respinge

română

Etimologie

Din italiană respingere.

Pronunție

• AFI: /resˈpin.ʤe/

Verb

Conjugarea verbului respinge
Infinitiv	a respinge
Indicativ prezent pers. 1 sg.	resping
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să respingă
Participiu	respins
Conjugare	III

1. (v.tranz.) a refuza, a nu admite, a nu accepta.
2. a îndepărta de la sine, a da la o parte.

   L-a respins la examen.

3. a arunca înapoi.

   Îl respinge pe inamic din țară.

4. a ține piept unui atac armat, a sili pe dușman să se retragă.
5. (fig.) a înăbuși un sentiment, o pornire.

Sinonime

• 1: refuza, recuza, repudia, dezaproba
• 2: lăsa, (fig.) trânti
• 3: alunga, goni, izgoni, (fig. înv.) împinge

Antonime

• accepta, admite, adopta, aproba, atrage, consimți, primi, susține

Cuvinte derivate

• respingător
• respingere
• respins

Traduceri

a împinge înapoi; a îndepărta, a alunga

daneză: afvise (dansk) engleză: rebut (English), reject (English) franceză: rebuter (français), repousser (français), rejeter (français) germană: ablehnen (Deutsch), zurückweisen (Deutsch)

italiană: respingere (italiano) poloneză: odrzucać (polski) suedeză: avvisa (svenska) turcă: reddetmek (Türkçe)

Etimologie

Din respinge.

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru respinge.
2. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru respinge.

Referințe

• DEX online