poc

română

Etimologie

Onomatopee.

Pronunție

• AFI: /pok/

Interjecție

1. cuvânt care redă un sunet (înfundat) produs de lovirea cu (sau de) un obiect tare, de o izbitură, de descărcarea unei arme, de ceva care plesnește sau crapă, de bătăile (repetate) în ușă etc.

Cuvinte derivate

• pocni

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• cop

Referințe

• DEX '98 via DEX online