subordonare

română

Etimologie

Din a subordona.

Pronunție

• AFI: /sub.or.do'na.re/

Substantiv

Declinarea substantivului subordonare
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	subordonare	subordonări
Articulat	subordonarea	subordonările
Genitiv-Dativ	subordonării	subordonărilor
Vocativ	subordonare	subordonărilor

1. acțiunea de a subordona și rezultatul ei; dependență.
2. (log.) raport de concordanță între două noțiuni, de la noțiunea subordonată speciei la noțiunea gen.
3. raport sintactic între două elemente lingvistice (cuvinte, construcții, propoziții), dintre care unul depinde din punct de vedere gramatical de celălalt.
4. raport de ierarhie între organele puterii de stat sau între cele ale administrației de stat, ori între acestea și organele puterii care le-au ales, în temeiul căruia organul superior îndrumează și controlează activitatea organului inferior.

Cuvinte derivate

• insubordonare

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online