tipic

română

Etimologie

Din slavă (veche) tipikŭ.

Pronunție

• AFI: /'ti.pik/

Substantiv

Declinarea substantivului tipic
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	tipic	tipicuri
Articulat	tipicul	tipicurile
Genitiv-Dativ	tipicului	tipicurilor
Vocativ	tipicule	tipicurilor

1. formulă obișnuită, stereotipă; obicei, tradiție, normă, regulă.
2. carte care cuprinde ansamblul regulilor după care se oficiază slujbele religioase; normă, regulă pentru oficierea serviciului divin.

Cuvinte derivate

• tipicar

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Din franceză typique < latină typicus.

Adjectiv

Declinarea adjectivului tipic
	Singular	Plural
Masculin	tipic	tipici
Feminin	tipică	tipice
Neutru	tipic	tipice

1. care distinge, caracterizează o persoană, un obiect, un fenomen etc.; caracteristic, specific.

Cuvinte derivate

• tipicitate

Traduceri

Traduceri

Substantiv

Declinarea substantivului tipic
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	tipic	tipicuri
Articulat	tipicul	tipicurile
Genitiv-Dativ	tipicului	tipicurilor
Vocativ	tipicule	tipicurilor

1. caracterul a ceea ce este specific; (p.restr.) totalitatea caracterelor unui fenomen artistic, ale unui personaj literar etc., care exprimă în artă esența realității.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online