insulta

Vezi și : insultă, insultá

română

Etimologie

Din franceză insulter < latină insultare.

Pronunție

• AFI: /in.sulˈta/

Verb

Conjugarea verbului insulta
Infinitiv	a insulta
Indicativ prezent pers. 1 sg.	insult
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să insulte
Participiu	insultat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni.

Sinonime

• jigni, ofensa, ultragia, vexa

Cuvinte derivate

• insultare
• insultat
• insultă
• insultător

Traduceri

a ofensa

afrikaans: beledig (Afrikaans) catalană: insultar (català) daneză: fornærme (dansk) engleză: insult (English) esperanto: insulti (Esperanto) franceză: insulter (français) friziană: rache (Frysk) germană: beleidigen (Deutsch), insultieren (Deutsch) (rar)

islandeză: skamma (íslenska) italiană: insultare (italiano) neerlandeză: beledigen (Nederlands) portugheză: insultar (português) rusă: бранить (русский) spaniolă: insultar (español) suedeză: förolämpa (svenska) turcă: tahkir etmek (Türkçe)

Etimologie

Din insulta.

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru insulta.

Etimologie

Din insultă.

Pronunție

• AFI: /inˈsul.ta/

Substantiv

1. forma de singular articulat pentru insultă.

Referințe

• DEX online

---

franceză

(français)

Etimologie

Derivat din insulter

Pronunție

• AFI: /ɛ̃.syl.ta/

Verb

insulta

1. forma de persoana a III-a singular la trecut simplu pentru insulter

   română: el/ea insulta

---

italiană

(italiano)

Etimologie

Derivat din insultare.

Pronunție

• AFI: /in'sulta/

Verb

insulta

1. forma de persoana a III-a singular la indicativ prezent pentru insultare.

   română: el/ea insultă

2. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru insultare.

   română: insultă!