa
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) imput
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) impute
Participiu	imputat
Conjugare	I

1. (v.tranz. și refl. impers.) a (i se) reproșa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile.
2. a face pe cineva răspunzător de o pagubă adusă unei instituții, întreprinderi (unde lucrează), obligându-l la despăgubiri.

Sinonime

• 1: reproșa

Cuvinte derivate

• imputabil
• imputabilitate
• imputare
• imputat
• imputație, imputațiune

Paronime

• împuta

Traduceri

a(-și) reproșa purtări, fapte reprobabile

catalană: imputar (català) cehă: přičítat (čeština) coreeană: 돌리다 (한국어) (dollida) engleză: impute (English) esperanto: imputi (Esperanto) estoniană: omistama (eesti) finlandeză: lukea syyksi (suomi), syyttää (suomi) franceză: imputer (français) germană: beimessen (Deutsch), zuschreiben (Deutsch), zurechnen (Deutsch) greacă: καταλογίζω (Ελληνικά) (katalogízo)

italiană: imputare (italiano) latină: imputare (Latina) neerlandeză: aanwrijven (Nederlands) poloneză: przypisać (polski) portugheză: imputar (português) rusă: вменять (русский) (vmenjat') spaniolă: imputar (español) suedeză: tillskriva (svenska) turcă: isnat etmek (Türkçe), atfetmek (Türkçe), hamletmek (Türkçe)

Etimologie

Din imputa.

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru imputa.

Referințe

• DEX online