comanda

Vezi și : comandă

română

Etimologie

Din franceză commander.

Pronunție

• AFI: /ko.manˈda/

Verb

Conjugarea verbului comanda
Infinitiv	a comanda
Indicativ prezent pers. 1 sg.	comand
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să comande
Participiu	comandat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) (mil.) a da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei.
2. a porunci, a ordona.

   A comanda un sistem tehnic.

3. a da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar.
4. a solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum.

Sinonime

• 1, 2: ordona, conduce
• 3: (tehn.) controla, regla

Cuvinte derivate

cuvinte derivate

comandament comandant comandare comandat comandă comandir

comandor comânda comândare comândat comandatură telecomandă

Cuvinte apropiate

• comenduire

Traduceri

a avea comandă

cehă: přikázat (čeština), nařídit (čeština), rozkázat (čeština) engleză: command (English) esperanto: komandi (Esperanto) finlandeză: käskeä (suomi), komentaa (suomi) franceză: commander (français)

neerlandeză: bevelen (Nederlands) germană: befehlen (Deutsch), kommandieren (Deutsch) latină: imperare (Latina) suedeză: befalla (svenska) turcă: emretmek (Türkçe)

Etimologie

Din comandă.

Pronunție

• AFI: /koˈman.da/

Substantiv

1. forma de singular articulat pentru comandă.

Referințe

• DEX online