disgrace

Vezi și : disgrâce

engleză

(English)

Etimologie

Din franceza medie disgracier, confer italiană disgrazia.

Pronunție

• AFI: /dɪs'ɡɹeɪs/

Substantiv

disgrace, pl. disgraces

1. dizgrație
2. rușine

   He's an utter disgrace!

3. ocară, umilire, înfruntare, defăimare, jignire
4. (înv.) discreditare

Sinonime

• 2: shame
• 4: disfavour

Antonime

• grace

Cuvinte derivate

• disgraceful
• disgraceless

Verb

Conjugarea verbului to disgrace
Infinitiv	to disgrace
Prezent simplu pers. 3 sg.	disgraces
Trecut simplu	disgraced
Participiu trecut	disgraced
Participiu prezent	disgracing

1. a dizgrația

Referințe

• Dictionary.com
• Wiktionary