Aurel Cosma

Aurel Cosma (n. 26 septembrie S.V. 13 septembrie 1867, Beregsău Mare – d. 31 iulie 1931, Timișoara) a fost un deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.

Aurel Cosma
Date personale
Născut	26 septembrie 1867(1867-09-26) [1] Beregsău Mare[1] Austro-Ungaria, (astăzi România)
Decedat	31 iulie 1931 (63 de ani) [1] Timișoara[1]
Părinți	Damaschin și Maria (n. Panaiot)
Căsătorit cu	Lucia (n. Cosma)[1]
Cetățenie	Austro-Ungaria,  România
Etnie	română
Religie	ortodoxă[1]
Ocupație	avocat politician
Limbi vorbite	limba română
Prefect al județului Timiș-Torontal
În funcție 27 iulie 1919[2][3] – 4 aprilie 1920[2][3]
Ministru al Lucrărilor Publice
În funcție 24 ianuarie 1922 – 30 octombrie 1923
Premii	Ordinul Național Steaua României[1][4] Ordinul „Coroana României”[1][4] Ordinul „Ferdinand I”[1][4] Meritul comercial și industrial[1][4] Ordinul Sfântul Sava[1][4] Ordinul Polonia Restituta[1][4] Ordinul Phoenix (Grecia)[1][4] Ordinul Sfântului Mormânt[1][4]
Partid politic	PNR, PNL
Rezidență	Timișoara
Alma mater	Universitatea „Eötvös Loránd” din Budapesta
Cunoscut pentru	artizan al unirii Banatului cu România
Profesie	avocat[1]
Modifică date / text

Date biografice

A fost un avocat și om politic, președinte al Partidului Național Român și al Consiliului Național Român din Timișoara, membru al Marelui Sfat Național Român, primul prefect al județului Timiș-Torontal după alipirea Banatului la România, deputat, senator și ministru al Lucrărilor Publice.

Studii

Aurel Cosma s-a născut ca fiu al învățătorului Damaschin (1844–1915) și al Mariei Panaiot. A urmat școala primară la Topolovățu Mare, unde tatăl său fusese mutat și — deoarece, pentru a putea urma liceul trebuia să termine școala generală la o școală de stat — la Școala Maghiară din Fabric. Gimnaziul și liceul l-a făcut la Liceul Piarist din Timișoara, luându-și bacalaureatul în 1888. În continuare, beneficiind de o semibursă (150 florini) „Emanuil Gojdu”, a urmat dreptul, inițial la Debrețin, apoi la Universitatea din Budapesta, unde la 28 aprilie 1894 a obținut titlul de doctor în științe juridice și în științe de stat cu teza Pedeapsa cu moartea. Timp de un an, între 1890–1891 și-a făcut stagiul militar la Școala de Artilerie de la Sibiu.^[1][5] În timpul studiilor a avut un rol important în distribuirea documentului Cestiunea română din Transilvania și Ungaria, interzis de autorități.^[6]

La 23 septembrie 1894 s-a căsătorit cu Lucia, una din fiicele lui Partenie Cosma.^[1]

Activitate profesională

Stagiatura și-o face în birourile de avocatură ale lui Pavel Rotariu și Emanuil Ungurianu. Examenul de avocat („cenzura”) îl trece la 16 aprilie 1896, iar din 7 mai face parte din Camerei Avocaților Timișoara.^[1][5] La 7 februarie 1921 adunarea generală a membrilor a hotărât transformarea Camerei Avocaților în barou. Cu acea ocazie a fost ales primul decan al baroului în persoana avocatului Aurel Cosma.^[7] A profesat avocatura până la moarte.^[1]

Activitate politică

Ca avocat, a scris în gazetele vremii numeroase articole politice^[1] și a colaborat la partea de jurisprudență din Enciclopedia Română.^[1][8][9] A fost membru fondator al Școalei Politehnice și a propus înființarea în Timișoara a unei Academii Comerciale. De asemenea, a sprijinit Biserica, fiind mereu deputat sinodal al diecezei Aradului.^[1]

Din 1902 a fost președintele Partidului Național Român din Timișoara, însă nu și deputat în Dieta Ungariei, înainte de 1904 respectând doctrina de pasivitate a partidului.^[1]

În timpul Primului Război Mondial a fost căpitan în armata austro-ungară, iar la sfârșitul războiului era comandantul lagărului de prizonieri din Timișoara. La 31 octombrie 1918, odată cu proclamarea Republicii Bănățene, în calitate de comandant a organizat Consiliul Militar Român din Timișoara și Garda Națională Românească. Tot atunci a organizat Consiliului Național Român din Timișoara, el fiind ales președinte. În calitate de conducător de facto al Banatului este ales în Marele Sfat Național Român.^[1]

La 17 noiembrie 1918 armata sârbă a ocupat Timișoara — revendicând întreg Banatul — și desființând organizațiile românești. Deși ocupanții au încercat să împiedice delegații din Banat să participe la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, totuși, delegația, al cărei șef era Aurel Cosma, s-a dus și a cerut unirea Banatului cu România.^[1][5]

La 27 iulie 1919 ultimele unități ale armatei sârbe s-au retras, iar comandantul trupelor franceze care preluaseră Banatul, generalul Charles de Tournadre l-a numit prefect pe Aurel Cosma.^{[2][3][10][11]} Deși guvernul Averescu după venirea la putere în 13 martie 1920 l-a confirmat în mod excepțional ca prefect al județului (guvernul înlăturase toți ceilalți funcționari membri ai PNR), la 4 aprilie Aurel Cosma și-a dat demisia și a organizat filiala din Banat a Partidului Național Liberal, fiind președintele ei. În perioada 24 ianuarie 1922 – 30 octombrie 1923 a fost ministru al Lucrărilor Publice în guvernul Brătianu.^[1][5] În 1927 este ales deputat din partea județului Timiș-Torontal, iar în primăvara anului 1931 senator.^[1]

Decorații și onoruri

• Ordinul Național Steaua României, Comandor;^[1][4]
• Ordinul „Coroana României”, Mare Cruce;^[1][4]
• Ordinul „Ferdinand I”, Comandor;^[1][4]
• Ordinul Sfântul Sava (en), Mare Cruce;^[1][4]
• Ordinul Polonia Restituta, Mare Cruce;^[1][4]
• Ordinul Phoenix (en), Mare Cruce;^[1][4]
• Ordinul Sfântului Mormânt, Mare Ofițer;^[1][4]
• Medalia „Meritul comercial și industrial”, clasa I;^[1][4]
• Cetățean de onoare al orașului Timișoara;^[1][4][5]
• Bust pe Aleea Personalităților, inaugurat la 3 august 2009;^[12][13]
• O stradă din Timișoara îi poartă numele.^[14]