magnet

română

Etimologie

Din neogreacă maghnitis.

Pronunție

• AFI: /maɡˈnet/

Substantiv

Declinarea substantivului magnet
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	magnet	magneți
Articulat	magnetul	magneții
Genitiv-Dativ	magnetului	magneților
Vocativ	'	'

1. corp metalic, care are proprietatea de a atrage fierul și de a acționa asupra altor corpuri cu proprietăți asemănătoare.

Traduceri

Traduceri

engleză: magnet (English) esperanto: magneto (Esperanto) finlandeză: magneetti (suomi) franceză: aimant (français) m., magnet (français) m.

germană: Magnet (Deutsch) m. islandeză: segull (íslenska) m. neerlandeză: magneet (Nederlands) f.