spurca

Vezi și : spurcă

română

Etimologie

Din latină spurcare.

Pronunție

• AFI: /spurˈka/

Verb

Conjugarea verbului spurca
Infinitiv	a spurca
Indicativ prezent pers. 1 sg.	spurc
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să spurce
Participiu	spurcat
Conjugare	I

1. (v.tranz. și refl.) (pop.) a (se) murdări, a (se) mânji.
2. (v.refl.) a-și evacua excrementele sau urina.
3. (v.tranz.) (fig.) a pângări, a profana, a necinsti.
4. (v.tranz.) (fig.) a înjura.
5. (v.tranz.) a atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică.
6. (v.refl.) (în practicile religioase creștine) a mânca de dulce în timpul postului.
7. (v.refl.) (fig.) a se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci.

Cuvinte derivate

• spurcare
• spurcat
• spurcăciune

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Din spurca.

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru spurca.

Referințe

• DEX '98 via DEX online