Stelarea finală a icosaedrului
stelarea extremă a icosaedrului / From Wikipedia, the free encyclopedia
În geometrie stelarea finală sau completă a icosaedrului[1][2] este numită stelarea „finală” sau „completă” deoarece cuprinde toate celulele din diagrama de stelare a icosaedrului. Adică, fiecare trei plane ale fețelor nucleului icosaedric se intersectează fie într-un vârf al acestui poliedru, fie în interiorul său.
Mai multe informații Descriere, Tip ...
Stelarea finală a icosaedrului | |
Două proiecții ortogonale simetrice (model 3D) | |
Descriere | |
---|---|
Tip | poliedru stelat |
Fețe | 20 (eneagrame 9/4) |
Laturi (muchii) | 90 (30 scurte, 60 lungi) |
Vârfuri | 60 |
χ | −10 |
Configurația vârfului | 33 |
Grup de simetrie | Ih, [5,3], (*532) |
Volum | ≈411,25 a3 (a = latura scurtă) |
Poliedru dual | Marele hexacontaedru triunghiular nobil |
Proprietăți | neconvex, tranzitiv pe vârfuri și pe fețe |
Figura vârfului | |
Închide
În clasificarea Wenninger acest poliedru este a șaptesprezecea stelare a icosaedrului și are indicele W42.
Ca figură geometrică are două interpretări:
- Ca poliedru stelat neregulat cu 20 de fețe identice eneagramice 9/4, 90 de muchii, 60 de vârfuri.
- Ca poliedru stea cu 180 de fețe triunghiulare (60 isoscele, 120 scalene), 270 de laturi și 92 de vârfuri. Această interpretare este utilă pentru construcția modelului fizic al poliedrului.