Etimologie populară
From Wikipedia, the free encyclopedia
În lingvistică, etimologia populară este un fenomen prin care vorbitorul modifică un cuvânt sau un grup de cuvinte necunoscut pentru el (de obicei recent intrat în limbă), sub influența altui cuvânt sau grup de la care crede că provine, din cauza unei asemănări de formă, de sens sau a altei asocieri [1][2][3][4][5][6][7][8].
Etimologia populară este cauzată de necunoașterea originii cuvântului afectat de ea, ceea ce este normal la majoritatea vorbitorilor, dar și de necunoașterea formei pe care o are cuvântul în varietatea standard a limbii, în cazul limbilor care au o asemenea varietate[1]. Totodată, pornește din nevoia de a lămuri sensul cuvântului respectiv, de a-l face motivat, transparent[2][4][9].
La unii autori, etimologia populară apare ca unul din procedeele de formare a cuvintelor[8]. În starea actuală a limbilor care au varietate standard, este un fenomen individual ce are ca urmare cuvinte în constrast cu variantele standard ale lor, dar în istoria limbii, unele cuvinte astfel formate se generalizează cu timpul și se impun, ajungând să fie standard. Un exemplu în limba română este sunătoare (nume de plantă medicinală), din cuvântul latinesc *sanatoria[10] (cu radicalul lui sanus „sănătos”), care s-a identificat ca formă cu femininul lui sunător[2][11]. Pentru etimologia cuvintelor de acest fel se folosește uneori sintagma „etimologie încrucișată”, în contrast cu etimologia populară ca eroare individuală[12].
Există și deformări conștiente, intenționate ale unor cuvinte, cu scop umoristic. În limba maghiară, de exemplu, se amintește în lucrări de lingvistică, printre altele, ugrómókus (literal „veveriță săritoare”) de la agronómus „agronom”[8]. În literatură se găsesc exemple de etimologii populare folosite conștient de autori pentru caracterizarea personajelor, ex. „renumerație după buget”[13] (Ion Luca Caragiale)[1].
Etimologia populară funcționează de cele mai multe ori prin ceea ce se numește „atracție paronimică”, adică asemănarea de formă a cuvântului necunoscut cu cuvântul din care se presupune greșit că provine[2][14][7]. Din punct de vedere fonetic este vorba de o așa-numită „contaminare” între formele celor două cuvinte[15].