ruca

română

Etimologie

Inevitabil de origine arabă.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

Declinarea substantivului ruca
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	ruca	rucale
Articulat	rucaua	rucalele
Genitiv-Dativ	rucalei	rucalelor
Vocativ	-	-

1. (înv.) cerere, petiție.

Sinonime

• plângere, reclamație

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX online

---

catalană

(català)

Etimologie

Din ruc („măgar, asin”).

Pronunție

• (occidental) AFI: /ˈru.ka/
• (oriental) AFI: /ˈru.kə/

Substantiv

ruca f., ruques pl.

1. (zool.) echivalent feminin pentru ruc; măgăriță, măgăreață, asină
2. (fig.) mahalagioaică, mahalagiță, țață

Sinonime

• 1: (zool.) somera

Cuvinte apropiate

• ruc
• rucada

Etimologie

Din latină ērūca („varietate de varză”).

Substantiv

ruca f., ruques pl.

1. (bot.) rucolă, ruchetă, aragulă
2. (la pl.) un fir de păr pe ceafă

Cuvinte compuse

• ruca pudenta

Expresii

• no tenir ruques
• tenir poques ruques

Referințe

• Institut d'Estudis Catalans
• Viccionari
• Wiktionary

---

italiană

(italiano)

Etimologie

Din latină ērūca („varietate de varză”).

Pronunție

• AFI: /ˈru.ka/

Substantiv

ruca f., ruche pl.

1. (înv.; bot.) rucolă, ruchetă, aragulă

Sinonime

• (bot.) ruchetta, rucola

Referințe

• Treccani.it
• Wiktionary