deer

Etimologie

Din engleza medie deere, dere, der, dier, deor („animal mic”), care provine din engleza veche dēor, dīor („bestie, fiară, animal sălbatic”) < proto-germanică *deuzą („animal”).

Înrudit cu scoțiană joasă dere, deir, friziană (de nord) dier, friziană (de vest) dier, neerlandeză dier, germană de jos Deer, Deert, germană Tier, suedeză djur și islandeză dýr.

Confer și albaneză dash („berbec”), lituaniană daũsos („cer, aer”), dùsti („a suspina”), rusă душа (dušá, „răsuflare, suflu, spirit”) și sanscrită ध्वंसति (dhvaṃsati).

Pronunție

AFI: /dɪə(r)/ (Anglia)
AFI: /diɚ/ (SUA)

Substantiv

deer, pl. deer sau deers

(ieșit din uz) bestie, fiară
(înv., mai ales în fraza small deer) orice animal mic; (spec.) mamifer
(zool.) cerb, căprioară
I wrecked my car after a deer ran across the road.
(p.ext.) carnea acestui animal
Oh, I've never had deer before.

Sinonime

1: (zool.) beast

Cuvinte derivate

deerfly
deerlike

Cuvinte compuse

white-tailed deer

Omofone

dear
dir

Vezi și

buck, stag
doe
fawn
hart
venison

Anagrame

dere, de re
dree
rede
reed, Reed