refuza

română

Etimologie

Din franceză refuser.

Pronunție

• AFI: /re.fuˈza/

Verb

Conjugarea verbului refuza
Infinitiv	a refuza
Indicativ prezent pers. 1 sg.	refuz
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să refuze
Participiu	refuzat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a respinge (ceva sau pe cineva), a nu accepta, a nu primi ceva ce ți se oferă.
2. (v.tranz.) a nu da ceva ce ți se cere, a nu consimți la ceva, a nu voi să faci ceva.
3. (v.tranz.) (construit cu dativul) a se priva de ceva, a renunța la ceva.

Cuvinte derivate

• refuzare

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• frezau

Referințe

• DEX '98 via DEX online